blogul lui Marcel Eremia

Ce puncte comune pot fi între filmul CBGB și Particle Fever? Că sunt ambele lansate în 2013? Că le-am văzut zilele trecute? Sau că în ambele este vorba despre fragmente esențiale din istoria omenirii, chiar despre umanitate? Finalul retoric cu care se încheie cel de-al doilea film este o sugestie de răspuns:

”Why do humans do science? Why do they do art? The things that are least important for our survival are the very things that make us human.”

Ambele filme mi-au gâdilat într-un mod extraordinar de plăcut interiorul propriei cutii craniene, deși diferențiat, fiecare pe câte una dintre cele două emisfere cenușii.

Așa cum era de așteptat, primul film a dus în culmile plăcerii emisfera dreaptă, fiind o istorie fantastică (deși reală) a începuturilor punk-rock-ului din State, deși dorința inițială a lui Hilly Kristal (protagonistul filmului și considerat părintele spiritual al punk-rock-ului american) a fost să deschidă un club (după alte câteva încercări anterioare nereușite de a deschide ceva similar) cu muzică Country, Blues Grass și Blues (CBGB) căutând însă sonorități diferite, mai deosebite față de ceea ce se vehicula pe atunci. Rând pe rând îi trec pragul clubului formații care au devenind referințe în genul respectiv sau în domeniul muzical. Printre ele, Talking Heads, Ramones, Blondie, Patti Smith, etc., etc. unii debutând chiar atunci și acolo, alții chiar dacă erau deja cunoscuți, au avut dorința de a cânta în acel loc, dat fiind renumele la care, în sfârșit, ajunsese acel club. Filmul face o retrospectivă a muzicii de atunci, care încerca să iasă din lumea mizerabilă a unui New York din anii ’70, influențată fiind inevitabil de ea. Un film excelent, pe care-l recomand cu mare căldură, mai ales celor care au admirat și mai ales, încă admiră, acest gen muzical.

Al doilea film duce emisfera stângă în extas, un extaz pe care numai cineva care înțelege și apreciază știința îl poate accepta. Știința cu ambele ei laturi, cea teoretică (peste care eu îi pun o cunună de lauri și o numesc filozofie) dar și cea practică. Sub forma unui reportaj narativ, filmul descrie activitățile științifice dar și aspecte ale vieții unor cercetători, fizicieni, teoreticieni sau practicieni din laboratorul Institutului European de Cercetări Nucleare (CERN – Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire), deja cunoscut pentru încercarea reușită de a descoperi mult așteptata particulă Higgs (după numele unuia dintre cei șase fizicieni care au prezis existența particulei încă de prin 1960) o particulă centrală din modelul standard existent în fizica particulelor. În acea zi de 4 iulie 2012, zi în care testele care au confirmat existența particulei (numită aiurea în media, alta decât cea de specialitate, drept ”particula lui Dumnezeu”) a fost prezent chiar Peter Higgs, (ocupând un loc oarecare în sală, nu printre VIP-uri, dovedind clar ce înseamnă un adevărat om de știință). Numai el știe cum a primit această veste și cum s-a simțit în momentul confirmării experimentale , după ce au trecut 50 de ani de la prezicerea ei. Nu a reușit să zică decât că se bucură de faptul că acest moment s-a întâmplat în viața lui, ceilalți salvându-l de emoție și zicând că acest moment istoric, din fericire, s-a întâmplat și în viața altora. Vă dați seama ce înseamnă o confirmare de peste 50 de ani a muncii tale? Dar o infirmare a unui model care ar putea schimba esențial un mod de gândire de zeci de ani și tot ce se știe în domeniul respectiv, în cazul de față explicarea masei particulelor? Sigur, vorbind despre umanitate, putem considera că este un interval de timp nesemnificativ, dar pentru un individ este aproape o viață întreagă!

Este foarte interesant că descoperirea particulei nu a dus la tranșarea problemei modelelor teorizate de fizicieni: modelul de supersimetrie (caz în care bosonul Higgs ce urma a fi descoperit ar fi trebuit să aibă o masă de 115 GeV) sau modelul multiversului, o zonă de haos, de instabilitate (caz în care particula ar fi trebuit să aibă o masă de 140 GeV) cu efecte enorme în cunoașterea noastră despre Universul în care ne aflăm. Valoarea de aproximativ 125 GeV a masei particulei Higgs, adică aproape la mijlocul intervalului estimat dă naștere la noi teorii care extind modelele teoretice de până acum. Filozofând pe tema asta (este mult mai ușor decât să intri în zonele foarte exacte ale fizicii și a cunoștințelor pe care trebuie să le ai în acest domeniu și nu este cazul în ceea ce mă privește) și asociind modelul de supersimetrie, foarte stabil, cu emisfera stângă a creierului și modelul multiversului, haotic dar foarte creativ în același timp, cu emisfera dreaptă, duce la acceptarea ambelor modele, ba chiar coexistența necesară a lor pentru universul în care trăim. Un fel de Yin și Yang, o supersimetrie a haosului.

