După cum cei mai mulți știu deja, s-a finalizat concursul Ziua fotografiei de stradă organizat de ”Asociația Bucureștiul meu drag” și sponsorizat cu premii de către firma Olympus și cu printuri fotografice de către AME design. În primul rând, felicitări câștigătorilor dar și tuturor participanților la acest eveniment.

Motivul pentru care scriu acest articol a fost determinat de solicitarea din partea unor fotografi a formulării unui propriu punct de vedere, ca reprezentant  al unuia dintre sponsori, adică al firmei AME design, firma care a tipărit expoziția cu selecția celor 36 de fotografii. Din păcate, ca în multe alte situații de acest gen, s-a iscat în mediul virtual o discuție aprinsă legată de validitatea premiului I, mai precis a imaginii câștigătoare, în contextul genului de fotografie pe care concursul l-a promovat dar nu numai. Am constatat din nou, a nu știu câta oară, profunda greșeală de fond de la care s-au pornit diverse critici, îndreptate mai ales împotriva juriului. Trebuie să menționez de la început că nu am făcut parte din juriu, nici nu am participat la crearea regulamentului astfel încât nu vor exista păreri subiective în acest context, în ceea ce urmează să prezint ca fiind punctul de vedere oficial al unuia dintre cei doi sponsori ai evenimentului. Singurul aspect de care am fost informat și cu care am fost total de acord, a fost motivul (în treacăt fie spus, destul de puțin mediat pentru a fi fost mai bine cunoscut) pentru care s-a impus ca toate fotografiile să fie color. Motivul a fost unul extrem de simplu, ținând cont de precedentele ediții, în care cadrele color erau cam 10% din totalul de cadre trimise la jurizare iar organizatorul a dorit să fie promovate și fotografiile color. O fotografie color bună este mai greu de obținut, din punctul meu de vedere, decât una alb-negru. O fotografie alb-negru rezolvă mult prea ușor dificultățile apărute în cadru, date de elemente (prea) colorate care nu converg (prea) bine cu altele, mai ales când, datorită genului abordat, cadru ar trebui să fie mai larg, inserând tocmai acele elemente care pot deranja estetic dar și cromatic ansamblul general. Pe de-o parte, personal sunt cam sătul să văd peste tot (doar) fotografii alb-negru, mai ales din acelea foarte întunecate (sau chiar subexpuse intenționat sau nu) care au ca scop să ”acopere” unele elemente nedorite. Cu siguranță mai sunt și fotografi care dacă scot atributul de culoare dintr-o imagine, consideră în mod automat că ea este mai ”artistică”. Pe scena fotografică românească cunosc extrem de puțini fotografi care au multe fotografii care s-ar încadra ca aspect la ce am descris mai sus, dar care reușesc s-o facă într-un mod în care pot spune că există și excepții de la cele scrise de mine. Adică nu mă plictisesc, pentru că nu suferă de un anumit deja ”manierism”, au o notă foarte personală. Nu vreau să dau nume, nedorind să-i vulnerabilizez în fața celor care au ca unic scop în viață denigrarea persoanelor cărora li se subliniază unele aspecte pozitive în fapte sau atitudini. Un alt motiv pentru care m-am bucurat că s-a impus de către organizator ca imaginile de la Ziua fotografiei de stradă să fie color, a fost și ca să arăt că firma AME design printează foarte bine și color, nu doar alb-negru! 🙂

Așa cum spuneam mai sus, premiza de la care se pleacă cu majoritatea acestor critici este fundamental greșită. Și nu o prezint ca o justificare a unor răspunsuri ale organizatorului sau a membrilor juriului, pentru că nu este nevoie de așa ceva. Nici nu ”justific” rezultatele jurizării ca fiind doar un produs al subiectivității juriului și nici nu aduc ca explicații faptul că cei care nu s-au revăzut pe podium ar critica mai tare fiind de fapt frustrați.

Încercați, vă rog, să vă puneți în pielea organizatorului și a celor care au sprijinit acest eveniment (membrii juriului și sponsorii), adică toți cei care AU CHELTUIT CEVA, fie bani, fie timp pentru demararea și desfășurarea lui. Dacă este cineva care crede că aceste cheltuieli au fost făcute strict doar ca să-și facă reclamă, îl rog să se oprească aici și să schimbe site-ul. Probabil că are o mentalitate care nu poate fi schimbată și atunci nu are rost să-și mai piardă timpul citind opinii contrare celor pe care le are și de care nu se poate debarasa.

