Pași pe meleaguri pământene. Astăzi, Sărata Monteoru și împrejurimi.

Am fost din nou într-o excursie foto. De data asta pe meleaguri românești, la Sărata Monteoru și prin satele învecinate (Pietroasele, Breaza, Bădeni, Vispești, Năeni, Câlțești, Policiori).

De departe cel mai interesant personaj din zonă a fost meșterul Ion Moacă, un artizan popular, cu valori universale de necontestat nu doar un cioplitor în piatră dar și interpret de muzică populară. Ne-a delectat cu câteva piese cântate la un fluier și la un acordeon. Locuiește pe lângă zona în care s-a descoperit Cloșca cu Puii de Aur  și muncește la piatră încă de la 13 ani, fiind o meserie învățată de la tatăl său și practicată doar cu unelte tradiționale, cu ”Daltă și Ceocan”.

Acest ultim cioplitor în piatră din Pietroasele se mândrește cu micul muzeu din curtea lui și este foarte dornic de numeroșii vizitatori care-i trec pragul. La cei aproape 70 de ani pe care-i are are o energie și o poftă de viață incredibilă. Iar pofta de vorbă este imensă. Cred că dacă ați avea răbdare, v-ar vorbi trei zile și trei nopți în continuu, fără să se oprească și fără să se repete. Singurele pauze de vorbă ar fi sonorizate de cântările de la acordeon care îi fac aceeași plăcere ca cele date de cuvinte.

.

.

.

.

Am pregătit o selecție a fotografiilor făcute prin zonă, într-un album pe Facebook dar și într-un album vizibil și de către cei care nu au cont în cunoscuta rețea de socializare. Vizionare plăcută!

.

Marcel Eremia, miercuri 10 iulie 2013 la 10:30

One Comment

  • Daca ar fi mai multi oameni ca nea Ion tara asta ar fi mult mai curata si mai frumoasa!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.