Dincolo de filmul în cauză, pe care-l recomand cu mare căldură doritorilor de gen, faptul că această particulă a fost descoperită în Europa și nu în laboratorul concurent din America (Fermilab) este un plus de mândrie, să-i zicem național extinsă, adică europeană! România va deveni membru CERN cu drepturi depline în acest an.

Marcel Eremia, 10 iunie 2015, la ora 10:30

Nu singur, nu fără stres, nu fără a băga o grămadă de bani în avocați (din păcate am avut mai mulți pe parcursul celor aproape șase ani de la evenimentul petrecut în toamna anului 2009), nu fără nervi sau supărări cu cei apropiați și foarte apropiați. Totul pentru niște principii cu care am fost învățat de mic, de a fi corect dar și de a aștepta corectitudine din partea celorlalți.

Totul a început de la primirea unei notificări din partea firmei de leasing auto RCI Leasing a încheierii unei polițe de asigurări RCA pentru ultimul an de leasing al unui autoturism Dacia, luat pe firmă. La vederea sumei de 1.100 de lei pentru această asigurare am strâmbat din nas, știind că sumele pentru RCA sunt mult mai mici decât cea pe care această firmă de leasing încerca să mi-o bage pe gât. O rapidă verificare cu asiguratorul la care aveam deja câțiva ani asigurări pe altă mașină am constatat că ea putea fi și de 700 de lei. Mă uit în contractul de leasing, văd că nu mă obligă să am RCA la o anumită firmă așa cum era stipulat pentru CASCO și decid să le trimit o notificare în care să le bat obrazul celor de la RCI Leasing și a Brokerului de asigurare (care apărea și el, dar habar n-am de ce, pe contractul de leasing) și-i invit să-și facă datoria de broker sau să apeleze măcar la o fărâmă de bun simț și să nu mă ”îmbie” cu astfel de prețuri pe care nu ei le plătesc, ci tot eu. Printre alte informări, am mai aflat de la unul, de la altul, despre aranjamentele pe care le făceau (sau le fac în continuare!) firmele de leasing și cu cele de asigurări, pe spinarea clienților. De exemplu, cerând direct firmei de asigurări Omniasig (cea de la care RCA-ul cu pricina era) la acea vreme, nici nu au vrut să stea de vorbă cu noi la telefon, explicând frumos că ei nu încheie asigurări cu clienții finali ci numai pentru firme de leasing. Cu alte cuvinte nu-și mai băteau capul cu doi-trei amărâți, orientându-se la banul gros din aranjamentele cu firmele de leasing care îi obligau pe fraierii lor de clienți să plătească cele mai scumpe polițe din piață.

Revenind la problemă, am redactat o notificare în care ceream (pentru că aveam dreptul ca parte din contract să cer și eu ceva) ori ca brokerul de asigurări să-și facă datoria și să caute un alt asigurator la niște prețuri rezonabile ori să-și decline competența și ne lase pe noi să încheiem asigurarea RCA, la care asigurator dorim noi. Ba chiar le-am precizat (elementul cheie din comunicat) că dacă nu vor răspunde într-un termen de 15 zile, vom considera că și-au declinat competența și ne vor lăsa pe noi să încheiem această asigurare. Plătit curier rapid, obținut confirmare de primire și dă-i ș-așteaptă după un răspuns. Dat telefon la RCI Leasing, ați primit, înțelegeți ce scrie acolo, vă mai trebuie și alte explicații? Da, da, am primit, da, vom vedea, ziceau ei. Nimic, trece perioada de care vorbeam, am mai stat câteva zile, poate-poate, și am trecut la acțiune. Ne-am luat un RCA, le-am trimis o copie și o notificare a acțiunii și să fiți sănătoși că la vară sigur va fi cald.

