miercuri, 20 februarie 2013; 11:00 - Amintiri din copilărie    2 Comments

Amintiri din copilărie (20)

De multe ori mă întrebam, probabil ca mulți alții, dacă sunt mulțumit de epoca în care m-am născut și în care, deocamdată, continui să trăiesc. Nu reducând simplist la locația fizică ci, în sens mai larg, raportat la epocile prin care trece omenirea în general. Deși este greu de dat un răspuns suficient de complex, măcar pentru a nu se desconsidera importanța problematicii, dar în același timp și suficient de simplu pentru că lumea nu mai are vreme de filosofat atunci când grijile zilei de mâine apasă prea dureros. Indiferent de starea de spirit a Eului meu la momentul punerii periodice a acestei întrebări, ținând cont de majoritatea covârșitoare a răspunsurilor, pot trage următoarele concluzii:

1. Sub nici o formă nu mi-aș fi dorit să mă nasc înainte și cu atât mai mult, cu mult înainte față de momentul real al începutului existenței mele. Nu mi-ar fi plăcut deloc să trăiesc în perioada Inchiziției sau pe timpul războaielor din Europa. Trebuie de asemenea să recunosc că nu mi-ar fi plăcut, imaginându-mă în preistorie, să fug după bizoni, antilope și alte animale de-ale gurii, pe de o parte și/sau să fug de pterozauri, de vreun T-rex flămând (aproape cred că-i pleonasm) sau de un smilodon plimbăreț tocmai prin zona în care pot presupune că admiram și eu facerea unui munte. Deși, cu ceva simplificări de denumiri, alergatul descris anterior cu ”după” sau ”de” seamănă destul de mult cu stresul din ziua de azi. Se schimbă doar un context.

2. Este acceptabilă situația reală și nu doar din motivul că asta e și nu avem ce schimba, ci chiar din faptul că am traversat  deja etape de schimbare fantastică în ceea ce privește tehnologia și impactul ei asupra vieții omului. Deși mulți ar spune că omul nu s-a schimbat deloc. De vreo 10.000 de ani încoace. Revenind la oile noastre, pot să spun că am prins momentul în care calculatorul era o chestie complicată, zăvorâtă bine în centrul de calcul al vreunei întreprinderi, scumpă și destul de ineficientă, extrem de departe față de ceea ce avem acum, fiecare la casa lui. Am prins fotografia pe film (a/n, color, dia) cu modul de lucru de atunci, la mare distanță față de ușurința cu care se poate face acum o poză/fotografie. Trăim zilele în care căutăm bosoni să dea masă la toți sau schimbăm teorii în fizică. Lansăm oameni în Cosmos pentru divertisment sau ne ghidăm mașinile prin GPS, direct de pe telefoane mobile. Internetul a ajuns azi unde știe toată lumea, deși este extrem de tânăr, dacă judecăm după alte tehnologii inventate de om. Ritmul accelerat al acestei dezvoltări duce la creșterea entropiei cu toată filosofiile all-inclusive. Unde vom ajunge peste 10 ani, peste 50 de ani? Dar peste 800 de ani? Să plusez mai mult, mi-e frică doar să mă gândesc, mai ales că putem trece acum la ultima variantă.

3. Îmi place enorm gândul că m-aș fi putut naște într-o epocă viitoare iar pe parcursul vieții posibile aș fi martorul unei evoluții tehnologice și mai rapide decât cea actuală. Ce fain ar fi… Dar de atâta plăcere mă opresc aici, că mă apucă un soi de nostalgie ciudată, de ceva ce oricum nu s-a întâmplat, nici măcar nu s-ar fi fost întâmplat, dar care mi-e foarte cunoscut și apropiat.

