Acum două săptămâni am fost prin satele Dobrogene, la pozat, cu mai mulți prieteni. Am căutat în special case țărănești autentice, cu interioare deosebite. Pe lângă cele căutate, am mai găsit oameni fericiți dar cu viață tristă. Copii fără copilăria percepută de noi, orășenii, ca fiind normală, deși și aceștia știu să se joace cu mingi, păpuși și alte jucării, chiar într-un mod mult mai autentic decât dacă ar avea un PSP, PC, PS, Wii, X-box și alte ”device”-uri specifice epocii moderne.

Petra și cu Elena sunt două gemene. Fără tată de vreo doi ani. Cu o mamă care circulă pe la alte persoane în loc să fie împreună cu ai ei copii. Au și un frățior mai mic, Andrei. Elena merge la școală iar Petra nu, pentru că anchiloglosia pe care o are o împiedică să vorbească și nu au mai primit-o la școală. Deși în rest este normală, te aude, te înțelege, simte, se bucură, trăiește ca un om normal. Pare atât de împăcată cu situația ei încât parcă nici nu o mai deranjează. Ba chiar dorește să comunice cu tine, iar pentru că nu poate direct, o mai folosește pe sora ei ca translator al sunetelor și gesturilor pe care numai ele le cunosc. Elena vine de la școală și trece în postura învățătorului, având-o ca elevă pe sora ei geamănă. E conștientă că și ea trebuie să fie școlită într-un fel, astfel încât măcar să creadă că va avea o șansă mai bună în viață. Într-o țară normală, cu autorități locale normale, situația în care se află Petra nu ar fi scos-o de pe băncile școlii, ba chiar s-ar fi găsit o rezolvare medicală, eliminând handicapul în care se află, fără voia ei, acum.

S-au bucurat mult că le fotografiem și chiar au cooperat bine cu noi. Parcă eram în transă, absorbiți fiind de ocazia unică  de fotografiere a acelui loc și a atmosferei înconjurătoare. După ce ne-am trezit din aceea stare, cam târziu, ne-am simțit un pic vinovați, abuzând de timpul lor și al mătușii cu care stăteau. Mai mult, motivația noastră de a obține poze frumoase era evident egoistă, mercantilă, ipocrită chiar, pusă în balanță cu eventuala noastră posibilitate altruistă de a le face cumva viața mai bună, după posibilitățile noastre, chiar dacă expresia ”mai bună” era purtătoarea unui subiectivism evident și crud. Ne-am simțit ca o fiară care a simțit gustul proaspăt al sângelui tinerei vietăți abia răpuse și care nu se mai sătura de plăcerea momentului. Complicat însă momentul în care ne-am trezit…

Este fascinantă dar și tulburătoare coexistența vieții simple cu complexa și minunata candoare a acestor copii. Pentru că ea e atât de fragedă și atât de pură… ca o melodie cântată de ceea ce a fost trupa Mondial.

httpv://www.youtube.com/watch?v=PutB0_FSvok

.

Marcel Eremia, joi 18 aprilie 2013 la 10:00

Actualizare: mai multe fotografii din zonă, le aveți pe Facebook