Pentru ceilalți care doresc să vadă lucruri și dintr-un alt unghi, le schițez câteva abordări noi ale problemei, din punctul de vedere al:

• organizatorului. Acesta este o entitate care nu poate fi identificată cu una care are doar obligații. De a-l satisface pe oricare fotograf, indiferent ce dorințe are. Iar organizatorul să fie luat la rost pentru ”pretențiile” lui de organizare, de exemplu că a ”limitat” creativitatea, impunând ca toate fotografiile să fie color. Cum își permite asta, se poate așa ceva? În realitate, organizatorul nu are decât o singură obligație, să se țină de regulamentul pe care l-a publicat, indiferent de condițiile pe care le-a impus acolo. Dar să le respecte. Atât. Pentru că fiecare om din țara asta este liber să conceapă ce eveniment dorește, să-și cheltuie banii și timpul pentru ele, să se chinuiască să caute sponsori, parteneri media, locuri de afișat expoziția, etc, etc. Dacă cineva a demarat acest eveniment, Ziua fotografiei de stradă, INDIFERENT de dorințele pe care le are (dusă ideea un pic la extrem, nici nu au importanță intențiile bune sau rele, priceperea sau nepriceperea, etc) de ce trebuie să sărim la gâtul lui cu astfel de critici? Privind din acest punct de vedere, nu vi se par că sună aiurea orice fel de critică? Nu spun că nu se pot justifica anumite critici, spuse însă doar ca un feedback constructiv (fie el și critic) dar în niciun caz cu titlu de servicii obligatorii din partea organizatorului, pentru că așa consideră fotograful că trebuia făcut. Dacă cumperi (pe bani, să fie clar) un produs sau un serviciu și acesta nu este conform specificațiilor sau înțelegerii anterioare, atunci ai tot dreptul să-l iei la rost pe cel care consideri că te-a păcălit (chiar dacă este doar o opinie și te poți înșela ai tot dreptul să-l critici, să-l reclami la ANPC, etc). Dar în momentul în care participantul nu plătește nimic, premiul este plătit de o firmă, printurile sunt oferite gratuit de către alta, ai fost de acord cu un regulament (indiferent cât de ambiguu ar fi fost, toți cei care au participat au fost de acord cu el) cu mare părere de rău pot spune că este penibil să critici organizatorul pentru orice ar fi făcut sau n-ar fi făcut. Acești critici seamănă mai degrabă cu acei pișcotari de la diverse evenimente, cu aceia care se se înghesuie să primească o găleată, un kil de făină, o plasă, șapcă, pix, un crenvurșt, etc. etc., adică merg să se căpătuiască cu ceva gratis iar organizatorii au obligația să le dea. Altfel fac scandal. Așa cum am spus deja, există alternativa ca orice nemulțumit să-și organizeze propriul eveniment, cu propriile reguli. Din păcate (și) pentru ei, întotdeauna vor exista critici ai evenimentului indiferent cât de ”perfect” ar fi acesta. Probabil că toți sunt conștienți de acest lucru și evident că este mult mai comod să stai și să critici pe cineva decât să te înhami la o astfel de corvoadă. Pentru că este o corvoadă să faci așa ceva. De ce o mai face respectivul dacă tot este o chinuială? s-ar putea întreba unii, pe bună dreptate. Răspunsul mi se pare destul de simplu. Oamenii sunt de trei feluri: unii care fac ca lucrurile să se schimbe, alții care află că lucrurile se schimbă și alții care se întreabă ce li s-a întâmplat…. Ghiciți din care categorie fac parte cei care organizează ceva…

