În 4 martie 1977 pe la ora 9 seara eram deja în pat visând ceva ce probabil că nu voi afla niciodată. La un moment dat mă trezește mama disperată, zicându-mi rapid să iau ceva pe mine și să coborâm repede afară, că-i bai mare.  De fapt asta aflasem mai târziu, peste vreo 5 minute când am ajuns în fața blocului cu fratele meu, buimac și el pentru că în tot intervalul de timp cât mă îmbrăcam nu pricepeam ce are cu mine de nu mă lăsa să dorm și de ce trebuia să ieșim, că doar era întuneric și nu mai era nimeni pe afară. Mă înșelam însă. Afară erau toți locuitorii din bloc, speriați de zguduiala clădirii, pe care eu nici nu o simțisem. În timp ce mama mea trecea rapid când la mine când la fratele meu să ne îmbrace mai repede, din amalgamul de cuvinte pe care mintea mea adormită refuza să le asculte, răzbate ceva legat de tatăl meu (militar activ pe atunci) și ceva ceva mi s-a mai luminat atunci. Aha, probabil era o surpriză și trebuia să-l întâmpinăm la sosirea lui acasă, plecat fiind în misiune, la trageri, la Capul Midia. Ok, mergem să-l întâmpinăm, ziceam eu în gând, dar de ce trebuia să ne grăbim așa?

Abia după ce am ajuns afară, în fața blocului, văzând și pe vecini și pe ceilalți locatari ai blocurilor alăturate mi-am dat seama că este vorba de ceva mult mai serios. Tatăl meu era pentru mine o persoană importantă și merita efortul să mă trezesc noaptea să-l întâmpin, dar ceilalți? Nu se poate să aibă și ei același motiv… Trebuie să fie altceva la mijloc… Răcoarea serii m-a ajutat să mă trezesc mai repede la realitate și am aflat motivul ieșirii disperate a tuturor locuitorilor din blocuri. Un vecin cu mașină a zis că dă o tură prin oraș să vadă dacă este vreo problemă pe undeva. Am mers și eu cu el  pentru că nu mai fusesem noaptea cu mașina și eram curios. După vreo jumătate de oră de plimbare am constatat că prin oraș era liniște. Nu s-a întâmplat nimic, nu căzuse nicio clădire.

Am aflat mai târziu că la București a fost jale mare. Au căzut blocuri întregi și au murit mulți, mulți oameni. Oameni foarte cunoscuți dar și oameni mai puțin cunoscuți. Însă tot oameni… Pentru toți acei oameni, o dedicație muzicală…

I can wait another day until I call you
You only got my heart on a string
And everything a flutter

But another lonely night might take forever
We’ve only got each other to blame
It’s all the same to me love
‘Cause, I know what I feel to be right

No more lonely nights
No more lonely nights
You’re my guiding light
Day or night, I’m always there

May I never miss the thrill of being near you
And if it takes a couple of years
To turn your tears to laughter
I will do what I feel to be right

No more lonely nights
Never be another
No more lonely nights
You’re my guiding light
Day or night, I’m always there

And I won’t go away until you tell me so
No, I’ll never go away
Yes, I know what I feel to be right

No more lonely nights
Never be another
No more lonely nights
You’re my guiding light
Day or night, I’m always there

And I won’t go away until you tell me so
No, I’ll never go away
I won’t go away until you tell me so

No, I’ll never go away
No more lonely nights

.

Marcel Eremia, duminică 4 martie 2012 la 03:05