Un mod de lucru… (partea a III-a)

Viața merge înainte așa că nu mă las și merg și eu mai departe. Nici nu v-am mai zis că la câteva zile a picat și cel de-al doilea hdd extern, exact la fel ca primul și aceleași motive. Nu v-am mai spus ca să nu vă mai necăjiți, ajunge cât m-am enervat eu. 🙂 Partea bună a lucrurilor (că este bine de multe ori să le vedem doar pe alea) este că am făcut o șmecherie cu hdd-ul extern de 2 TB My Studio, scoțând cele două hdd-uri de câte 1 TB și am pus înăuntru două de 2 TB, ”văzând” acum un hdd de 4TB. Nu va rămâne așa tot timpul, am avut acum nevoie de un spațiu mai mare de lucru pentru a pune toate recuperările într-un singur loc și apoi să le grupez pe căprării, pe hdd-uri separate.

Revenind la continuarea descrierii modului meu de lucru ajungem la ultimul episod al acestei serii. La conversia raw și prelucrarea finală. După mai multe încercări cu programul proprietar Nikon (ViewNX /capture NX2) finalizate cu insatisfacție totală în ceea ce privește viteza cu care lucrează, m-am oprit la Adobe Camera Raw și DxO Optics. Chestia e că niciunul nu este perfect pentru cele dorite de mine astfel încât am găsit soluția combinării celor două. Primul în lanțul de prelucrare este DxO iar al doilea ACR. Cu primul am rezolvat problemele de aberații cromatice, specifice obiectivelor și aparatelor foto folosite iar ACR îl folosesc pentru prelucrarea fișierelor DNG rezultate din DxO, mai exact pentru balansul de alb, recadrări, corecția de saturație, luminozitate, contrast, accentuarea unor nuanțe, curățarea de scame de pe senzor (curăță simultan, pe multiple cadre, a petelor din același loc), etc. Practic ACR este un mic Photoshop care, utilizat corespunzător, nici nu mai necesită prelucrarea suplimentară în acel program. Iar evident salvarea finală se face tot în DNG, având avantajul enorm că TOATE aceste modificări sunt  NEDISTRUCTIVE, fiind vorba de un fișier cu caracteristici aproape similare cu cele ale unui fișier raw.

Un sfat util, până la rezolvarea acestui bug în DxO Optics, este de a nu prelucra fișierele nef care au fișiere xmp asociate (de exemplu dacă am vizualizat rapid în ACR și am salvat eventualele corecții, creând astfel un fișier xmp). Programul interpretează aiurea legătura dintre fișierul nef și xmp-ul asociat rezultând un fișier DNG total aiurea (culori care nu au nicio legătură cu originalul). Este o problemă pe care cei de la DxO au recunoscut-o ca fiind un defect și pe care îl vor rezolva cu primul update.

Un sfat util pentru momentul prelucrării cu ACR este bifarea la setările ”Camera raw preferences” la ”DNG File Handling” a căsuței ”Update embedded JPEG previews”.  Va dura mai mult dar această setare duce la vizionarea corectă a tuturor modificărilor din fișierul final în orice program de vizualizare, de sortare sau de arhivare.

Sigur că lucrurile sunt mai complexe cu prelucrarea individuală, în DxO și ACR, de la caz la caz a unor imagini cu expunere specifică dar nu vreau să intru în aceste probleme, decât dacă sunt solicitări concrete.

Aceste fișiere DNG prelucrate sunt arhivate pe alt hdd decât cel care conține fițierele DNG care includ formatul raw. Toată structura de fișiere prelucrate sunt citite cu programul Imatch, un program bază de imagini excelent de vizualizare, căutare, sortare, etc. care va putea lucra doar cu imagini preview chiar și off-line, adică fără ca hdd-ul în cauză să fie pornit sau conectat la baza de imagini.

Și un ultim sfat. Inclusiv pentru mine! Cugetați mai mult timp (atunci când se poate) înainte de a declanșa aparatul. În felul acesta evitați fotografierea a sute de cadre , majoritatea inutile, ducând la timpi foarte lungi de prelucrare ulterioară, probleme cu spațiul de arhivare, nervi, nopți pierdute, etc.

și o dedicație în spiritul celor scrise la final!

Spor la lucru! 🙂

Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.

Politicile de confidențialitate YouTube

După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.

 

.

Marcel Eremia, marți 3 august 2010 la 20:50

18 Comments

  • …citez…Și un ultim sfat. Inclusiv pentru mine! Cugetați mai mult timp (atunci când se poate) înainte de a declanșa aparatul. În felul acesta evitați fotografierea a sute de cadre , majoritatea inutile, ducând la timpi foarte lungi de prelucrare ulterioară, probleme cu spațiul de arhivare, nervi, nopți pierdute, etc….ei bine acest citat il voi preda la cursuri …este atit de multa forta in ceea ce spui

  • @feri: Aoleu! Să-l înregistrez repede la OSIM! 🙂

    E forță și … nervi în acel sfat! La cât timp am pierdut cu cele inutile…. Mai bine ieșeam la …. fotografiat altele! 🙂

  • .

    hahahahaha….!

  • Dacă un HDD nu crapă în primele 12 luni…e bun!

  • Sariiiiiiiiiiiiti , neuronul meu se contorsioneaza si capata fractura deschisa!

  • @Catalin: Chiar și dacă nu-l alimentez? 🙂

    @DD: Gata! Promit că-i ultimul episod! Am zis! 🙂

  • Ba nu , va sterg promisiunea la care v-am imbrancit …ceva -ceva tot s-a lipit si de mine din tot ce-ati scris … cel putin mi-a mai trecut teama ca neuronulmeu n-ar pricepe, dar uite il vad relaxat azi , la a doua citire:), ba chiar danseaza jazz!

