Made in China!

”Invitația Asociației Fotografilor din China (CPA) de a vizita și fotografia fascinantele peisaje chinezești a venit pe neașteptate. Dar o asemenea șansă, poate unică în viață, nu putea fi refuzată. Cumpărarea biletului de avion și obținerea vizei le-am făcut de pe o zi pe alta, fără nici o problemă. Împreună cu alți patru colegi fotografi, doi din Oradea, doi din Miercurea Ciuc, ne-am îmbarcat într-o zi de duminică în avionul ce avea să ne ducă la Beijing.
Pe parcursul celor 10 zile de ședere pe meleaguri chinezești am fost impresionați de modul în care a fost pregătită vizita noastră. Gazdele ne-au asigurat cazare la un hotel de lux, mașină cu șofer la dispoziție, ghid turistic, bilete de tren și de intrare la obiectivele turistice, plus o permanentă desfătare culinară pe la diferite restaurante tradiționale. Recunosc, asemenea condiții ideale de fotografiat nu am avut niciodată. Odată ajuns în camera de hotel, nici nu am despachetat bagajele, ci am pornit, toți cei cinci, într-o tură de seară.

Eram pentru prima dată în China și paradoxal, nu aveam senzația că fac parte de mulțimea de străini care defila pe poarta de intrare în Orașul Interzis. Pe tot parcursul vizitei am avut senzația că sunt de-al casei, că revăd niște locuri pe care, de fapt, nu le mai văzusem niciodată. Iar acest reconfortant sentiment a fost generat de oamenii pe care i-am întâlnit la tot pasul. Rar mi-a fost dat să fiu tratat cu atâta respect, politețe și sinceră prietenie la un loc.

Nu sunt un adept al portretului de stradă, nu-mi place să intru nepoftit în sufletul oamenilor pe care nu-i cunosc dar din China m-am reîntors cu atâtea portrete câte nu am făcut în toată viața mea. M-au impresionat oamenii pe care i-am întâlnit, aveau o liniște sufletească cu totul aparte și era evident că pentru ei fericirea se măsoară cu alte unități de măsură decât cele pe care le folosim noi, europenii.

Am avut onoarea să particip la o întâlnire la sediul Asociației Fotografilor din China și apoi la un dineu oficial oferit de președintele CPA, doamna Wang Yao. Nu mă încumet la o comparație între CPA și AAFR, diferențele sunt mult prea mari. Oficialitățile chineze au înțeles puterea fotografiei și sprijină, la modul concret și extrem de eficient, activitatea a milioane de fotografi amatori. Și datorită lor, China a ajuns să înregistreze o creștere impresionantă a turiștilor străini care o vizitează. La noi, pe malurile Dâmboviței, autoritățile te tratează cu multă compasiune și îți recomandă un spital de nebuni atunci când deschizi gura despre necesitatea de a avea în capitala țării o sală de expoziție dedicată fotografiei, așa cum a fost odată.

Este clar că nu ne putem compara cu artiștii fotografi chinezi dar rămânem cu satisfacția că, dacă tot am ajuns în Beijing, am semnat un protocol de colaborare între AAFR și CPA astfel că de acum înainte, în fiecare an, vom avea vizite reciproce.

În China am petrecut zile minunate, am trăit o experiență fantastică. Am făcut multe fotografii, mie toate îmi plac deoarece le-am făcut cu pasiune și plăcere. Pe cele mai interesante le-am reunit într-o expoziție pe care vă invit să o vizionați începând cu data de 23 aprilie 2014, ora 19, la Spațiul expozițional F64 din București, blv. Unirii nr. 45.” – Eugen Negrea.

.

Marcel Eremia, miercuri 23 aprilie 2014 la 10:00

Doriți să scrieți ceva? Vă mulțumesc!

Subscribe without commenting


© 2009 - 2019 blogul lui Marcel Eremia. Conținutul site-ului este proprietatea Marcel Eremia sau AME design.
Preluarea lui fără menționarea sursei este strict interzisă și se pedepsește conform legilor.

AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING

VreauPrinturi.ro - magazin online de tablouri de mari dimensiuni și printuri foto

Citește articolul precedent:
EXPOZIȚIE FOTOGRAFICĂ ”LA JUMĂTATEA ANULUI 2014”

Comunicat de presă: EXPOZIȚIA FOTOGRAFICĂ ”LA JUMĂTATEA ANULUI 2014” A ȘCOLII DE POETICĂ FOTOGRAFICĂ FRANCISC...

Pași pe meleaguri pământene. Astăzi, Vietnam! (partea a 2-a)

CU CHI Tunnels (sau “Ţepuşa de bambus vs. Dioxina+B52-ul”)  1. JACKIE Vizitarea tunelurilor Cu Chi...

O nouă expoziție a școlii Fotopoetica! Din Belgrad!

Școala de Poetică Fotografică din București organizează anual excursii în orașe europene care într-un fel...

Închide