Igor s-a făcut român! (sau “Bun venit printre maimuțe!”)
Vă amintiţi de Lawrence al Arabiei, englezul care simţea că este arab? Celor care îi reproşau că are cei mai albaștri ochi din lume și de aia nu va putea el fi niciodată arab, le răspundea demn că fiecare om este ceea ce simte că este, iar el Lawrence, este cu siguranţa arab pentru că simte asta până în măduva oaselor.
Acum ştiu că n-o să mă credeţi, dar eu l-am cunoscut pe Igor al României! Este prietenul nostru și după ani întregi de strădanii a devenit, în sfârşit, cetăţean român. A vrut cu tot dinadinsul, ar fi putut avea alte opţiuni, dar el român se simte. Nu a fost uşor deloc, a trebuit să dovedească:
– că are 15 ani de când locuieşte şi munceşte în această ţară,
– că locuieşte efectiv împreună cu soţia şi cele două fetiţe ale lor,
– că şi-a plătit toate contribuţiile către stat în toată această perioadă,
– că a plătit din urmă cu penalităţile de rigoare asigurarea medicală din perioada vacanțelor studențești (în care de fapt nu a fost în ţară),
– că ştie constituţia României pe de rost, articol cu articol,
– că nu are cazier nici la noi nici în ţara natală,
– că dacă are doctorat în una, de ce lucrează alta,
şi câte şi mai câte.
I-a venit rândul după jumate de an, dar când l-au chemat au băgat de seamă că între timp expirase cazierul din ţara lui şi trebuie altul (original, tradus, legalizat, apostilat). Alte 6 luni de aşteptare.
Şi în sfârşit marele eveniment: depunerea jurământului! Şedinţa, publică de altfel. La poarta instituţiei aflăm că suntem prea mulţi. Să ieşim afară! Intră doar cei care depun jurământul. Atât! Ne-am aşezat la coadă. Ştim frumos să facem asta. Eu aş fi plecat alături la McDonald’s. Dar ce să mă fac cu mama? Stă cu florile în braţe şi lăcrimează de zor: “Vreau să îl văd când depune jurământul, că mama lui nu a putut veni şi eu ţin la el ca la copilul meu. ”Degeaba. Păzitorul uşii oficiale nu se înmoaie cu una cu două. Intrarea lui Marcel se negociază, abil, cu succes: ”Lasă-l bre, că face poze, uite câta aparatu’ are și te dă la ziar. Parol!”
Rămăsesem doar vreo 15 persoane pe afară, începe și ploaia, începe și festivitatea. Nea agentu’ ne ţine un mic discurs. Nu mai sunt locuri nici în picioare şi noi nu înţelegem. În mărinimia lui ne lasă totuşi înăuntru. Mama, ca la startul de formula unu, în sus pe scări. Se aciuează la balcon lângă nişte călugări ortodocşi. Eu rămân mai mult pe hol decât în sală, fix în uşă, cot în cot cu agentul.
Jurământul în sine a fost emoţionant, pe bune. Noii cetăţeni, toţi pătrunşi de eveniment, emoţionaţi, unii cu lacrimi în ochi. De bucurie, de uşurare, de necazuri, cine să mai ştie…
Discursul oficialului român cam sec, lemnos, uşor superior. Sfaturi despre cum să fie cetăţeni model în noua lor patrie şi câte oportunităţi li se oferă. Oficialii ies primii, discută pe hol, sunt mulţumiţi. Foarte frumos, felicitări, organizare minunată, dotare nou-nouţă, afişează textul jurământului pe un panou, nu prea a funcţionat, nici o problemă, au avut hârtiuţe cu textul tipărit și oricum “nu ştiam unde se tot uită ăştia pe pereţi”. Ha,ha,ha, voioşie, săru’ mâna.
Încep să apară ăştia, se fac fotografii, se iau interviuri. Cel mai bucuros este, aţi ghicit, Igor: ”Sunt român, sunt român de-adevăratelea!”
Măi Igore, totuşi de ce ai vrut tu să te faci român?? Înţeleg, dacă vii în România cu trei compatrioţi în valijoară, sau ascuns între pereţii dubli ai unei cisterne, dintr-o ţară făcută praf de aliaţii noştri transatlantici, sau cine ştie de pe unde… Dar tu!?
