Am întâlnit (și) oameni fericiți în Nepal. Oare mai sunt?

Am întâlnit (și) oameni fericiți în Nepal

Sunt sigur că toată lumea știe de cutremurul ce a avut loc recent în Nepal și de urmările acestuia. Un bilanț tragic care încă nu este încheiat, cifrele modificându-se de la o zi la alta, vorbindu-se oficial de peste 6.000 de victime (unele agenții de știri vorbind însă de peste 20.000 de victime), de aproape 2 milioane de copii afectați, de distrugeri de zeci de miliarde de dolari.

Am avut ocazia în aprilie 2009 să vizitez această țară, într-o tură fotografică organizată de Mihai Moiceanu. O lume fascinantă, cu peisaj pe măsură, o țară în care coexistă două religii așa cum n-am mai văzut prin alte părți, un lăcaș de cult împărțea fără probleme într-un moment dat cele specifice hinduismului iar altă dată, același spațiu era destinat budiștilor. Mă gândesc dacă ar putea fi posibil o împărțire similară a vreunei biserici, indiferent unde ar fi ea, între cele două confesiuni principale ale creștinismului…

Am cunoscut în această țară persoane care mi-au rămas dragi, cu care am vorbit (cât se putea vorbi), cu care am interacționat  înainte, în timpul și după fotografierea lor. Pot spune că am întâlnit (și) oameni fericiți în Nepal. Ființe cu care nu m-am mai revăzut ulterior niciodată, dar care mi-au rămas undeva în memoria personală, nu doar în cea a aparatului foto. Mă gândesc cu multă tristețe că ele ar putea fi printre acele persoane care și-au pierdut viața, că locuințele acestora sau templele pe care le-am văzut s-au putut prăbuși în urma devastatorului cutremur. Mai ales că orașul Kathmandu, cel în care am stat cele mai multe zile, a fost extraordinar de grav afectat. Este o situație nefericită pentru oricine, chiar necunoscuți fiind, cu atât mai mult dacă este cineva pe care l-ai cunoscut.

În acest context, este de apreciat orice ajutor dat Nepalului, mai ales că turismul este o componentă foarte importantă a economiei acestei țări iar cu acest eveniment, cine știe când se va reface astfel încât turiștii să-l viziteze din nou. De remarcat și apreciat donațiile importante ale unor personalități din lumea artistică sau sportivă sau implicările unor instituții sau firme particulare în salvarea persoanelor aflate sub dărâmături (cum ar fi dispozitivul FINDER dezvoltat de cei de la Nasa) sau în refacerea comunicațiilor afectate. Bravo lor! De apreciat și eforturile de salvare la care s-au angajat alpiniștii români aflați la acel moment acolo, dar și cele de informare necesară pe care le-a putut face Adrian Găvan pe pagina sa de pe Facebook. Bravo Adrian și echipei cu care ai fost!

Am făcut o selecție de fotografii din 2009, puse într-un album pe Facebook, majoritatea dintre ele nefiind până acum publicate. Am făcut acest mic efort de selectare și procesare, măcar din dorința de a trimite un gând bun celor aflați în mare suferință.


Marcel Eremia

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.