Evident că în călătoria imaginară de mai sus, de fiecare dată Eul actual ar fi de fapt altul, din păcate sau din fericire, în funcție de cazul în care, ipotetic, m-aș fi aflat. Dar dacă tot suntem la ora de imaginație, de ce nu mi-aș putea închipui și o călătorie în timp, luând cu mine și pe Eul meu din prezent? Ceea ce am scris mai sus cu certitudine s-ar schimba și aș fi foarte încântat să trag o fugă în trecut, prin anii 60-70, atunci când muzica era cu totul alta decât cea de acum și aș fi fost  și mai încântat s-o ascult pe Grace Slick în direct, la concertele ei. Vocea mamei hipioților, cum este considerată Grace, este mai mult decât extraordinară, puternică, unică și inconfundabilă. Ce atmosferă… ce muzică… ce texte în melodiile de atunci.

De fapt, aici doream să ajung, să scobesc iar prin cutiuța cu amintiri și să vă prezint o melodie extraordinară a formației Jefferson Airplane. Nu știam însă cum să o zic mai frumos, pe măsura melodiei… 🙂

Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.

Politicile de confidențialitate YouTube

După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.

 

Songwriters: Balin, Marty / Kantner, Paul
Marty Balin – Vocals
Grace Slick – Vocals
Jorma Kaukonen – Lead Guitar
Paul Kantner – Rhythm Guitar, Vocals
Jack Casady – Bass Guitar
Spencer Dryden – Drums
.
You and me, we keep walking around
And we see all the bullshit around us.
You try to keep your mind on what’s going down.
Can’t help but see the rhinoceros around us.
Then you wonder what you can be
And you do what you can to get bald and high!
.
And you know I’m still gonna need you around!
And you know I’m still gonna need you around!
.
You say it’s healing, but nobody’s feeling it;
Somebody’s dealing, somebody’s stealing it!
You say you don’t see and you don’t.
You say you won’t know and you won’t.
Let it come!
.
Everything someday will be gone except silence
And Earth will be quiet again!
Seas from clouds will wash off the ashes of violence
Left as the memory of men;
There will be no survivor, my friend!
.
Suddenly everyone will look surprised,
Stars, spinning wheels in the skies,
Sun is scrambled in their eyes
While the moon circles like a vulture!
.
Some stood at the window and cried one tear;
I thought that would stop the war!
But someone is…
Killing me!
.
That’s the last hour to think anymore.
Jelly and juice and bubbles, bubbles on the floor!
Castles on cliffs vanish
Cliffs like heaps of rubbish
Seen from the stars hour by hour
As splintered scraps and black powder!
.
From here to heaven is a scar,
Dead center, deep as death!
.
All the idiots have left!
The idiots have left!
.
Cows are almost cooing,
Turtledoves are mooing,
Which is why a pooh is poohing
In the sun.
.
Sun!

.

Marcel Eremia, miercuri 20 februarie 2013 la 11:00

2 Comments

  • Megea un nene pe strada si striga la altul dintr-o curte:
    – Zi dupa mine: Traiasca 1 mai! Traiasca 23 august! Traiasca Epoca de Aur! 🙂
    Din curte, o voce ii spune domol: Epoca de Aur in care tu te-ai nascut s-a dus de mult 🙂

  • @Cătălin: Bine că trebuia să-mi aduci și tu aminte… 🙂

Doriți să scrieți ceva? Vă mulțumesc!

Subscribe without commenting


© 2009 - 2019 blogul lui Marcel Eremia. Conținutul site-ului este proprietatea Marcel Eremia sau AME design.
Preluarea lui fără menționarea sursei este strict interzisă și se pedepsește conform legilor.

AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING

VreauPrinturi.ro - magazin online de tablouri de mari dimensiuni și printuri foto

Citește articolul precedent:
O nouă sesiune a cursului de fotografie de la CPPC

Centrul de Pregătire Profesională în Cultură organizează o nouă sesiune a programului de FOTOGRAF, în...

Expoziția de fotografie ”Floarea de colț” Râmnicu Vâlcea

Fotoclub Floarea de colț Râmnicu-Vâlcea vă invită la expoziția următorilor fotografi: Adina Condurache, Ana Dovlete,...

Jucării (pentru fotografi) la prețuri mici

Au mai rămas:         1. Nikon D3 (47.438 de cadre, foarte bună...

Închide