joi, 17 septembrie 2015; 10:30 - Diverse    6 Comments

Un Paris altfel!

De ce un Paris altfel? Altfel decât ce?

Un Paris altfel

În general, Franța și Parisul în special, sunt prezentate într-o lumină pozitivă, însă am constatat că există numeroase aspecte negative ale acestei țări și mai ales ale acestei capitale atât de cunoscută. Nu sunt francofob dar cu certitudine nici francofil nu m-aș defini. Multă mizerie, haos, cerșetori (nu, nu erau români), aglomerație. Am constatat de fapt că nu București este ”micul Paris” ci mai degrabă Paris este ”marele București”.

Promisiunea de a face o vizită Parisului dar și o reluare a aventurilor din parcul de distracții Disneyland a fost făcută dar și pusă rapid în practică de către noi, părinții copilului nostru, într-o scurtă ședință de familie organizată încă de la începutul anului (pentru a obține bilete și cazare mai ieftine), previzionând o alegere mulțumitoare a calculatorului care-l va fi repartizat la unul dintre liceele din lista de preferințe, conform rezultatelor de la examene. Ceea ce s-a și întâmplat, așa că la câteva zile după finalizarea înscrierii pruncului nostru la liceu, cu adevărat a venit vacanța, dar nu cu trenul ci cu avionul de Franța.

Cele zece zile pe care le-am alocat acestei călătorii au fost împărțite în două părți. Patru zile urmau să fie petrecute în Disneyland iar celelalte să fie consumate prin vizite în acele locuri care fac parte parte din categoria ”trebuie să le vezi”, cum ar fi Eiffel, Louvre, Notre-Dame, Champs-Elysees, Montmartre, Pompidou, etc. etc. Lista era lungă de tot, dar cum cele de acasă nu se potrivesc de multe ori cu ce-i prin târg, ea a fost scurtată mult. Altfel, ar fi trebuit să socotim că mergem la un maraton și nu într-o călătorie de plăcere, zic eu cât de cât plăcere…

Prima acțiune făcută în ziua în care a ajuns, a fost să găsesc un magazin din care să-mi cumpăr o cartelă de internet, după cum știți, eu funcționând cu apă, mâncare și internet. În ordine inversă. Era nevoie să fiu conectat cu cei din țară dar și cu aplicațiile descărcate special cu acest prilej și ca să nu-mi iasă mai scump internetul decât toată excursia, am folosit al meu router wireless portabil (luat de pe la chinezi, de pe Aliexpress) în care bag cartela de date locală (doar date nu și de voce). Deși găsisem pe net, încă de pe acasă, o variantă rezonabilă prin operatorul francez SFR, am ajuns în final la Orange. În primul rând datorită faptul că unul dintre magazine era închis iar în altul nu m-am putut înțelege cu vânzătorii de acolo (eu nu știam franceză și nici unul dintre cei cinci vânzători dintr-un astfel de magazin nu știa o boabă de engleză, dar nimic!). Dar tot răul spre bine pentru că am găsit la Orange o ofertă mult mai bună, plătind aceeași sumă de 15 euro pentru 3GB. Nu aș fi avut nevoie chiar de cantitatea asta dar asta era varianta minimă. Lipsa de cunoaștere a limbii engleze am regăsit-o și în alte magazine, dar acolo ne-am descurcat mai ușor.

La Disneyland, din păcate, din punctul meu de vedere a fost ultima oară când ne mai ducem acolo, datorită haosului organizatoric de acolo. Deși am mai fost acum șase ani în acest parc, deci știam care este mersul lucrurilor, ne-am luat și fast-pass-uri, aveam acum în plus o aplicație pe telefon care spunea în timp real cât se stă la fiecare atracție reușind astfel să eficientizăm la maxim timpii de așteptare, concluzia mea este că în acest parc lucrurile s-au înrăutățit enorm. Timpii de așteptare erau depășite cu mult față de ce se estima la intrare în atracții din cauza multor defecțiuni ale aparatelor sau instalațiilor de acolo. De exemplu, la una dintre atracții scria că timpul de așteptare era de 30 de minute și am stat acolo de trei ori mai mult. În altă parte am stat vreo 40 de minute degeaba pentru că ne-au anunțat (evident cu zâmbetul ăla de amabilitate falsă) că din cauza unor probleme tehnice au închis atracția dar sigur se rezolvă, să venim mai târziu. Colac peste pupăză (nu mă întrebați ce înseamnă) la una dintre cozile la care am stat cu multă dârzenie, printre zecile de copii prezenți acolo (doar era un parc de distracție) s-au găsit doi iubăreți de același sex (nu mă întrebați care) să-și continue povestea de dragoste dintre ei.

