Amintiri din copilărie (14)
Câteodată în timpul liber, adică noaptea, răsfoiesc articolele mele mai vechi de pe blog, vizualizând cu plăcere fotografiile puse (în special acolo unde îmi apar prietenii și cunoștințele), dar mai ales reascultând și retrăind muzica (pre)luată de pe Youtube. Datorită problemelor de drepturi de autor unele link-uri devin în timp inactive astfel încât caut altele pentru a mai fi valabile, chiar dacă articolul este mai vechi de un an și probabil că nimeni nu-l va mai citi. Blogul este un jurnal personal pe care autorul trebuie să-l revadă cu plăcere de fiecare dată, întărind cu creionul scrisul care nu se mai vede. Aș fi cel mai fericit om din lume dacă aș ști că cele (re)trăite de mine prin citirea celor scrise, prin vizualizarea imaginilor și nu în ultimul rând prin ascultarea muzicii puse, sunt simțite și de alții la cel puțin aceeași intensitate. Măcar acolo, la câte un articol, două. Știu că este greu de a intra în rezonanță cu persoane cu moduri diferite de gândire, pe diversele teme abordate prin articole, însă mie îmi este foarte clar că fiecare articol (exceptând știrile) îl scriu cu pasiune, cu trăire, încercând să ating perfecțiunea fiecărui detaliu scris, căutând o fotografie cât mai potrivită și un videoclip care să completeze atmosfera dată de fiecare articol în parte. E unul din motivele pentru care articolele se nasc mai greu, cu eforturi mai mari. Rezultatul este însă cel dorit de mine, astfel încât și dacă nu găsesc vreun rezonator la ele, tot sunt cel mai fericit om de pe planetă, pentru urmele lăsate din viața mea.
„Trying to find, trying to find where I’ve been.”
Stau câteodată și mă întreb care din cele două arte (muzica sau fotografia) sunt mai dominante în viața mea și-mi este greu să găsesc un răspuns sigur. Cert însă este faptul că muzica îmi oferă trăiri personale mult mai intense și de multe ori aceste trăiri sunt surse de inspirație pentru fotografie. Practic, de înțelegere ale unor alte feluri de trăiri…
Astăzi vă ofer o altă melodie măreață a celor de la Led Zeppelin
Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.
Politicile de confidențialitate YouTube
După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.
Oh let the sun beat down upon my face, stars to fill my dream
I am a traveler of both time and space, to be where I have been
To sit with elders of the gentle race, this world has seldom seen
They talk of days for which they sit and wait and all will be revealed
Talk and song from tongues of lilting grace, whose sounds caress my ear
But not a word I heard could I relate, the story was quite clear
Oh, oh.
Oh, I been flying… mama, there ain’t no denyin’
I’ve been flying, ain’t no denyin’, no denyin’
All I see turns to brown, as the sun burns the ground
And my eyes fill with sand, as I scan this wasted land
Trying to find, trying to find where I’ve been.
Oh, pilot of the storm who leaves no trace, like thoughts inside a dream
Heed the path that led me to that place, yellow desert stream
My Shangri-La beneath the summer moon, I will return again
Sure as the dust that floats high in June, when movin’ through Kashmir.
Oh, father of the four winds, fill my sails, across the sea of years
With no provision but an open face, along the straits of fear
Ohh.
When I’m on, when I’m on my way, yeah
When I see, when I see the way, you stay-yeah
Ooh, yeah-yeah, ooh, yeah-yeah, when I’m down…
Ooh, yeah-yeah, ooh, yeah-yeah, well I’m down, so down
Ooh, my baby, oooh, my baby, let me take you there
Let me take you there. Let me take you there
Marcel Eremia, luni 22 august 2011 la 03:55
..am citind postarea in timp ce ii ascultam pe meseriasii de la led zeppelin…! fiecare cuvint scris de tine este adevarat …as spune dureros de adevarat..!ma recunosc in revenirea la articole mai vechi postate de mine si de altii
….,postari si momente traite intens ..unele pline de har altele pline de noroi …! stau si ma crucesc cind citesc si vad bloguri si postari inveninate si debordind de porniri pline de un primitivism care ma nauceste ..!
