Parental control (sau nimic nou sub soare)
Indiferent de vremuri, educaţie, sau posibilităţi materiale, grija părinţilor responsabili din toate timpurile pentru buna creştere a copiilor lor a fost, este și va fi o preocupare majoră. În zilele noastre și sub ameninţarea reală sau imaginară a atâtor pericole, părinţii sunt ajutaţi, îndrumaţi, învăţaţi de o sumedenie de cursuri, programe, broşuri, compendii, enciclopedii, și soft-uri ”parental control”. Totul pentru ca odraslele noastre să poată creşte frumos și luminos departe de violenţă, trivialitate, tentaţii obscene și câte și mai câte. Eforturile părinţilor noştri, a bunicilor şi stră-străbunicilor nu au fost cu nimic mai puţin demne de laudă la vremea lor. Și este firesc să fie aşa. Cu toate acestea, sistemul de apărare ridicat în jurul copiilor nu este nici acum, aşa cum nu a fost nici în trecut și nu va fi probabil nici în viitor, unul infailibil. Copiii află oricum tot ce este de aflat şi chiar mult mai mult şi mult prea devreme. În final, opţiunea propriului lor comportament este doar decizia lor. Strădaniile părinţilor, chiar dacă imperfecte și de multe ori ineficiente, nu sunt însă nici pe departe inutile! Sunt poveşti frumoase despre cât ne iubim copiii și despre lumea pe care o visăm pentru ei.
În vacanţele copilăriei mele abia aşteptam să mergem la unchiul și mătuşa. Ne adunam acolo toţi cei cinci veri și verişoare. Mamele noastre erau surori iar noi, copiii, ne împăcam de minune. Unchiul, om dintr-o bucată, cu funcţie de răspundere, cunoscut și respectat în toată urbea. Mătuşa, drăguţa, harnică și grijulie, cum îi stă bine unei mămici tinere cu trei copii. Noi toţi cinci, copii de şcoală primară.
Cel mai tare era că verii mei aveau pick-up cu plăci cu poveşti (n.r. discuri din vinil). Preferatele noastre erau „Scufiţa Roşie” și „Capra cu trei iezi”. Doamne, ce ne mai plăcea lupul, ce rol făcea când intra el în casa caprei: „Am să vă mănânc pe toţi, unde vă ascundeţi?” Cum mai ţipau iezii înspăimântaţi şi cum mai gâfâia lupul flămând! Iar noi, vorba aia: “ Maaamă, ce m-am speriat, și ce bine a fost!!”
În dimineaţa aceea, totul părea perfect: urma să plecăm cu toţii la baltă la pescuit și bălăcit, soarele era deja sus pe cer, noi înghesuiți în jurul mesei din bucătărie iar din tigaia mătuşii venea miros leşinător de puricei (din mămăliga rămasă de cu seară) cu ouă și brânză. Simţeam că nu mai am răbdare, îmi venea să sar pe pereţi de bucurie! Cred că era ceva molipsitor, pentru că în clipa următoare, vărul meu cel mai mare, se repede la mătuşa (cu tigaia în mână) o ia în braţe şi cu vocea îngroşată şi mârâită îi spune hotărât:
– Ce bucăţică bună eşti, mămico! şi se preface c-o muşcă .
Ei bine, palma unchiului meu a atins obrazul vărului înainte ca tigaia mătuşii să atingă pământul! Ce naiba l-o fi apucat, mă întrebam? Pe unchiul! Căci vărul meu, fusese perfect!
– Nu ţi-e ţie ruşine să vorbeşti aşa cu mama ta? Neruşinat ce eşti!
– Păi, aşa îi zice lupul lu’ Scufiţa Roşie înainte s-o înghită: “Ce bucățică bună ești, Scufițo”
În fine, vărul a rămas acasă pedepsit, nouă ne-a pierit tot cheful iar plăcile cu poveşti au fost drastic cenzurate. Pe lup l-am auzit ultima oară în aceeaşi seară, din camera unchiului și a mătuşii. Şi în plus vocea revoltată a unchiului:
– Spune şi tu dragă! Ce poveşti sunt astea? Ăștia chiar îşi fac de cap, nu mai există nici o ruşine în ziua de azi!”
(va urma)
.
Anca Eremia – joi 13 mai 2010 la 11:32
…CIND..?
Minunat scris…nu m-am dezlipit de text …ba chiar m-am uitat peste umar sa nu ma atace careva , ori unchiul ori lupanul.
Hm, ce mancati voi de sunteti asa hatri ?Da` parca v-am mai intrebat cand e masa?Voie buna, nasicilor!
@feri: Ca la TVR1, următorul episod săptămâna viitoare! 🙂
@DD: Chiar nu știu cine este mai periculos, unchiul sau lupanul… 🙂 Mulțumim!
Cei 3 fantastici … Asa sunteti voi. Anca, pune mana si scrie mai des. Pana saptamana viitoare mor de curiozitate.
misto gagica… dupa am vazut ca e si un text… bun si textul 🙂
Frumos scris intr-adevar! Si eu am copilarit cu povestile ascultate la pick-up. Preferatele mele erau „Calutul roib” (ador caii de cand ma stiu) si „Familia Chit-Chit” (cu niste soricei tare haiosi)…
Accesul la informatie din ziua de astazi este mult mai liber indiferent de varsta si atunci si copiii aud tot felul de lucruri… este imposibil sa nu se intoarca de la gradi sau de la scoala cu fel de fel de perle… 🙂
@oana b: Am să-i spun și eu să scrie mai des, că și mie-mi place…
@bogudan: Care gagică? Aia din prim-plan sau cea din FUNDal? Ca să știm și noi…. 🙂
@Adela: Frumoasă-i copilăria când poveștile fac parte din viața de zi cu zi. Că sunt pe pick-up, diapozitive, casetofon, mp3-uri, avi sau Blue Ray nici nu mai contează. Iar cu perlele, nicio grijă, sunt din belșug!
mi-ai adus aminte de o gluma care circula des acum fo 30 ani… „copii vreti sa va spun o poveste, copiii vreti sa va spun o poveste, copiii vreti….” se adresa la calitatea vinilurilor si a pick-up-urilor de acum 30 ani!
Daca nu o stii, si insisti, am sa ti-o spun aici pe blog la tine, 🙂
@ionel onofras: Păi deja ai spus-o! 🙂
Text, temă si imagine excelente! Bravos!
@paul mircescu: Mulțumesc dl. PM!