Ştiu că îţi plac clătitele cu dulceaţă de cireşe amare, ştiu că îţi doreşti să călătoreşti nu în străinătate ci prin România pentru că fiecare locuşor nou descoperit te încântă, ştiu că eşti uluit de istoria românilor, ştiu că ți-e dragă limba română şi eşti preocupat de soarta ei, ştiu că mama ta vorbeşte aromâna (megleno-româna) cu tot mai puţini oameni şi-ţi pare teribil de rău, ştiu cât iţi iubeşti familia românească şi fetiţele ”două perle de Marea Neagră”, ştiu că nu ai de criticat la românii de rând decât poate frustrarea adâncă de pe faţa lor și resemnarea, mai ştiu că îţi sunt simpatici moldovenii (de aici şi de dincolo) pentru că suntem sufletişti (multumesc!) ca şi voi macedonenii.
Află dar că şi clătitele cu sirop de arţar sunt foarte gustoase, că după cum spun unii ar exista alte ţări şi mai frumoase şi nu prea indepărtate, că perluţelor naturale le face tare bine briza de ocean şi că limba română nu este tocmai cea mai “tare” dintre cele pe care le ştii tu vorbi (chiar dacă spui că nu se pun sârba, croata, şi macedoneana, că s-au lipit singure de tine, tot rămân engleza, spaniola, italiana, rusa și bulgara, deşi noi râdem ca proştii când te auzim vorbind), iar moldoveni găseşti oriunde, crede-mă că ştiu ce zic. Şi mai ai şi rude bune prin America care te-ar fi ajutat bucuroase dacă ai fi vrut să înveţi constituţia lor şi să depui acolo jurământul, că tot atât ar fi durat!
Îmi spui că devin eu cinică, mă ruşinez, ai dreptate. Tot mai multe mă nemulţumesc, tot mai puţine pricep și aproape nimic nu mă mai miră. Iar ce mă miră, nu-mi mai iese din cap: de ce ar vrea un om zdravăn la minte să fie român când nimic nu îl obligă?
Dar ce-i făcut e bun făcut, nu-mi rămâne decât să mă bucur, în frumoasa noastră tradiţie, de răul altuia! Să ne trăieşti române şi să nu fie nimeni supărat! Şi hai să punem şi de-un chef pe cinste! Pe cinstea mea, de român!!
Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.
Politicile de confidențialitate YouTube
După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.
.
Anca Eremia – joi 27 mai 2010 la 11:40
intrebare pt anca: tu, voi de ce mai sunteti in romania? eu? noi? voi? cand am putea manca clatite cu sirop de artar?… ca ne-am fi descurca admirabil pe acolo… raspund pt mine, e ceva, e o provocare (pana unde duc?), e un orgoliu (de a spune ca-s chior in tara orbilor) si mai ales e dulceata de cirese negre amare cu felii de lamaie … … mama, mama cat de buna! bunica mea nu vrea s-o faca in america!
Igore, ce ti-o fi trebuit tie cetatenia romana nu stiu… dar iti spun bine ai venit!!!
Saru`mana Igor!Fiti binecuvantati!
AMeremia, e un text care imi da puterea sa-mi tiu spatele drept, sa fac ochii mari si sa nu ma ascund daca-n ei dau lacrami, sa tiu pe buze un suras de speranta , de credinta, si de iubire pentru neamul mieu si tara mia!Hai sa traiesti!
