duminică, 14 martie 2010; 18:11 - Diverse    8 Comments

Cine fuge după doi iepuri, îi prinde pe amândoi!

Vineri am reuşit să prind doi iepuri, pardon, două întâlniri. Una la Epson şi alta la sala de expoziţie de la Dalles, unde urma vernisajul expoziţiei Nikon-iştilor. Ce vise frumoase erau în anii trecuţi pe tema asta şi iată că s-a întâmplat să fie şi o comunitate românească a Nikon-iştilor. Bravo!

Pentru prima întâlnire nu am avut decât adresa, astfel încât am fost iniţial surprins de cei doi paznici care dormeau la intrarea imobilului respectiv. Din fericire intrarea era pe partea cealaltă, aşa că nu i-am deranjat pe cei doi somnoroşi. Şi tot din fericire, nici ei pe mine…

Mi-aş fi dorit şi mi-am închipuit că la această întâlnire va fi acolo şi un specialist în echipamente Epson, care să ne povestească direct, una alta despre echipament, rezoluţii, avantaje, dezavantaje, costuri pe faţă şi pe dos, management de culoare specific, teste de liniaritate a degradeurilor, etc. etc. Poate data viitoare… 🙂

Aşa, ne-am limitat la o discuţie în grup, am printat câteva imagini (frumoase de altfel) ne-am mai şi distrat, într-un cuvânt a fost frumos.  La capitolul „schimb de informaţii” mai este de lucrat, trebuind să existe un echilibru între informaţiile date şi cele primite.

Câteva imagini de la această întâlnire le aveţi aici. După această întâlnire am fugit la expoziţie.

La Dalles au fost expuse 50 de fotografii ale participanţilor la evenimentul „se caută fotografia lunii”, eveniment care s-a desfăşurat pe întreg anul 2009.

50 pentru că au fost celebrate următoarele:

– 50 de ani de când s-a lansat montura F împreună cu primul primul aparat foto SLR Nikon, în 1959.

– peste 50 de milioane de obiective Nikkor vândute de la începerea producţiei.

Am întâlnit şi nişte fotografi mai puţin cunoscuţi, reuşind cu greu să-i prind împreună pentru că fiecare e cu treaba lui şi cu modul propriu de manifestare.

Participanţii au fost foarte interesaţi de fotografiile expuse, privindu-le în grup, chiar de mai multe ori sau individual. S-au primit multe cadouri care-ţi ocupau mâinile şi care te uimeau de nu mai puteai să zici nimic.

Am descoperit, pentru cunoscători, o replică bust de nobil dac. La plecare totul a fost ok, pentru că a plătit un tip pentru toate şi ne-am despărţit cu plăcere, unii de alţii.

8 Comments

  • ai trisat marcel ! de fapt ai fugit dupa cate un iepure. ca i-ai prins asta-i alta poveste.

  • ..nu cred k a trisat …adica sunt ferm convins k acest tip de fotoreportaj cu dinamica subliniata de umor si imagine este pe placul meu …!..i i place si multzumesc pentru placerea de a fi fost prin intermediul imaginilor acolo…!

  • @iulian anghel: A fost o figură de stil. Ideea este că poţi să prinzi mai mulţi iepuri, dacă … doreşti! 🙂
    @feri: Mulţam de susţinere Feri, cred că Iulian a glumit sau a folosit şi el o … figură de stil.

  • Da, adica da, bine si mie mi se pare ca sunteti talentat, de comitet si bine intentionat, da… felicitari!Si acu` ce mai facem?

  • Cred ca a fost o intalnire tare frumoasa! Am auzit si eu ecourile 🙂
    Felicitari castigatorilor – calendarul cred ca fost la loc de cinste.
    Marcel – multumim de fotografii: atat de dragute incat nu pot sa nu zambesti!

  • @DD: Fotografii! 🙂
    @Daniela Iliescu: Mulţam şi eu.

  • Acum am descoperit blogul, fain. O sa mai revin.

  • @Alin Neamtu: Bine ai venit Alin! Te mai aştept şi altă dată! 🙂

Doriți să scrieți ceva? Vă mulțumesc!

Subscribe without commenting


© 2009 - 2019 blogul lui Marcel Eremia. Conținutul site-ului este proprietatea Marcel Eremia sau AME design.
Preluarea lui fără menționarea sursei este strict interzisă și se pedepsește conform legilor.

AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING

VreauPrinturi.ro - magazin online de tablouri de mari dimensiuni și printuri foto

Citește articolul precedent:
Domnilor hoţi … de fotografii!

Zilele trecute, plimbându-mă liniştit pe web, aşa cam cum te plimbi pe stradă într-o după...

Leapşa pe blog sau cum se mai joacă oamenii mari

Să nu credeţi că oamenii mari nu se joacă. Ba se joacă şi ei. Ca...

Vernisajul expoziţiei UP DALLES

Nu-i decât o săptămână de la acest vernisaj, însă parcă a fost ieri. Bine, ieri...

Închide