homosexuali la DisneyLand Paris

Aparatele alea de tichete fast-pass ne-au jucat și ele o festă, pentru că la un moment dat am dat de unul defect care ne-a înregistrat dar nu mai avea tichete așa că nici nu am beneficiat de ele dar nici nu am mai putut lua altele pentru că există un interval de timp (în cazul concret am fost amânați circa două ore) după care poți să iei altele. Dacă aș face o socoteală, am stat cam opt ore la cozi pe zi pentru cam o jumătate de oră de adrenalină. Timp de patru zile. Gata, m-am șters de așa ”distracție”. Am asistat și la o situație mai ciudată, cînd unul dintre trenulețele de la Space Mountain Mission 2 (loc în care acesta se răsucea la 360 de grade de mai multe ori) a adus cu el o femeie care era leșinată (cine știe de când). Săraca femeie nu mai mișca (nici nu știam dacă mai e vie sau nu) și timp de vreo zece minute nu a venit niciun medic sau asistent de acolo să o vadă. Într-un târziu a apărut unul care era îmbrăcat ca un pompier dar care s-a pus să vorbească cu rudele victimei și nici măcar nu s-a obosit să se apropie de victimă, să-i facă ceva. Probabil că era pompier, un șef de țeavă doar. După vreun sfert de oră, femeia a deschis ochii, dovedindu-ne că este totuși în viață și că trebuia să mai stea un pic până-și revine. Încă vreo zece minute au mai trecut până când femeia și-a revenit, și apoi cu greu, cei din familie au scos-o din trenuleț (era și un pic mai corpolentă). Dar am rămas șocat că nu aveau disponibil un personal medical pentru astfel de situații. Noroc că s-a terminat cu bine de la sine, femeia părăsind pe picioarele ei platforma de refugiu, ba chiar distrându-se cu rudele (cât putea și ea în acel moment) când a conștientizat prin ce situație a trecut. Eu credeam că după ce-și revine, îi va da soțului cu poșeta în cap pentru faptul că a convins-o să urce în trenuleț! Dar poate că nu-și revenise încă complet sau aștepta doar să se îndepărteze de martori!

Cam așa și la toate celelalte atracții turistice rămase de vizitat în următoarele zile. Multă aglomerație, cozi imense (da, știu sunt tichete care-ți permit ca în unele muzee să nu mai stai la cozi, dar alea-s rentabile pentru varianta în care faci tururi de forță și mergi pe la vreo patru-cinci puncte de interes pe zi, dar nu prea mai ai vreme să străbați cum ar trebui interiorul lor. Este adevărat, în unele muzee, cică de mare renume, cele mai interesante secțiuni în care meritai să stai mai mult timp erau și cele mai puțin vizitate de așa zișii consumatori de artă. Ceea ce era foarte bine într-un fel. Mă lipsesc de aceia care nu puteau trece pe lângă un așa de renumit obiect de artă fără să nu-și facă un ”selfie” doveditor al bifării trecerii acestuia prin acel loc. De exemplu, în Louvre.

Nu se poate spune că toți cei care au trecut pe acolo n-au auzit de Mona Lisa, măcar doar prin faptul că își puneau întrebarea: oare de ce-i așa mare înghesuiala aici?