  • daca tu le faci pe toate astea pe care le-ai scris in cele 3 serii… cand mai ai timp sa faci poze????

  • problema e ca, toti astia care fac softuri, in frunte cu wds si adobe, le tot schimba; trebuie mereu sa cauti copatibilitati intre prg. si multi, foarte multi bani… in drumul cu bicicleta inspre/dinspre decathlon, fac o halta si la ame, sa ma amagesc ca poate cindva o sa si printez… si cite am… si cit as vrea…

  • @bogudan: De aia ies tot mai rar în diverse locuri… 🙁

    @ed: Vă aștept cu drag. Cu ocazia asta, cât timp vă uitați la mostrele de print, eu voi studia bicicleta, că mă bate gândul să-mi iau și un astfel de vehicul. 🙂

  • altfel, interesant stil de lucru.
    păi am văzut mostre de cîteva ori dar, aşa cum am printat eu, aşa ai fost tu atras de bicicletă :-).
    cînd te bate gîndu, bagă un mail, să vorbim, că piaţa e full şi sînt mulţi smecheri care, îţi vor „binele” şi în branşa asta.

  • @ed: Bată-te norocul să te bată Adrian, că eu acu’ te-am recunoscut când am dat cu linku-n tine! 🙂 Dacă-ți dai un așa nume… cin’ să te mai recunoască?

  • Sincer, dar foarte sincer (am baut vreo 4 beri si n-am mancat de la pranz nimic) ai gusturi muzicale alese. Toate melodiile pe care le-ai postat pe blog, sunt super! Cum de avem acelasi gusturi muzicale, nu stiu … ? Acu vreo saptamana m-am uitat pe 2010 MTV VIDEO MUSIC AWARDS. Jur ca nu mi-a placut nimic (exagerez un pic ca sa scot in evidenta esentialul). Parca in anii 80 era alta muzica: Frankie Goes to Hollywood, Billy Idol, Depeche Mode, U2, Duran Duran, Simple Minds, INXS, Man at work, Spandau Ballet, Eurythmics, Madness, David Bowie, Elton John, Culture Club, Duran Duran, Der Kommissar – Falco, Nena, Kajagoogoo, Men At Work, Cyndi Lauper, Prince, Rod Stewart, Foreigner, Aha, Simple Minds, Pet Shop Boys, Whitesnake, Chris De Burgh, Fleetwood Mac, Europe, Michael Jackson, Chris De Burgh, Suzanne Vega, Sex Pistols, DAF, Def Leppard, UB40, Joan Jett, Cher, Simply Red, Tears For Fears, Guns’n Roses, The Cure, Def Leppard, Queen, Genesis, Erasure, A Flock Of Seagulls, Kim Wilde, Steve Miller Band, Van Halen, Alphaville, Blondie, Bob Marley, Chris de Burgh, Wet Wet, Dire Straits, Gypsy Kings, Limahl, Lenny Kravitz , Mike & The Mechanics, Miles Davis, Nick Kershaw, Pink Floyd, Roxy Music, Sandra, Santana, Shakin’ Stevens, Talk Talk, Tears for Fears, The Scorpions, Ultravox, Yazoo, ZZ Top ………… si altii, cred ca am scapat vreo 20 – 30, plus ….. Bjelo Dugme, Magazin, Oliver Mandic, Plavi Orkestar, Bajaga (asta pentru cunoscatori).

  • Asta da muzica. Ma trec fiorii cand o ascult: https://www.youtube.com/watch?v=ljIQo1OHkTI

  • @Draghi: Draghi dragă, nu știi că cine se aseamănă se adună? 🙂

    Așa cum mi te-am decretat drept cel mai bun prieten al meu, nu mă dezmint în a-ți împărtăși aceleași preferințe muzicale. Cu un singur amendament că suntem din alt film decât cel în care se joacă acum. Sunt sigur că și cei de azi au simțuri muzicale ce se traduc în plăceri viscerale extreme dar rezonează pe alte frecvențe decât cele pe care vibrăm noi. Că este obligatoriu să ai astfel de trăiri ca să înțelegi cum se ”joacă” Simple Minds în varianta live a melodiei pe care ai exemplificat-o, față de varianta de ”laborator”, de studio.

    Îți doresc să nu ți se ”strice” niciodată aceste simțuri muzicale! 🙂

    P.S. De ce i-ai pus pe Depeche Mode pe locul trei ??? 🙂

  • Am pus FGTH pe primul loc, pentru ca am ascultat melodia de pe Youtube pusa de tine, apoi l-am pus pe Billy pentru ca …. asa mi-a venit pe moment, dupa care mi-am adus aminte de toti ceilalti, iar in fruntea listei celorlalti am pus Depeche. Cam asa cred ca am judecat aseara.

  • Sa stii ca ai explicat frumos chestia cu „alt film”. Cateodata ma intreb unde sunt? La jumatatea filmului oare?

  • @Draghi: Știi, unii pun altfel întrebarea și anume: ”Am înțeles filmul de până acum?” și nu unde este capătul filmului… Pentru că răspunsul la întrebarea ta nu se știe și din nou există două opinii. Unii zic ”din păcate” alții zic ”din fericire”…
    Eu nu-mi bat capul cu întrebarea pusă de tine în acel fel. Eu mă bucur că am un rol în film. Însă indiferent care ar fi el, ACEST rol aș vrea să-l știu… 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.