

Despre umanitate
Ce puncte comune pot fi între filmul CBGB și Particle Fever? Că sunt ambele lansate în 2013? Că le-am văzut zilele trecute? Sau că în ambele este vorba despre fragmente esențiale din istoria omenirii, chiar despre umanitate? Finalul retoric cu care se încheie cel de-al doilea film este o sugestie de răspuns:
”Why do humans do science? Why do they do art? The things that are least important for our survival are the very things that make us human.”
Ambele filme mi-au gâdilat într-un mod extraordinar de plăcut interiorul propriei cutii craniene, deși diferențiat, fiecare pe câte una dintre cele două emisfere cenușii.
Așa cum era de așteptat, primul film a dus în culmile plăcerii emisfera dreaptă, fiind o istorie fantastică (deși reală) a începuturilor punk-rock-ului din State, deși dorința inițială a lui Hilly Kristal (protagonistul filmului și considerat părintele spiritual al punk-rock-ului american) a fost să deschidă un club (după alte câteva încercări anterioare nereușite de a deschide ceva similar) cu muzică Country, Blues Grass și Blues (CBGB) căutând însă sonorități diferite, mai deosebite față de ceea ce se vehicula pe atunci. Rând pe rând îi trec pragul clubului formații care au devenind referințe în genul respectiv sau în domeniul muzical. Printre ele, Talking Heads, Ramones, Blondie, Patti Smith, etc., etc. unii debutând chiar atunci și acolo, alții chiar dacă erau deja cunoscuți, au avut dorința de a cânta în acel loc, dat fiind renumele la care, în sfârșit, ajunsese acel club. Filmul face o retrospectivă a muzicii de atunci, care încerca să iasă din lumea mizerabilă a unui New York din anii ’70, influențată fiind inevitabil de ea. Un film excelent, pe care-l recomand cu mare căldură, mai ales celor care au admirat și mai ales, încă admiră, acest gen muzical.
Al doilea film duce emisfera stângă în extas, un extaz pe care numai cineva care înțelege și apreciază știința îl poate accepta. Știința cu ambele ei laturi, cea teoretică (peste care eu îi pun o cunună de lauri și o numesc filozofie) dar și cea practică. Sub forma unui reportaj narativ, filmul descrie activitățile științifice dar și aspecte ale vieții unor cercetători, fizicieni, teoreticieni sau practicieni din laboratorul Institutului European de Cercetări Nucleare (CERN – Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire), deja cunoscut pentru încercarea reușită de a descoperi mult așteptata particulă Higgs (după numele unuia dintre cei șase fizicieni care au prezis existența particulei încă de prin 1960) o particulă centrală din modelul standard existent în fizica particulelor. În acea zi de 4 iulie 2012, zi în care testele care au confirmat existența particulei (numită aiurea în media, alta decât cea de specialitate, drept ”particula lui Dumnezeu”) a fost prezent chiar Peter Higgs, (ocupând un loc oarecare în sală, nu printre VIP-uri, dovedind clar ce înseamnă un adevărat om de știință). Numai el știe cum a primit această veste și cum s-a simțit în momentul confirmării experimentale , după ce au trecut 50 de ani de la prezicerea ei. Nu a reușit să zică decât că se bucură de faptul că acest moment s-a întâmplat în viața lui, ceilalți salvându-l de emoție și zicând că acest moment istoric, din fericire, s-a întâmplat și în viața altora. Vă dați seama ce înseamnă o confirmare de peste 50 de ani a muncii tale? Dar o infirmare a unui model care ar putea schimba esențial un mod de gândire de zeci de ani și tot ce se știe în domeniul respectiv, în cazul de față explicarea masei particulelor? Sigur, vorbind despre umanitate, putem considera că este un interval de timp nesemnificativ, dar pentru un individ este aproape o viață întreagă!
Este foarte interesant că descoperirea particulei nu a dus la tranșarea problemei modelelor teorizate de fizicieni: modelul de supersimetrie (caz în care bosonul Higgs ce urma a fi descoperit ar fi trebuit să aibă o masă de 115 GeV) sau modelul multiversului, o zonă de haos, de instabilitate (caz în care particula ar fi trebuit să aibă o masă de 140 GeV) cu efecte enorme în cunoașterea noastră despre Universul în care ne aflăm. Valoarea de aproximativ 125 GeV a masei particulei Higgs, adică aproape la mijlocul intervalului estimat dă naștere la noi teorii care extind modelele teoretice de până acum. Filozofând pe tema asta (este mult mai ușor decât să intri în zonele foarte exacte ale fizicii și a cunoștințelor pe care trebuie să le ai în acest domeniu și nu este cazul în ceea ce mă privește) și asociind modelul de supersimetrie, foarte stabil, cu emisfera stângă a creierului și modelul multiversului, haotic dar foarte creativ în același timp, cu emisfera dreaptă, duce la acceptarea ambelor modele, ba chiar coexistența necesară a lor pentru universul în care trăim. Un fel de Yin și Yang, o supersimetrie a haosului.
Dincolo de filmul în cauză, pe care-l recomand cu mare căldură doritorilor de gen, faptul că această particulă a fost descoperită în Europa și nu în laboratorul concurent din America (Fermilab) este un plus de mândrie, să-i zicem național extinsă, adică europeană! România va deveni membru CERN cu drepturi depline în acest an.
Marcel Eremia, 10 iunie 2015, la ora 10:30