..nu pot intelege in ruptul capului cum se pot scrie negru pe alb jigniri si injuraturi ,evaluari si judecati de valoare asupra unor oameni pe care nu ii cunosti ! ..afurisenii si blestema pornite parca din potirul nesecat al prostiei si rautatii pure …crede-ma nu le pricep..!
nu inteleg si pace ..! in sanctuarul unei facultati ..unde ..eu cel putin presupun ca se formeaza caractere si profesionisti …apar din ce in ce mai des produse schizoide ,rebuturi profesionale pentru care noi nu suntem decit dusmanul etern care ii impiedica sa manince si ei o chiftea ..! azi ,miine ajungem la beria si comisari rosii sau albi .in cazul de care vorbesc ..comisari alb/negru sectia developare in midocalm …nu in microfen ca nu stiu sa-l prepare …!
in sfirsit legea boyle -mariott nu se aplica la masteranzi in fotografie ci doar la criticastri sub forma retetei lui alois ..rece /rece /cald …la sfirsit bine legat cu suspendare la 1 m de pamint …!
e unul din putinele bloguri pe care le urmaresc cu placere. Muzica de pe you tube, fotografiile si textul sunt un tot. Numai spun ca am mai si invatat din postarile tale. Un jurnal frumos !
@feri- sunt multi frustrati de esecurile personale si numai spun ca rautatea la oameni ia amploare. Combinatia perfecta pentru un deseu uman.
Cand faceam coregrafie, Led Zepellin era cea mai sampanizata inspiratie, nu puteam sa inchid un ochi, ascultam sub coperis muzica lor si compuneam povesti dansate.A doua zi ,coregrafia era imposibil de executat si o mai simplificam.Ma regasesc in ceea ce scrii dumitale si stimabila doamna Anca,asa ca la intrebarea cu numarul 23 http://hortusanima.blogspot.com/2011/08/la-taclale-cu-intrebarea.html, blogul dumitale al pasarii Z sunt preferatele mele.Pasarea Z e cineva, altcineva.Mi-ar placea sa pot avea rabdarea cu care adunati mierea ideilor, le concentrati apoi ni le intindeti ca si cum ar fi dimineata, cu soare in fereastra , cu un ceai sau o cafea intr-o ceasca pictata pe inserat , pe o fata de masa alba, pe care din jucausa ce era s-a rostogolit o felie de lamaie , ca si cum pe o felie de paine cu unt aparuta din senin s-ar intinde ca pe o plaja mierea …mierea ideilor. din cantecul fotografiilor.Pam pam!
@feri: probabil că trebuie să acceptăm că omul (păcat de titulatura asta folosită oricărei ființe umane) nu este doar ”sapiens” sau mai exact nu toți au ajuns la această etapă, mulți rămânând foarte în urmă cu evoluția. Ce mă frapează pe mine nu este întrebarea ”cum se pot scrie”, pentru că sunt sigur că abjecțiile scrise sunt încă departe de limitele la care pot să ajungă autorii lor, însă ce mă seacă pe mine este că nu pot să dau răspunsul la întrebarea ”DE CE?” fac chestia asta? Ce urmăresc prin asta? Le creează plăceri nebănuite și neînțelese de noi? Nu pot trăi liniștiți pe aceeași planetă cu cineva care, pentru simplificarea înțelegerii și de către acești primitivi ai societății, chiar să admitem prin absurd că este așa cum îl descriu respectivii? Ar trebui să-ți dedici o viață de om pentru a crește șansele de a afla aceste răspunsuri…
@andreea: Mulțam Andreea! Sunt cel mai fericit om din lume! 🙂
@DD: Mulțumesc pentru mierea din comentariu! A fost bună de tot! 🙂