I walk alone
luni, 9 aprilie 2012
O poveste binecunoscută, dar care din când în când ar mai trebui reamintită.
Un om, ajuns în rai, i-a cerut lui Dumnezeu să-i descopere viața pe care a trăit-o. Dumnezeu i-a înfățișat-o ca și când ea s-a desfășurat pe nisipul unei plaje. Omul a văzut că în momentele de bucurie erau patru urme de pași pe nisip, ale lui și ale lui Dumnezeu. Dar în clipele de suferință, erau numai două urme. Mâhnit, omul i-a spus lui Dumnezeu: „De ce în momentele grele m-ai lăsat singur?”. Acesta i-a răspuns: „În clipele de suferință erau doar urmele mele, pentru că atunci te purtam pe brațe”.
.
httpv://www.youtube.com/watch?v=aUIXL6zCTsE . Marcel Eremia, luni 09 aprilie 2012 la 10:20
Pasii aia mici sunt ai tai?..:)
@Adrian: Da, am balerini Puma En Pointe! 🙂
Frumos maestre ! Este într-adevăr una dintre acele poveşti pe care ar fi bine să ni le reamintim din când în când.
@Tica Albert: Mulțam fain de apreciere și … susținere. Ți-aș fi și mai recunoscător dacă ai scoate (pe viitor, că acum nu se mai poate) substantivul din prima propoziție! 🙂