Continui descrierea modului meu de lucru (pentru cei care nu au citit sau nu mai țin minte 🙂 aveți aici prima parte) cu detalierea celor două tipuri de dng, cel liniar și cel raw.

Pentru a înțelege mai bine diferența dintre cele două tipuri de formate dng trebuie să vă povestesc un pic despre modul de distribuire neliniară a pixelilor dintr-un fișier raw, despre importanța numărului de nivele de luminozitate posibile (dat de numărul de biți în care se eșantionează informația) precum și despre gama dinamică (”dynamic range” – raportul între cel mai luminos și cel mai întunecat nivel din imagine).

Termenii de mai sus pot crea confuzie în primul rând din neînțelegerea mecanismului lor sau poate chiar din ignorarea importanței acestora pentru o imagine de calitate. În acest articol, prin imagine de calitate se înțelege strict aspectul tehnic al fișierului și sub nicio formă nu se referă la componenta estetică a imaginii (sper că acest lucru s-a înțeles încă de la început!)

Scopul nostru este de a scoate cât mai multă informație utilă din fiecare imagine pentru ca să avem cât mai multe detalii, în special în zona de tonuri închise, zona cea mai defavorizată. Datorită unei distribuții neliniare ale tonurilor avem mult mai mulți pixeli de nuanțe foarte deschise decât cei de nuanțe foarte închise. De exemplu, pentru un fișier pe 12 biți (ceea ce însemnă un număr de 4096 de tonuri diferite, adică doi la puterea a 12-a), creat dintr-un senzor ce are o gamă dinamică de 7 trepte, distribuția este făcută astfel:

1. tonuri foarte deschise: jumătate din numărul de tonuri, adică 2048

2. tonuri deschise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 1024

3. tonuri mediu-deschise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 512

4. tonuri medii: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 256

5. tonuri mediu-închise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 128

6. tonuri închise: jumătate din numărul de tonuri rămase, adică 64

7. tonuri foarte închise: numărul de tonuri rămase, adică 64

Concluzii la fotografierea cu un aparat digital:

– expunerea incorectă este mult mai restrictivă (închipuiți-vă dacă greșiți cu o treptă, supraexpunând, câtă informație (în număr de pixeli supraexpuși) se pierde. Iar dacă se subexpune, rezultatul este dezastruos în zona detaliilor din umbre;

– avem extrem de puține detalii în negru (veșnica problemă cu ”nu ai detalii în negru!”) fapt care se reflectă în probleme în special la print. La o iluminare, în programul de prelucrare, a zonelor închise se va observa o accentuare nedorită a zgomotului din imagine;

– cu cât avem mai mulți biți pe care se cuantifică informația, cu atât va fi mai bine. Doar ca o comparație, dacă fotografiem jpg, adică pe 8 biți (total 256 tonuri față de 4096 în varianta 12 biți), avem 128 de tonuri pentru cele foarte deschise și 4 pentru cele foarte închise, considerând același interval de 7 trepte al gamei dinamice;

– cu cât avem o gamă dinamică mai mare cu atât e mai bine (concluzia asta e mai mult decât evidentă, chiar ar putea intra în categoria de afirmații evidente de tip ”iarna nu-i ca vara!”).

Concluzie la concluzii:

Dacă ceea ce vrem să fotografiem depășește gama dinamică a aparatului, se recomandă ca mai degrabă să pierdem în zona de tonuri foarte deschise, decât în zona de tonuri foarte închise.

Mai mult, chiar dacă ceea ce fotografiem are contrast mic și ”întră” lejer în gama dinamică a aparatului, se recomandă ca histograma să fie cât mai în dreapta, adică pixelii să fie cât mai bine distribuiți, în primele trepte. Aceasta recomandare este cunoscută drept  ”expunere la dreapta”.

În acest fel, vom avea un număr mai mare de pixeli în zona de tonuri foarte închise, adică mai multe detalii disponibile de care putem beneficia, în special la print.

Înțelegând cele de mai sus, putem trece mai departe și să discutăm despre rolul convertoarelor raw. Acesta este evident cel de demozaicare a informației de pe senzor, în informație utilă în spațiul de culoare RGB. Problema cea mai mare este dată de compatibilitatea acestora cu setările specifice din diversele camere foto. Și aici începe nebunia alegerii ”celui mai bun” convertor raw din lume. Care nu există de fapt pentru că fiecare are avantajele și dezavantajele lui. Datorită faptului că programul de la Nikon este extreeeeeeeeeem de lent și am dorit să trec la DNG am ajuns să folosesc programul DxO Optics, un program excelent de corecție a aberațiilor cromatice și distorsiunilor optice ale obiectivelor folosite (despre acest program voi scrie în episodul viitor).

După cum vă mai amintiți, am spus în articolul anterior, că folosesc două arhive/fișiere DNG, unul dintre ele fiind creat cu ajutorul Adobe DNG Converter, dar obligatoriu cu opțiunea de a include fișierul nativ nef, având ulterior posibilitatea, dacă o fi nevoie, să extrag nef-ul original și să-l trec din nou printr-un convertor raw mai performant. Dacă nu aș opta pentru includerea originalului raw în fișierul DNG, acesta ar deveni un format DNG liniar dar cu distrugerea posibilității de a mai corecta o mare parte din eventualele problemele avute la expunere. Pentru că DNG-ul liniar este de fapt formatul demozaicat și dacă nu am aplica anumite corecții de expunere (de exemplu iluminarea zonelor de umbră pentru mărirea detaliilor sau atenuarea iluminării din zona foarte deschisă pentru a căștiga detalii în această zonă), în aceste zone trecerea de la un ton la altul se face lent, diferențierea fiind mai greu de făcut. Sub nicio formă nu recomand utilizarea lui Adobe DNG converter pentru crearea de DNG liniar ci doar pentru arhivare cu formatul raw inclus. Este decisivă corectarea cât mai precisă a expunerilor în etapa de demozaicare, etapă mai dificilă atunci când se folosesc alte convertoare raw decât cele proprietar ale camerei foto cu care lucrăm. Acest proces este de fapt unul de liniarizare a distribuției neuniforme a pixelilor de diverse tonuri și de compensare a zonelor sub/supra expuse datorită gamei dinamice mai mici ale aparatelor foto față de realitatea fotografiată.

Și din nou o dedicație pentru cei răbdători și nu numai! 🙂

Adaug și textul pentru că mi se pare … plin de semnificații! 🙂

One pill makes you larger
And one pill makes you small
And the ones that mother gives you
Don’t do anything at all
Go ask Alice
When she’s ten feet tall

And if you go chasing rabbits
And you know you’re going to fall
Tell ‘em a hookah smoking caterpillar
Has given you the call
Call Alice
When she was just small

When men on the chessboard
Get up and tell you where to go
And you’ve just had some kind of mushroom
And your mind is moving low
Go ask Alice
I think she’ll know

When logic and proportion
Have fallen sloppy dead
And the White Knight is talking backwards
And the Red Queen’s „off with her head!”
Remember what the dormouse said:

„Feed your head
Feed your head
Feed your head”

(va urma)

.

Marcel Eremia, sâmbătă 24 iulie 2010 la 00:23