Chestia este că după ce le-am trimis notificarea asta, se pare că s-au trezit (probabil că nu și-au închipuit că vreun client de-al lor are atâta tupeu să-i înfrunte) și au reacționat imediat. Mi-au trimis un răspuns ANTEDATAT cu o dată în cadrul perioadei pe care le precizasem eu că ar trebui să răspundă (din punctul meu de vedere a fost un fals grosolan în acte dar nu aveam cum să demonstrez că n-a fost doar o neglijență a cuiva de acolo, eu sunt sigur că a fost fals pentru că un șarlatan este așa până la capăt) în care îmi precizau că ce am făcut am făcut degeaba, că n-am dreptul, că-i un contract tripartid (al treilea fiind parazitul de broker care se întreținea din banii umflați ai RCA-ului de pe spinarea clienților) că doar parazitul, adică brokerul, are dreptul să facă asigurarea și mi-au trimis din nou factura cu acel RCA și cu vignieta în original. Evident că i le-am trimis înapoi cu un alt răspuns din partea noastră dar îmi dădeam seama că s-a îngoșat gluma și fără avocat nu mai am cum să gestionez situația. Oricum, atunci a început nebunia. Zeci de telefoane din partea lor, tot timpul o altă persoană căreia trebuia să-i explic toată istoria (inițial naiv, chiar crezusem că ei doresc să afle problema și să o rezolve, dar era o tehnică de-al chinui pe respectivul, adică pe mine, poate-poate cedam acceptam plata RCA-ului are cică a fost plătit de ei deja), dă-i cu amenințările că ne înscriu firma la registru de incidente, că trimit recuperatorii (ceea ce au și făcut mai târziu).

Au început să apară problemele în contabilitate pentru că noi, deși scriam pe fiecare ordin de plată la ce se referă plata (un detaliu extrem de important) figuram la ei cu datorii și penalizări pentru că ei au deturnat plățile de leasing pe care le făceam conștiincios lună de lună în contul acelei facturi de RCA și începeau să calculeze penalizări la sumele restante. Fișa de cont cu ei era varză, măgarii nici nu ne precizau cum au stabilit ei plățile și nici nu am mai avut acces la contul nostru online de pe site-ul lor. Conform spuselor lor, am acumulat o grămadă de penalizări, care brusc s-au stins după o perioadă, printr-o factură de stornare, emisă doar pentru faptul că apăruse între timp o lege care-i obliga la plata unor sume pentru toate activele pe care ei nu le-au recuperat (cum a fost mașina noastră) și nu pentru că-i mustra conștiința.

A trebuit să ascundem și mașina pentru că imbecilii trimiseseră niște huidume de recuperatori (abia au încăput pe ușa lată de la intrare) ca să ne-o ia. Din păcate, am avut și o avarie la mașină, din vina altuia nu a noastră pe care nu am putut să o reparăm pentru că cei de la RCI Leasing ne șantajau cu acel RCA și nu ne-au dat acceptul de reparație. Niște escroci, cum spuneam. Pentru că la un moment dat ne-au trimis și o confirmare de sold zero, adică nu figuram cu datorii la ei, ceea ce era foarte adevărat, iar când am făcut apel la bunăvoința lor de a ne da acceptul pentru reparație, pentru că avem confirmarea de sold zero, mi-au scris că acel sold zero era doar o chestie internă a lor și că de fapt noi figuram cu restanța aia de la RCA. Brusc din sold zero deveniserăm iar datornici la ei. Cert este că după finalizarea perioadei de leasing, deși ne exprimasem dorința de achiziție a mașinii conform contractului, au refuzat să ne facă transferul de proprietate.

Stresul devenise maxim și datorită unui alt aspect, cel al schimbărilor dese de alți avocați ducând la lungirea acțiunilor întreprinse. Apelasem inițial la o avocată care, după o perioadă, s-a angajat la o firmă și nu mă mai putea reprezenta, următoarea a ajuns în arest (nu din cauza mea!) și abia a treia echipă (Bădilă, Bălăban și Asociații) a făcut treaba cea mai bună (cine dorește o echipă de avocați buni, îi recomand!) punând cap la cap toate informațiile și construind o strategie juridică corespunzătoare. Din păcate, după câștigarea procesului la instanța de fond avocata s-a operat, așa că reprezentarea mea în judecarea apelului făcut de RCI Leasing a fost făcută de un colaborator al lor, un avocat foarte bun și el.

În procesul de fond, pe lângă firma mea, mă constituisem și eu (persoană fizică) ca parte vătămată în proces, cerând daune morale pentru tot ce mi-au făcut cei de la RCI Leasing. Singurul capăt de acuzare care mi-a fost respins (au fost patru în total) a fost cel în care cerusem daune materiale pentru devalorizarea mașinii de la momentul în care puteam să devin proprietar și până astăzi, dar nu pentru că ele nu ar fi fost acceptate de instanță (ele au fost admise că existau și de către cei de la RCI Leasing) dar nu am adus probe concludente după care se puteau calcula aceste prejudicii. Sunt sigur că dacă apelam la o expertiză, aceste prejudicii erau admise însă a fost un compromis acceptat și de mine dat de nesiguranța obținerii lor și prețul pe care l-aș fi plătit pentru expertizare.

