Supraviețuirea sau lupta în natură. Episodul 2.

Onix și Opelina

Scriam aici despre cele două pisici care ne-au vitalizat curtea cu ceva timp în urmă. Între timp ne-a părăsit și cea de a doua felină, în aceleași împrejurări obscure, fără să lase vreun bilețel de adio sau de reproșuri pe care, eventual, le-ar fi avut.

De curând, în urma unor solicitări prin cercul nostru de prieteni, am avut promisiunea primirii unui pui de mâță. Datorită unei oferte bogate, ne-am putut permite o listă clară și plină de detalii: gri (ne-am săturat de negru), să fie motănel (nu am avut motive speciale), deștept (am înțeles că ar fi mai bine decât să fie prost), frumos (să rupă inimile pisicimii din cartier), să știe să scrie (în eventualitatea în care ne părăsește să ne scrie și de ce), să mănânce ce-i dăm (să nu ceară să-i dăm caviar, ăla-l lăsăm pentru câinii de la țară), să nu fie batjocorit și umilit de vrăbii (cum a pățit-o Trepied) și lista continuă cu clauze secrete, cum ar fi aceea ca motănelul primit să aibă cei șapte ani de acasă sau toate cele nouă vieți (sau câte or fi) neconsumate!

În drumul către noi a prietenilor care ne aduceau motănelul, timp în care se bifau una câte una toate solicitările noastre de pe listă, zic ei, se aude un mieunat din mașină, foarte diferit de cel al motănelului care stătea cuminte într-o cutiuță. Se dă șoferul din mașină și dă să caute sursa mieunătoare de jur împrejurul mașinii, pentru că în interior căutase deja și nu găsise nimic în afara unei fețe mirate de motănel gri (îmbrăcat în pijama cu dungi), care zicea că nu el face așa și se mai jura că nu știe nimic. O față cu mult mai puțin mirată și mult mai puțin speriată decât cea a prietenului nostru care descoperise că sora albă a motănelului urcase și ea în mașină, dar nu pe intrarea normală cum ar face toată lumea, fiind probabil deja închisă după ce luase această hotărâre și nu a găsit alt loc mai potrivit pentru un pasager clandestin decât compartimentul motorului, da, ăla urât mirositor, pufăitor și zgomotos, cu ventilator și cureaua aia care macină tot ce găsește în drum. Din fericire, i-a fost scris să parcurgă fără probleme restul de drum până la noi, în cel mai confortabil loc din mașină și lângă cel mai bun frățior pe care-l mai avea. Și ca să fie sigur că nu va face cale-ntoarsă, prietenii noștri ne-au sunat imediat după descoperirea făcută, să ne pregătim intens pentru că lista respectivă va suferi câteva modificări majore, în primul rând că nu-s patru ci opt picioare de încălțat! Asta este supraviețuirea în natură! Onix (după culoarea) și Opelina (de la marca) mașinii care a salvat-o!

Onix și Opelina

Sunt firi extrem de diferite, ea foarte activă, curioasă, fără teamă, el, curios și el dar temător, frumos de te face praf dar mai puțin sigur pe el, mai puțin sportiv, ce mai, un Don Juan în devenire…

Onix și Opelina la joacă

Cert este că de o lună-ncoace nu mai așteptăm niciun iepuraș, ne ajung cele două feline din casă, care ne distrează pe noi, pe toți din firmă dar și pe clienții care ne trec pragul. Cred că oricine ar putea să stea ore întregi să le urmărească hârjoneala, salturile (”mortale” aș fi zis în copilărie) unele foarte reușite dar mult mai multe nereușite (să încerce careva să sară de pe loc învârtindu-se în aer o jumătate de tură și căzând pe spate, să zică dacă-i bine sau nu). Doar că nu rezistă mai mult de o jumătate de oră de zbenguială, căzând apoi lat fiecare ori pe călduțul UPS al unui calculator, ori în brațele vreunui angajat sau pe scaunul acestuia dacă a făcut greșeala să-l elibereze.

Mai greu a fost când am scos felinele un pic prin curte, pe lângă disperarea lor dată de excesul de noutăți înconjurătoare s-au accentuat diferențele dintre cei doi. Ea, curioasă, îndrăzneață, era parcă pe post de aspirator prin curte, mirosind pas cu pas tot ce-i venea în drum iar el, a ieșit încet, temător, apoi a zbughit-o înapoi în casă la primul cântat al cocoșului din vecini apoi din nou, la prima mașină ce a trecut prin fața casei, apoi iar la cântatului cocoșului și tot așa era un du-te-vino al candidatului la cel mai frumos motan din cartier.

Onix fugind de zgomote, supraviețuirea în natură

Opelina

O luptă pentru supraviețuire, la nivel de specie sau chiar de individ, poate fi considerat și un nou ciclu de viață, aparent cu alte personaje dar posibil cu aceleași suflete cu care ne-am mai intersectat odată. Cine știe… Sau poate fi și o Înviere!

Da! Mi-am amintit că trebuia să vă mai spun ceva. Hristos a înviat!


Marcel Eremia, miercuri 15 aprilie 2015, la ora 10:30

6 Comments

  • tare frumosi …sa aiba ciclul de viata cu raza cat mai mare !

    …saptamana trecuta, in Saptamana Mare, dupa o convietuire de 14 ani, birmaneza mea a plecat spre locuri mai bune !

    Adevarat a inviat !

  • @Bebe: Îmi pare rău Bebe să aflu asta despre birmaneza ta. Din păcate nu avem ce face și-i dăm bătaie înainte. Ăsta-i și mesajul acestui ciclu de articole.

  • Ii dam bataie inainte, doar ca in asemenea momente merge tare greu !

  • @Bebe: Da, așa e…

  • foarte dragute ambele pisicute, mai ales cea gri. Imi plac mult cum sta la poza in primul cadru. De curiozitate, ce camera folosesti?

  • @Giani: Deși n-are nicio relevanță, de trei ani folosesc doar D5100 + obiectivul de kit 18-55mm…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
De la lume imagini luate, înapoi la lume tablouri printate date!

Recuperare tablouri printate la AME design! Mai întâi însă, tuturor celor care sărbătoresc în aceste...

Are you REaDy?

... pentru acest vernisaj? O invitație care spune tot.   Marcel Eremia, miercuri 1 aprilie...

Amintiri din copilărie (25)

Ia să facem o scurtă pauză să ne mai liniștim și noi, deși nu prea mult, pentru...

Închide