Amintiri din copilărie (24)

Zilele trecute mi-am făcut ceva ordine printre lucrurile mai vechi, rătăcite și dosite prin cutii. Cu mare bucurie am poposit asupra unor agende, printre filele cărora mi-am redescoperit niște însemnări/cugetări de prin armată sau chiar câteva jurnale ținute după, adică în civilie. În armată am avut bunul obicei de a-mi scrie întâi gândurile pe filele agendelor, ca apoi, după o eventuală corectare, să le transcriu ”pe curat”, pe albele foi ale viitoarelor scrisori adresate prietenelor rămase acasă sau prietenilor împrăștiați prin țară, prin diverse unități militare.

Am zăbovit mai mult asupra unui text, pe care nu știu în ce context l-am scris, pentru că armata mi-a oferit numeroase clipe de meditație la acei 19 ani avuți atunci, premergători anilor ce urmau să apară.

”Sacrifică-ți trei minute din viața ta și uită-te la ceas. Imaginează-ți că vrei să oprești secundarul lui, dar nu cu mâna, ci numai cu gândul. Îți vei uni toate gândurile rătăcitoare asupra secundarului, încercând în zadar să-l oprești. Timpul se scurge încet-încet, însă continuu și ireversibil, nepăsându-i de chinurile tale.

După primele două minute de suferință, te vei consola acceptând imposibilitatea opririi timpului, încercând o părere de rău pentru fiecare secundă pierdută, privind de data asta cu groază la cele câteva zeci de secunde pe care le mai ai din timpul oferit. Cele trei minute ți se vor părea contopite într-un singur timp, timpul vieții tale, care se îndreaptă parcă tot mai repede spre final. În ultimele două secunde vei răsfoi (ca un condamnat la moarte în preziua morții sale) filele vieții tale. Dar filele sunt goale, de un alb imaculat. Nimic nu este scris pe ele. Absolut nimic.

”Atunci ce rost mai are…” – vei recunoaște, dar nu vei termina de spus pentru că s-au scurs și ultimele două secunde, terminând și începând totodată un alt ciclu de numărare…”

.

Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.

Politicile de confidențialitate YouTube

După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.

 

.

We are young heartache to heartache we stand
no promises no demands love is a battlefield

We are strong no one can tell us we’re wrong
searching out hearts for so long
both of us knowing love is a battlefield

You’re begging me to go then make me stay
why do you hurt me so bad
it would help me to know do I stand in your way
or am I the best thing you’ve had

Believe me believe me I can’t tell you why
but I’m trapped by your love and I’m chained to your side

We are young heartache to heartache we stand
no promises no demands love is a battlefield
we are strong no one can tell us we’re wrong
searching our hearts for so long
both of us knowing love is a battlefield

We’re losing control will you turn me away
or touch me deep inside
and before this gets old will it still feel the same
there’s no way this world dies

But if we get much closer I could lose control
and if your heart surrenders you’ll need me to hold

We are young heartache to heartache we stand
no promises no demands love is a battlefield
we are strong no one can tell us we’re wrong
searching our hearts for so long
both of us knowing love is a battlefield

.

Marcel Eremia, marți 23 septembrie 2014 la 10.00

 

4 Comments

  • Si eu care credeam ca in tinerete, erai 100% inginer, iar in cap aveai doar electronica :). Faine cugetari. N-am stiu de ele si nici de agenda, ca altfel ti-o rasfoiam eu in timp ce faceam planton 2 (preferatul meu).

  • @Draghi: Draghi, a cam trecut timpul și nu mai ții minte ce făceam prin sala de cursuri din armată? 🙂

    Păi ai scris și tu prin agenda aia (de fapt erau mai multe)! 🙂 Am să-ți scanez un fragment scris de tine și ți-l trimit! 🙂 Le scriam fetelor noastre din clasă și din împrejurimi (erau cam multe, trebuie să recunosc!).

    Recitind unele pasaje, m-am prăpădit de râs de unul singur. De fapt cred că numai noi doi am mai putea râde de amintirile alea pentru că altcineva nu știe cum s-au petrecut lucrurile pe acolo.

    Oricum, am retrăit (în mod plăcut) momente din acele vremuri…

  • Nu mai tin minte Marcele, nici ca aveai agende nici ca am scris si eu in ele. Aveam si eu agenda, ca sa stiu o caut sau n-are rost 🙂

  • @Draghi: Nu mi te-ai destăinuit niciodată că ai avea vreo agendă în care să-ți păstrezi cuvintele! Deci eu nu știu ca tu să fi avut și se pare că nici tu! 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.