Cert este că am creat un precedent în justiția românească pentru această speță, câștigând și daune morale, la bază fiind o acțiune în constatare a existenței dreptului de proprietate al firmei AME design asupra autoturismului. Firma RCI Leasing, în loc să accepte de la bun început că a greșit, ne-a ignorat de la început în solicitarea noastră de a reduce prețul, deși știau de finalizarea demersului noastru în cazul în care nu ne răspund la termen. Pentru acest orgoliu imens, răutăți gratuite, bine garnisite și cu o mare prostie din partea lor în diverse acțiuni, au de plătit acum sume imense de bani (doar cheltuielile cu avocații au fost într-un total aproximativ de 2000 de euro!)

Recomand tuturor celor care trec prin astfel de nedreptăți să acționeze ca atare. Este drept că dacă nu aveam posibilitățile financiare de a susține un astfel de demers, probabil că altele erau șansele de reușită. De fapt pe asta se bazează și acești pungași, o dată pe faptul că puțini au curajul să-i înfrunte (cel puțin așa gândesc creierele lor pline de orgolii nemăsurate) dar și pe faptul că datorită unui sistem judiciar extrem de greoi și tare dezavantajos pentru cei care nu au departament juridic propriu, cunoștințe juridice cel puțin pentru o gestionare corectă a diverselor acțiuni sau chiar a înțelegerii lor, costuri mari inițiale cu riscurile de rigoare pentru a nu și le recupera (de exemplu, unele cheltuieli eu nu mi le-am putut recupera pentru că s-au prescris datorită perioadei îndelungate după care i-am acționat în judecată)  mulți renunță la astfel de acțiuni. Totuși, după aproape șase ani de zile de răbdare amestecată cu nervi pot zice din nou cu mare mândrie că am creat un precedent în justiția românească! Sper ca această detaliată descriere să fie de folos și altora, măcar să nu fie păcăliți de astfel de entități specimene economice, de care sunt sigur că ne-am lipsi cu toții! Cine mai vrea și alte detalii îi pot sta la dispoziție.

Marcel Eremia, vineri 29 mai 2015 la ora 10:30

Sunt sigur că toată lumea știe de cutremurul ce a avut loc recent în Nepal și de urmările acestuia. Un bilanț tragic care încă nu este încheiat, cifrele modificându-se de la o zi la alta, vorbindu-se oficial de peste 6.000 de victime (unele agenții de știri vorbind însă de peste 20.000 de victime), de aproape 2 milioane de copii afectați, de distrugeri de zeci de miliarde de dolari.

Am avut ocazia în aprilie 2009 să vizitez această țară, într-o tură fotografică organizată de Mihai Moiceanu. O lume fascinantă, cu peisaj pe măsură, o țară în care coexistă două religii așa cum n-am mai văzut prin alte părți, un lăcaș de cult împărțea fără probleme într-un moment dat cele specifice hinduismului iar altă dată, același spațiu era destinat budiștilor. Mă gândesc dacă ar putea fi posibil o împărțire similară a vreunei biserici, indiferent unde ar fi ea, între cele două confesiuni principale ale creștinismului…

Am cunoscut în această țară persoane care mi-au rămas dragi, cu care am vorbit (cât se putea vorbi), cu care am interacționat  înainte, în timpul și după fotografierea lor. Pot spune că am întâlnit (și) oameni fericiți în Nepal. Ființe cu care nu m-am mai revăzut ulterior niciodată, dar care mi-au rămas undeva în memoria personală, nu doar în cea a aparatului foto. Mă gândesc cu multă tristețe că ele ar putea fi printre acele persoane care și-au pierdut viața, că locuințele acestora sau templele pe care le-am văzut s-au putut prăbuși în urma devastatorului cutremur. Mai ales că orașul Kathmandu, cel în care am stat cele mai multe zile, a fost extraordinar de grav afectat. Este o situație nefericită pentru oricine, chiar necunoscuți fiind, cu atât mai mult dacă este cineva pe care l-ai cunoscut.

În acest context, este de apreciat orice ajutor dat Nepalului, mai ales că turismul este o componentă foarte importantă a economiei acestei țări iar cu acest eveniment, cine știe când se va reface astfel încât turiștii să-l viziteze din nou. De remarcat și apreciat donațiile importante ale unor personalități din lumea artistică sau sportivă sau implicările unor instituții sau firme particulare în salvarea persoanelor aflate sub dărâmături (cum ar fi dispozitivul FINDER dezvoltat de cei de la Nasa) sau în refacerea comunicațiilor afectate. Bravo lor! De apreciat și eforturile de salvare la care s-au angajat alpiniștii români aflați la acel moment acolo, dar și cele de informare necesară pe care le-a putut face Adrian Găvan pe pagina sa de pe Facebook. Bravo Adrian și echipei cu care ai fost!

Am făcut o selecție de fotografii din 2009, puse într-un album pe Facebook, majoritatea dintre ele nefiind până acum publicate. Am făcut acest mic efort de selectare și procesare, măcar din dorința de a trimite un gând bun celor aflați în mare suferință.

Marcel Eremia