Petrică și leul ( „Salutări prietenilor din Timișoara!”)

Petre era un om de toată nădejdea, ardelean dintr-o bucată, dintr-un sat frumos și așezat la o margine de codru de lângă Sibiu. A plecat de acasă copilandru, și-a terminat școlile și armata, apoi a rămas la intreprindere în Timișoara, s-a însurat și s-a așezat la casa lui. Era un om mulțumit, copiii creșteau, cu nevasta se înțelegea ca-n primii ani, la lucru îi mergea strună! Dar uneori îl apuca așa, dorul de pădurea din satul lui, mai ales la începutul verii, înainte să ia copii vacanța și să plece la mare în concediu. De cum dădea frunza verde, sâmbăta în SRL (săptămâna redusă de lucru!) își lua familia și plecau la iarba verde, la un grătar. Aveau un loc al lor, ieșeau din oraș și după câțiva km., o luau pe un drumeag prăfuit până în marginea pădurii. Petre își lua toporișca și pleca desculț prin pădure să adune lemne pt. foc. De fiecare dată nevasta îi spunea: ”Ai grijă să nu te rătăcești!” iar el de fiecare dată răspundea: „ Nu m-oi rătăci că mi-s băiat de la munte!”. Eeei, dar pădurea de câmpie nu e ca cea de munte… Cum mergea el așa teleleu printre copaci, cufundat în gânduri și miros reavăn de pământ și frunze proaspete, tot făcând grămăjoare de vreascuri, îi dă prin minte că ar fi timpul să se întoarcă. Nu știa cât timp trecuse că nu avea ceasul la el dar i se părea ciudat că pe drumul de întoarcere nu reușea să găsească nici o grămăjoară de vreascuri. Deja îl dureau tălpile, i se făcuse foame rău și cerul se cam îmbufnase a ploaie… Când în sfârșit văzu luminișul, semn că se termina pădurea, se aștepta să iasă ceva mai departe de locul unde lăsase mașina și familia, dar ce văzu îl miră foarte tare! O cușcă mare cu gratii din fier (fier beton de 22) și înăuntru… ei bine… un leu adevărat! Adică un leu cam șontorog, cu coama năpârlită și slab vai mama lui, dar totuși …leu. Sta Petrica înlemnit de uimire și se întreaba: ” Unde-oi fi ajuns eu, că așa ceva nu există în Timișoara!” Își făcu curaj și îndrăzni să pornească pe aleile parcului tot mai încântat de ce vede: porcul asiatic, negru și cu ochii acoperiți de pleoapele grele și cute de grăsime, vulpile argintii și ursul brun. Mirarea lui nu era nimic pe lângă mirarea celorlalți vizitatori la vederea lui Petrică, mic și îndesat, cu burtica peste slipii supraelastici în carouri gri-albastru, desculț și cu toporișca în mână. „Ce mă fac dacă la ieșire îmi cere portarul să vadă biletul de intrare?” Noroc că între timp începuse să plouă mărunțel și la poartă nu era nimeni. Noroc, noroc, dar ploaia se întețea și Petrică avea acum de mers pe șoseaua asfaltată cale lungă. Tălpile îi erau făcute praf, țopăia strângând din dinți la fiecare pas și făcea disperat semn la „ia-ma nene”. Știa el că din cauza toporiștii nu oprea nimeni, dar nici nu se gândea să renunțe la ea. În cele din urmă opri o mașină de poliție, una din cele două care îl căutau după ce soția anunțase dispariția lui Petrică în Pădurea Verde.

Seara, după ce cu greu s-a oprit din plânsul cu sughițuri, cu vocea încă răgușită de disperare, soția continua să se caine „Petrică, Petrică, ce-mi făcuși tu mie astăzi… Nu vreau să mai aud de mers la pădure.” Petrică, proaspăt îmbăiat, cu picioarele așezate pe o pernă și cu tălpile unse cu cremă de galbenele, calm și zâmbitor o strânge drăgăstos la piept: ”Lasă dragă, săptămâna viitoare, duminică, ne îmbrăcăm frumos și mergem la Grădina Zoologică!”

.
Anca Eremia, joi 24 iunie 2010 la 14:18

14 Comments

  • :))) Ce misto poveste. Cred ca Petrica si-a pierdut si chilotii supraelastici :)).
    Foarte frumos

  • Teribil de tare-mi place cum povestesti, Anca! Bineinteles ca si fotografiile-s frumoase. Da’ eu acuma nu inteleg … in text scrie despre carouri si in prima fotografie nu-s. Si nici padurea nu se vede…

  • @Dragos: Așa se pare. Vezi răspunsul de mai jos. 🙂

    @oana b: Carourile erau înainte de întâlnirea cu leul! Și pădurea la fel! 🙂

  • Hahaha, bună grădina zoo, mai ales primul animal. Îi văzut cam rar, mai ales la malul mării, unde nu-i așa de alb 🙂

  • @ogărița-țața-căprițața: Animalul de care zici este prezent mai peste tot, nu numai la mare. Diferența este că cel pe care-l găsești prin orașe, sate, etc. este îmbrăcat și probabil de aia nu-l recunoști! 🙂

  • 🙂 Mare pisicher Petrica, vad ca si-a indesat silicon pe talie .Apropos sa-i spui ,,La Multi Ani!„marti , de ziua Sfintilor Petru si Pavel.
    Mare lucru dragostea, poti sa ai dureri in toate partile si in toate directiile, leacul vine de la cel pe care-l strangi in brate si care smiorcaie odata cu durerea ta.Mare lucru sa-l doara pe celalalt de tine.
    Mare bucurie ca te-ntorsasi din vacanta…ce ne adusasi?:)
    (Inainte sa citesc textul , privind fotografiile am ras…cred ca e molipsitor…si voi ati ras, pisicherilor!)

  • @DD: Am adus ganduri bune pentru toti!(nu am fost chiar in vacanta, doar plecata cu ceva treaba).
    Cum spui, sa ne traiasca toti Petricii, Petronelele si Pavelii, La Multi Ani, in avans!

    @oana b: Ai dreptate, Marcel a incurcat pozele, asta nu-i Petrica, ca n-are slipi da’ are slapi… Sau e alta varianta de sfarsit:” O pereche de slapi, o pereche de slapi, slipii mei supraelastici pentru o pereche de slapi chinezesti!”

  • Şi Grădina Zoologică tot în pădure îi 🙂

  • Petrica asta e atat de autohton…Petrica e un simbol national! :))

  • Am revenit de cateva ori pe blog , sa privesc pasarile, de fiecare data ma loveam de fundu` gol , am trecut peste, nu va mai ingrijorati atata…daca-i omu` om asezat …

  • @Catalin: Dacă asta-l atrage pe Petrică al nostru … 🙂

    @Cristiana Tanase: 🙂

    @DD: Să-l acopăr cu ceva? Niște carouri, dungi, buline … 🙂

  • 🙂 Cred ca mai bine sa ramana asa, ca poate va vine ideea sa intoarceti pe partea cealalta

  • @DD: Vă dați seama că asta a fost propunerea mea inițială.. Dar necunoscându-vă (bine) nu mi-am putut permite…. E bine că acum știu! 🙂

  • Faina povestea asta a lu Petrica. Cum care Petrica? Ala de iese la Padurea Verde, acolo unde merjeam de 1 mai la un mic si o bere proasta. Dar ce bune erau pe foametea aia rosie de dinainte de ’89.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.