În ceea ce privește cealaltă latură a discuției (aici mă adresez într-un fel și dl. DL), referitoare la ponderea genurilor în fotografie dar și la aprecierea acestora, sunt extrem de reținut. Nu pentru că nu aș avea o opinie (personală și nu autorizată) despre un gen sau altul, ci prin faptul că de-a lungul anilor trecuți (și mai ales cu ocazia Salonului Fotografului Român, ediția I, în care mi-am însușit o încercare de acceptare a genurilor de fotografie) am fost martorul unor discuții extrem de contradictorii pe acest subiect. Am observat, din păcate, fără să generalizez, că multe discuții de acest gen se rezumau doar la a ataca persoana și nu creația sau la a critica o fotografie doar pentru că aborda un alt gen decât cel din care făcea parte respectivul, minimalizând până la a le ridiculiza fotografiile, considerate fiind intr-un gen inferior celui pe care-l proslăvea. Un fel de nazism în cultură, iertată-mi fie comparația brutală. Exemple sunt numeroase, vorbind de fotografia de nuntă, comercială, de natură, etc, strict ca gen.

Din acest ultim motiv nu cred că va fi vreodată veo discuție serioasă pe această temă, nu datorită unor răsturnări de valori din zilele noastre, cred că nici înainte nu au fost posibile, din motive evidente.

Oricum, legat de școlile de fotografie de astăzi, în perioada imediat următoare pregătesc o surpriză în domeniu! Sunt convins că se vor da cu ocazia asta și niște răspunsuri la întrebările de mai sus, așa că fiți pe fază! 🙂

” Diversitatea de abordări artistice merge de la cercetări foto-video introspective până la acţiuni şi instalaţii multimedia interactive sau critică instituţională şi ….activism social „

Nu neg că în România de astăzi este o debalansare în defavoarea fotografiei clasice (vorbesc de cea de calitate, că din categoria opusă nu ducem lipsă), dar acest lucru cred că ar trebui să genereze întrebări de genul: de ce fotografia clasică/academică nu mai este atât de apreciată/prezentată/promovată? Poate că acest gen a ajuns pe un anumit palier al dezvoltării ei, la o anumită saturație? Poate că fotografii din România au ceva specific societății noastre și doresc o încălcare a tuturor regulilor clasice, academice? Poate sunt mai răzvrătiți de felul lor și doresc o altă identificare? Nu știu, sunt întrebări mai degrabă retorice, dar care au intenția de a explica într-un fel dilema Dvs.

Pe de altă parte, cine-i oprește pe cei care consideră că fac parte dintre fotografii clasici, să promoveze acest gen gen și să echilibreze balanța de care vorbeam, la modul cel mai practic cu putință? Oare câți mai sunt doritori de așa ceva?

Eu mă bucur că există astfel de evenimente și mi-ar plăcea să fie multe altele, în care să se promoveze și alte genuri, aparent dorite de public. Nu cred, nu vreau să cred, că doar anumite genuri de fotografie au monopolizat resursele finaciare și administrativ-organizatorice din țară, astfel încât ceilalți să nu mai încapă pe scenă, dacă-și doresc asta.

Cred că asta-i mai degrabă tragedia pentru acest gen, că nu mai sunt prea mulți fotografi care să-l mai promoveze…

Cum traduc eu: din pacate fotografie clasica nu avem, pentru ca e mai simplu sa te dai artist cu introspective si instalatii multimedia decat sa faci o imagine academica, o imagine clasica, o imagine de substanta, atemporala… o fotografie nene.

Nu e rau ca o dau pe ulei cu conceptuala, dar tragedia este ca nu e totul asta.