Mona Lisa și consumatorii de artă

Așa-i că nu știați de Hercule al lui Guido Reni că nu se mai luptă cu Hydra ci cu o pânză de păianjen, locatarul acesteia fiind plecat probabil la vânătoare?

pânză de păianjen pe pictura Hercule, Guido Reni

Mult mai interesante, după părerea mea, au fost secțiunile de artă primitivă africană, dar erau puse de parcă nu se dorea să se ajungă la ele. Erau la subsolul muzeului, prost semnalizate prin indicatoarele de orientare și având exponate cu o descriere extrem de succintă (acolo unde această descriere exista). Statuete superbe, simple, dar extrem de sugestive, făcute de artiști care sigur nu aveau vreo școală de artă ci ”doar” un simț artistic deosebit de dezvoltat.

artă primitivă africană - Muzeul Louvru

artă primitivă africană - Muzeul Louvru

artă primitivă africană - Muzeul Louvru

În stradă, pe traseul bântuit de turiști (în termeni de specialitate s-ar chema vad comercial bun) se găseau cerșetori specializați în impresionarea trecătorilor.

cerșetor în Paris

Dar cel mai tare m-a șocat numărul enorm de bețe ”selfie stick”, utilizate așa cum vă spuneam pentru dovedirea în timp real pe site-urile de socializare, a prezenței ființei purtătoare de băț în diverse locuri, de preferat cât mai cunoscute din punct de vedere turistic. Mi-am propus (de fapt fiu-meu) să numărăm câte astfel de bețe distincte vom găsi pe traseul de la baza turnului Eiffel până în vârf (până unde s-a putut, am urcat pe jos). Am numărat peste 65 de persoane mândre de posedarea unui astfel de băț aducător de plăceri maxime pentru ”eu”-ul acestuia. O tendință care mă îngrijorează, eu neînțelegând deloc acestă plăcere a selfie-urilor, cu atât mai mult a publicării lor cât mai repede pe Facebook, astfel încât ”prietenii” acestor ființe să fie informate în timp real, de orice pas făcut. Cu siguranță un psiholog ar găsi explicațiile necesare, deși eu aș cere părerea unui psihiatru.

selfie la Notre-Dame

Am auzit și eu de acest turn Eiffel, dar mai auzisem și că francezii au dorit să-l demonteze, considerând-l foarte urât. I-au dat însă o șansă de tip Brucan, adică de durata a 20 de ani. Acum se mândresc nevoie mare cu el, precis au uitat de perioada aia. Eu zic că inițial au avut dreptate, n-am văzut cine știe ce mare chestie acolo. Erau și alte construcții metalice, mai mari decât turnul ăla, cu un vârf chiar mai frumos.

Turnul Eiffel altfel

Am ținut neapărat (mai ales că apartamentul nostru era foarte aproape de acel loc) să vizitez și locul în care și-au pierdut viața niște ”jurnaliști” într-o redacție care singură își numește revista ca fiind ”iresponsabilă” și care din goana bolnavă după tiraje, nu au reușit decât să polarizeze exagerat de mult taberele ”pro” și ”contra” și să-i facă pe imbecili să creadă și mai tare că doar prin forța armei se poate pedepsi o altă imbecilitate. Dacă adăugăm recenta lor acțiune iresponsabilă de a caricaturiza imaginea copilului unor refugiați și care a murit înecat, atunci cred că trebuie să le trimitem și lor psihiatrul de care vorbeam.

Je suis Charlie

Au fost și lucruri care mi-au plăcut. De exemplu, mi-a plăcut faptul că în Paris bicicletele nu se fură ca în București ci în mod inteligent, evitând să se fure părțile defecte, care probabil ar costa mult prea mult să le mai repare. Ce nu am înțeles, a fost faptul că cei care și-au legat bicicletele, au ales să protejeze tocmai părțile de care hoții nu aveau nevoie. Ceva îmi scapă aici…

roata stricată nu se fură

Cam asta a fost cu Parisul ăsta așa de lăudat. Poate fi văzut și în acest registru, așa cum și unii jurnaliști pot înfățișa doar anumite aspecte, în general negative pentru că astea ”vând” mai bine. Sigur că realitatea nu este niciodată ori foarte pozitivă ori foarte negativă. Cel mult poate fi mai aproape de una dintre cele două. Evident că au fost și lucruri pozitive în această călătorie. Dar nu am vrut să le spun! Am vrut să descriu un Paris altfel!


