Nea Nicu (sau ”veșnicia s-a născut la țară”)
Nea Nicu e tare mândru de calul său! Dacă n-ar fi doar o dobitoacă de povară, aproape că l-ar iubi… ca pe un om. Da’ parcă ce, e vreun om care să-l ajute precum animalul?!
Pe cal il cheamă Marcel! Na coincidenţă, ca pe ală micu’, ultimul din cei 11 nepoţi şi ca pe naşu`su de la Bucureşti. Da` de la ăla micu’ ce să înţeleagă el, parcă tot calul i-e mai drag…
Lucrează amândoi cu ziua pământul celor care îi cheamă. Şi nu refuză pe nimeni, îi ştie tot satul. Doar că de la o vreme calul e cam bolnav. Dacă îl munceşte mai tare curg apele pe el şi îl scutură frigurile, şi îl apucă o tuse urâtă. Ştie nea Nicu, are târnafes, boală de cai. Dacă îl vede obosit se trag la umbră, la odihnă şi la un pahar de ţuică. Paharul e d-ăla mare de apă, plin ochi. Primul bea calul. Strecoară limba căuş in pahar și soarbe cu zgomot. Scutură apoi capul și fornăie uşurel. Înseamnă că e bună ţuica, d-aia curată de prună! Restul bea nea Nicu apoi lasă jos paharul gol. Calul îi ia şapca de pe cap şi o aruncă la pămînt. Ăsta-i semn că ar mai vrea! Da` nea Nicu-i om cumpătat, ajunge un pahar, că e căldură mare, e şi calul bolnav şi nici tineri ca altădată nu mai sunt.
– Auzi nea Dane, ştii de calul lui nea Nicu? Îi dă să bea ţuică! Cum să dea ţuica la cal, zi şi matale, că doar te pricepi la cai! I-o mai da şi lui târnafesul, că bea dupa cal…
– Nu se dă la om, că-i boală de cal. Şi-are cal curat nea Nicu că-l grijeşte cu mâinile lui. Avea și tata un cal, ştia singur drumul spre casă de oriunde, mai ceva ca porumbelul. Când veneau de la târg, calul se oprea singur la cârciuma de la pădure. Tata îi punea tasul alături (îşi împreunează braţele în faţa burţii de parcă ar cuprinde un lighean). Ştii măi, ce-i ăla tas, că tu eşti şmecher de oraş…
– Ştiu, da’ să nu-mi spui că îl umplea cu ţuică!!
– Nuuu, cum cu ţuică? Cu bere! Bea trei halbe mari odată!
consemnat de Anca Eremia – joi 6 mai 2010 la 12:50
..frumos ai scris Marcel…! frumos si pe sufletul meu …de om si cal..!mi-ai adus aminte de Batrinul si calul al lui Cingiz Ajtmatov ..o scriere de referinta despre om si cal…!felicitari ..!
@feri: Mulțam Feri, dar ai văzut cine a semnat/scris articolul? 🙂
mai ..mai ..! obisnuintza ..! credeam k esti Tu …! asta nu ma face sa imi schimb parerea …! presupun k Anca este sotzia Ta ..! iertaciune …! cu drag
Eu acu am o intrebare , cine a scris dupa dictare, dumneata inainte de a o aduce pe dumneaei ori dumneaei dupa ce i-ai facut loc(era si cazu`)dumneata?
Felicitari , sunteti unul si acelasi …asa ca-n Taina Casatoriei.
De dansat , dansam in parc: Zaraza …dar cu masa, cu masa cum ramane?
Ca de baut gata …s-a dat la cai, la magarusi, nu mai avem petrentii, ca sa zic …asa!
Zaraza , cantecul original uruguayan compus de Benjamin Tagle Lara …vorbeste despre vaca unui om…asa cum e si Nea Nicu iubeste animalutul dumisale…saru`mana nasicule!
httpv://www.youtube.com/watch?v=S2Y8kylOsF0
mi-aduc aminte… 2 cai frumoshi… maxim 6 :)))
@feri: Sunt onorat să crezi că aș fi putut scrie așa frumos. Eu, mai mult cu fotografia și mai puțin cu textul…
@DD: Anca este autorul articolului și l-a scris cu mânuța ei, fără dictare. Eu, doar cu treaba de inginer adică copy&paste în blog. Iar cu masa … mai poftiți! 🙂
Interesantă treaba cu Zaraza. S-a mai dus un mit…
@bogudan: 🙂
frumos articol. a mers la suflet. fotografia pe masura. bravo!
3 sunt dom’ne. Si toti talentati si frumosi. Pe scurt AMCE. 🙂
Ganduri bune si timp sa ne vedem!
@iulian anghel: Mulțam!
@oana b: ”și toți talentați…”. Corect era: ” unul mai talentat (și mai modest) ca altul” 🙂
Marcel, n-am vrut sa las loc pentru interpretari. Asa … e clar: toti 3 sunt foarte, dar foarte talentati. :p
foarte frumoasa poveste, mi-a mers la inima….cinste cui te-ascris!
V-amintiti nu? felicitari
multumesc tuturor pentru vizita si aprecierile voastre
Faina expresia surprinsa la Nea Nicu! Cate spune…
Si da, caii sunt atat de frumosi! Devotati si inteligenti…
Frumos scris! Bravo echipei! 🙂
recunosc – cum adica „recunosc”? e vreo rusine s-o spun? – rescriu, admit – cum adica „admit”? … – reiau, trebuie sa spun ca – cum adica „trebe’?”… – offf, …, in 2-3 vorbe: Imi place foarte mult! (4 vbe).
usor, usor grupului de fotografi li se alipeste unul de condeieri (amalia, „sor-ta” (adica sor-sa), sotia …) 🙂
Ce dar frumos… sa scrie atit de frumos…