În această după-amiază, la Antena 3, am văzut-o pe Bianca Brad. Mi-am reamintit de asociația pe care o conduce și de care, datorită tragediei de ieri, mulți părinți au acum nevoie de ea. Ar mai fi poate nevoie și de o zi de doliu național pentru victimele sistemului sanitar…
Pe căldurile din zilele care au trecut și din cele care vor urma își mai aduce aminte cineva de Baba Iarnă? Vă mai puteți imagina nămeții prin care cu greu ne făceam drum? Sau zilele în care ningea și ningea apoi iar ningea? Umblând prin arhiva de fotografii, eu…
În copilăria mea, visul era un domeniu fascinant, de mare interes și studiu, evident la nivelul și capacitatea mea intelectuală de atunci. Mă fascina complexitatea și diversitatea imaginației care zburda nestingherită în scurta perioadă în care visam. Printre visele care se tot repetau, era unul cu doi cai (”doi…