Marcel Eremia, joi, 17 septembrie 2015 la 10:30

6 Comments

  • Foarte distractiva prezentarea ta a ,,Parisului altfel”,m-am amuzat si m-am intristat pentru ca din pacate peste tot unde mergi gasesti cam aceleasi situatii!

  • @Adela Rusu: Mulțam fain de apreciere. Da, din păcate, așa este cam peste tot.

  • Nu este nici o surpriza ca francezii nu stiu Engleza. Francezii si Englezii nu s-au iubit de veacuri. Pe deasupra au o mindrie nationala foarte mare si se asteapta ca toti sa invete franceza. Nu ca si Germanii unde mai tot omul de pe strada o rupe putin in Engleza.

    Vizitele la pomul mult laudat au potentialul sa nu fie asa de satisfacatoare. Atrag prea multa lume care nu stie de ce sint acolo inafara de bifare si selfies. Pina la urma excursile facute de dragul experientiei de viata, nu pentru vizitarea unui punct turistic, imbogatesc omul mai mult si il lasa mai satisfacut.

  • @Cristiana: Pentru că excursiile pe care le fac sunt privite așa cum ai spus, ”de dragul experienței de viață”, cred că atunci se explică de ce sunt văzute așa cum le descriu eu de fiecare dată. Dacă ar fi făcute doar pentru a vizita un anumit punct turistic, probabil că aș fi satisfăcut de fiecare dată! 🙂

    Mulțam de vizită!

  • De curiozitate, pozele cu oamenii care se pupa si cu tipa care-si face selfie sunt facute la fata locului? Daca da, le-ai cerut acordul? Daca au fost pozati fara sa-si dea acordul, asta mi se pare mai urat decat tot Parisul…

  • @Cristina: Este și ăsta un punct de vedere… Ambele subiecte (și pupăcioșii și cea cu selfie) m-au văzut că-i fotografiam ba chiar mi-au zâmbit (doar eram la jumătate de metru de ei respectiv vreo doi metri) așa că nu este cazul de a cere explicit acordul, l-am primit în mod tacit. Eu nu fac poze cu teleobiectivul, de la 20 de metri, ci foarte aproape de subiect. În plus, pupăcioșii se manifestau într-un mod mai mult decât ostentativ, de față cu alți părinți + copii, și în acest context, mi se pare cam aiurea pusă problema asta față de un asemenea subiect.

    Dacă lipsa unui acord scris (după cum spuneam cel tacit a fost dat, pentru că m-au văzut că-i pozam și nici nu s-au sinchisit, ba dimpotrivă) este mai gravă decât manifestarea în sine într-un loc public, plin de copii, înseamnă că avem un sistem de valori după care ne ghidăm în viață total diferit și orice discuție pe acest subiect va fi poate interesantă dar total inutilă.

Doriți să scrieți ceva? Vă mulțumesc!

Subscribe without commenting


© 2009 - 2018 blogul lui Marcel Eremia. Conținutul site-ului este proprietatea Marcel Eremia sau AME design.
Preluarea lui fără menționarea sursei este strict interzisă și se pedepsește conform legilor.

AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING

VreauPrinturi.ro - magazin online de tablouri de mari dimensiuni și printuri foto

Citește articolul precedent:
„Ziua Fotografiei de stradă” ediția a IV-a 2015

Vă invit să participați la un eveniment deosebit, care promovează fotografia de stradă în România....

Webstock numără… bloggerii!

Câteva informații despre acest eveniment, primite de la Cristian Manafu: Dacă toamna se numără bobocii,...

Cum se obțin premii Dxo Optics la VSLO 2015?

După cum scriam și în articolul precedent, la seminarul practic din a doua parte a...

Închide