@Catalin:
Multumesc pentru urari. – stii cantecelul pentru copii „Una este luna, sa mai punem una, sa se faca doua …” Iata ca pot spune ca in palmaresul meu de cetatenii m-am adaugat inca una. Ma bate gandul sa mai incerc sa obtin inca una. acum am si antrenament si experienta. Oare cum ar fi sa obtin una moldoveneasca 🙂
@DD:
Mai este inca un detaliu DD legat de neamul roman. Am fost printre strainii cei norocosi care inca din primele zile de la venirea mea in Romania ma aflam in preajma unor oameni cumsecade. Oamenii care m-au ajutat la nevoie si crede-ma, era nevoie atunci, in ani ’96-’97 cand nici nu stapaneam bine limba romana, nu era usor sa fii strain. Cum deschideam gura crestea pretul produselor de pe tejghea. Am trecut prin bune si rele ca toti oameni iar faptul ca acum imi duc traiul aici mi se pare ceva normal. Ca si cand nici nu am venit din alta parte sau ca nu m-am mutat de acolo aici. Pentru asta le multumesc tuturor celor care au facut acest lucru posibil. Nu insir numele lor, sunt destui care trebuie mentionati, dar ei stiu acest lucru deoarece nu am uitat sa le multumesc de a lungul anilor cu cuvinte dar si prin fapte.
@manuela:
Desi nu m-ai intrebat nimic doar vreau sa completez ceva. Bunica ta stie ce stie. Ca sa traiesti in america trebuie „sa fii” american cu tot, mentalitate, mod de gandire, mod de a trai zi cu zi. Acest lucru este cu atat mai evident cu cat diferentele de mentalitate si chiar de cultura sunt mai mari. Mie-mi era usor ca avem prieteni si oameni cumsecade din prima zi dar si ca popor suntem apropiati. Si acolo (in Macedonia) si aici ma enerveaza atitudinea comentat prin frazele „Hai ca merge si asa” sau „Ce vrei domn’e, ce e perfect la noi ca sa fie si asta perfect” Cei care au plecat de nevoie in alta parte crede-ma, si stiu ce spun, si azi isi amintesc de dulceata de cirese amare de la bunica.
acum suntem cu un roman mai mult. bine ai venit printre noi. fain text marcel, adica anca.
@manuela: Pentru noi, cred ca doar asa a fost sa fie! In 1993 trecusem cu bine de primele etape pt. emigrare, dosarul cu „formularele mari” primise OK-ul, ni s-a sugerat doar sa mai asteptam 2 luni pt. a avea vechime de inginer de 1 an, deci punctaj mai mare, sa fie treaba sigura. Dupa cele 2 luni Marcel s-a razgandit, a fost convins ca sunt multe de facut si in tara asta, ca normal este sa traiesti in locul in care a vrut Dumnezeu sa te nasti si nu regreta nici acum hotararea luata. Iar eu, as minti sa zic ca as fi fost fericita departe de ai mei ceilalti (iar siropul de artar nu e mai bun totusi ca dulceata bunicii!).Doar ca in ultima vreme ma gandesc adesea cum ar fi fost daca, mai ales cand ma uit la Cristian… Cu siguranta va veni vremea cand va trebui si el sa ia hotarari. Sper doar ca nu va regreta nici el hotararea pe care o va lua!
@DD: Asa sa fie, hai sa traim cu totii!
@Catalin: @iulian anghel: Multumim de vizita!
Felicitari, Igor! Mai ales pentru perseverenta, convingere si determinare!
Stii cum se spune despre tara noastra… frumoasa, dar pacat ca este locuita! Totusi in societatea pe care o cunoastem prea bine, sunt si oameni cu suflet frumos, cu usa casei deschisa si bratele gata sa ajute.
Si eu, ca majoritatea, am vrut sa plec din tara, spuneam eu atunci pentru 5-10 ani… nu am mai plecat deloc…
In alte tari lumea este mai civilizata, corecta, coruptie mai putina, alte valori… dar tot printre straini esti… Bine, poti avea norocul sa intalnesti oameni calzi, care sa te ajute si sa te „adopte”, dar tot strain esti intr-o tara straina…
Felicitari inca o data!
Si bravo A&M!
@anca… multumesc pt raspuns, stiu cum a fost! eu, in 97! el a plecat, are casa cu cupola de sticla in NY (deci i s-a potrivit tara!) … si faptul ca ii dai sanca fiului tau sa faca alegerea mi se pare ceva exceptional! va sti el ce e mai bine pt el decat toti blogarii la un loc – romani si americani- pusi pe dezbateri! inclusiv noul romanas „igor” :)) bun venit frate!
ps. el… e „sotul” … deja fostul! 🙂