• juriului. Acesta este format din oameni! Pe bune. Oameni care judecă diferit, nu mai bine decât alții și nici mai rău decât ceilalți care nu face parte din juriu. Doar diferit. Așa de diferiți, astfel încât dacă în ziua jurizării cineva s-ar trezit mai vesel decât de obicei, jurizarea ar fi alta față de ziua în care se trezește cu un crampe la stomac. Vreți nu vreți, așa funcționează omul. Chiar unul dintre membri juriului a spus la vernisaj că datorită calității printului și a vizualizării lui la această mărime, ar fi ales altele cu siguranță. Îl cred, nu este de criticat acest aspect, pentru că știu personal asta. Într-o zi îmi fac o selecție a fotografiilor, într-o altă zi o alta… Decizia juriului trebuie însă privită ca decizia unei instanțe, care se contestă sau nu, în funcție de ceea ce prevede regulamentul. Care regulament poate fi oricum (vezi punctul de vedere al organizatorului, scris mai sus), dar care trebuie respectat. Dacă acolo nu se specifică restricții de prelucrare, expunere dublă, triplă, procesare cu diverse programe, înseamnă că se permit, fără nicio mustrare de conștiință. Nu se poate merge după un așa zis ”bun simț” al unei pseudo- definiții ale genului. Unii definesc într-un fel fotografia de stradă , alții în altfel. Eu de exemplu, nu asimilez fotografia de stradă cu jurnalismul sau fotoreportajul. Ar fi o limitare enorm de drastică… Asta înseamnă că voi defini simplu, ca fiind pur și simplu o fotografie făcută în stradă, indiferent dacă această sintagmă (”în stradă” și nu ”de stradă”) are o conotație negativă, minimizând implicit la cote foarte joase estetica acelei imagini. Da, poate fi justificată dezamăgirea unor ”puriști” la aflarea veștii că imaginea premiată a fost de fapt o dublă expunere, dar cred că problema este mai degrabă una de acceptare a unui cadru mai larg de înțelegere a fotografiei de stradă. Care nu-i obligatorie să fie, fiecare are dreptul să aibă ce opinie dorește. Personal consider că acestui gen nu trebuie impuse limitările justificate ale jurnalismului sau fotoreportajului. Tocmai adăugarea unei accepțiuni mai largi a componentei artistice, indiferent de mijloacele folosite, dă frumusețe fotografiei de stradă.

• sponsorului. Aici, lucrurile pot fi mai grave, deși nu se văd chiar la prima vedere și chiar dacă sponsorilor nu li s-a adus vreo acuză, în mod direct sau indirect. Se știe că o componentă puternică a motivației implicării unui sponsor într-un astfel de eveniment este cea de imagine. Oricare sponsor vrea să i se asocieze imaginea cu un eveniment de succes, care are impact în rândul publicului. Putem număra pe degete câte evenimente fotografice de mai mare amploare se petrec prin România. Dacă adăugăm un scandal la orice eveniment (sigur, aici exagerez mult, la evenimentul Ziua fotografiei de stradă nu a fost niciun scandal, vreau doar să se înțeleagă mai bine) vă dați seama cam cât de greu este să se mai găsească sponsori să susțină un eveniment sau altul, știind că se vor găsi tot timpul câțiva ”supărați” care să strice bucuria realizării unui eveniment fotografic. Sigur, așa cum spuneam, nu există doar componenta mercantilă inevitabilă din implicarea unui sponsor, există și pasiunea, plăcerea de a sprijini un astfel de eveniment fotografic și atunci aceștia pot ”trece” mai ușor peste dezamăgirea pe care ți-o lasă aceste critici, care oricum sunt nejustificate, din punctul meu de vedere fiind mai mult o problemă de mentalitate și nu atât de răutate nativă. Dar oricât de pasionat ai fi de fotografie și de domeniile conexe, prin cumularea efectelor unor astfel de ”scandaluri” este posibil să depășești un anumit prag și să intri în zona de lehamite, să-ți fie efectiv scârbă să te mai implici în aceste evenimente și atunci vom fi cu toții mulțumiți de liniștea creată atunci când nu mai facem nimic. Mai puțin ”scandalagiii”, care nu cred că se vor simți prea bine, nemaiavând obiect de activitate! 🙂 Dar cred că nici pentru majoritatea fotografilor, nu ar fi bine deloc…

Vă rog așadar pe toți aceia care doresc să critice un eveniment oarecare în ansamblul lui, pe organizator, pe juriul implicat sau doar rezultatele obținute să încercați să judecați și din prisma celor trei entități implicate într-un eveniment. Cu siguranță că piatra pe care veți arunca va fi mică sau cine știe, dacă înțelegeți bine ceea ce am scris, poate veți găsi motive să n-o mai aruncați deloc.

Marcel Eremia, sâmbătă 5 decembrie 2015 la ora 10:30