Oficial, s-a dat drumul la cadouri!

Așa cum am anunțat deja, expoziția din cadrul evenimentului Salonul Fotografului Român a fost demontată iar cele 135 de tablouri au fost recuperate și rânduite frumos în depozitul nostru de la firma AME design, așteaptând cuminți ca viitorii proprietari să și le ridice. Programul nostru de lucru, disponibil pentru acest demers, este de luni până vineri, de la ora 10.00 la ora 19.30, preferabil cu un telefon/email înainte, pentru a-l pregăti sau pentru a mă putea întâlni personal cu fiecare, să ne cunoaștem mai bine. Aveți mai jos o hartă pentru localizarea exactă a firmei (dacă harta nu vă este afișată, dați o reîmprospătare a paginii). Dând click pe indicatorul albastru, puteți seta indicații de orientare, utile pentru cei care folosesc GPS-ul, sau doar pentru o vizualizare mai clară a traseului de urmat.

 

Majoritatea fotografilor pe care i-am contactat (chiar și din alte orașe din țară) și-au exprimat dorința de a veni la noi la firmă, să ne vadă ce (mai) facem și, mai ales, cum de facem noi printurile așa de frumoase! 🙂

Pentru cei care nu pot veni prea curând în capitala țării, îi rog să ia legătura cu mine (preferabil pe email/mobil) să stabilim de comun acord cum procedăm să intre în posesia tabloului. Datele de contact personale sunt trecute în emailurile de confirmare ce le-am trimis cu ocazia înscrierii la eveniment, pe pagina firmei sau pe Facebook. Vă aștept cu mare drag.

Tablourile sunt mai mult decât deosebite și nu doar prin calitatea extremă dată de tehnologia de printare tradițional fotografică (rezoluția echivalentă este de 4000 dpi, ton continuu, calitate încă neegalată de tehnologia inkjet,  deși tehnologia digital-analogică de printare fotografică, la nivel  industrial, este existentă în lume de cca 20 de ani) obținută prin expunerea la lumină (cu laseri RGB) a unor materiale fotosensibile – hârtie mată, lucioasă, metalică și prin developarea chimică RA4 a acestora. Ulterior, printul este cașerat (aplicat prin lipire pe întreaga suprafață) pe o placă rigidă care poate fi de carton, foam, PVC, dibond/alucubond (în funcție de recomandările impuse de dimensiunile tabloului dar și de încadrarea într-un anumit raport calitate/preț) înrămat fiind cu rame de aluminiu foarte plăcute și discrete, unice pe piața românească, având o agățătoare plată ce nu îndepărtează tabloul de perete și care, prin culisarea lejeră de-a lungul profilului, permite un reglaj extrem de ușor al echilibrării acestuia pe perete. Pentru cine s-a chinuit cu alinierea tablourilor într-o expoziție, acest aspect este extrem de important și de util. Explicațiile au fost necesare atât pentru cei care nu au văzut fizic expoziția, dar și pentru cei care m-au întrebat despre aceste tablouri, cum sunt produse, din ce sunt compuse.

Încă o dată le mulțumesc foarte mult tuturor participanților, adresându-mă în mod special celor care nu s-au regăsit în vreuna din cele două liste de fotografi acceptați (print + web). Le mulțumesc pentru înțelegere și le urez mult succes în următoarele evenimente pe care le vom mai crea. Reiau mențiunea, dacă considerați acțiunile noastre de bun augur pentru fotografi, să dați un like paginii noastre de pe Facebook. Vă mulțumesc mult.

.

Marcel Eremia, vineri 7 februarie 2014 la 10:30

2 Comments

  • Ca printurile sunt de o calitate exceptionala stiam deja (de la Ducu). Ca Marcel e un om deosebit stiam deja (de la Tzecu). Nu imi ramane decat sa multumesc. O multumire nu doar ”de protocol” ci acea multumire ce este rasplata generozitatii si a hotararii de realiza o astfel de expozitie. Respect.

  • Mulțumesc foarte mult pentru aceste cuvinte. Fac bine la ”sănătatea interioară” 🙂 și pot fi considerate un sprijin moral puternic pentru continuarea cu alte ediții! 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.