Gata! Ați zâmbit destul!
V-am spus în articolul trecut să ”zâmbiți acum, că mâine va fi mai rău!”. Iată că ”mâine” a venit deja și ”va fi mai rău” s-a pus în aplicare. Anca nu mai vrea să scrie că-i vacanță, TVA-ul s-a umflat ca apele din țară iar guvernarea, deși a rămas aceeași, se încadrează cu succes în această stare generală de mai rău.
Probabil doar președintele, ascuns pe undeva, are motive să rânjească pentru că și-a văzut visul (ne)împlinit.
De când Boc a fost înscăunat ca prim ministru (în toate versiunile lui) s-au pus în aplicare cele mai aberante legi din economia noastră. Printre ele se numără impozitul minim, cel care a dus la falimentarea, închiderea sau suspendarea a peste 300.000 de firme, ducând astfel la o pierdere în bugetul țării de 1,2 miliarde lei. Toată lumea (inclusiv ministrul de finanțe) este de acord că această măsură a fost o prostie dar concret, încă nu se știe când va fi eliminată. O altă măsură aberantă a fost săltarea TVA-ului cu 5% mai sus, în plin an fiscal, fără să se țină cont de necesarul de predictibilitate a mediului de afaceri românesc sau măcar de prevederea din codul fiscal de anunțare cu 6 luni înainte, a măsurilor ce urmează a se lua în URMĂTORUL an fiscal. Nu mă dau specialist în economie însă dacă experții din domeniu au avut această părere unanimă că nu trebuie crescute taxele în perioade de criză, mi se pare normal să-i asculți. Greul, ca de obicei, a picat tot pe instituția BNR-ului, ca să țină inflația și cursul sub control.
Apropo, cică acum este momentul să se vândă euroi de la ciorap/saltea…
.
Marcel Eremia, joi 1 iulie 2010 la 00:57

Aaaaaa, pai n-am tinut seama si mi-am vandut ciorapii, nu-mi amintesc daca era ceva in ei , probabil ca au fost niste monede intrucat , ciorapii aveau gauri in forma de cerculete.Stiti pe undeva un centru de remaiat ciorapi?
Asta in cazul in care ai. Ciorap sau saltea. Ca de euroi … ce sa mai vorbim. Ar fi ceva. Dar sub forma de datorie lunara. 🙁
As da si ciorapii si salteaua numai sa-i vad plecati; cit despre ieuro din obiectele respective, poate daca-i pun ei acolo 🙂
@DD: Offff. Poate v-au mai rămas ceva prin saltea…. 🙂
@oana b: Păi de euroii ăia era vorba! Vinde-i acum! 🙂
@doina: Eu pe lângă ciorapii și salteaua aia le-aș mai da și niște … pumni! 🙂
A, nu:) salteaua nu e sanatoasa asa cum e sacul de dormit, multumesc !Isi aminteste cineva de rujul verde care se facea roz pe buze?Ce batalie era pe un asa preparat cosmetic!Si uite pentru ce era el pregatit , pt mulaje:)!
,,Ti-am luat mulaj de ras cenusareasooooooooo !
Frumo foto!
@DD: Ăsta este ruj roz care te face verde-n buză! Sau verde-n față!
bai frate! unde le gasesti? m-ai scos din apatie cu foto asta! sa traiasca dommmmarcel!
@manuela: Prin arhivă! 🙂
pai tre sa ai ceva la ciorap ca sa vinzi…unii nu mai au nici macar pielea de pe ei…e vanduta si aia
eu zic ca e momentul sa ne vedem in continuare de treaba sau sa emigram.
Stii cum obtii rapid 1.000.000 EUR?
@Ellenaa: La ciorapi poți să ai … niște găuri! 🙂
@iulian anghel: Păi și până acum nu ne-am văzut de treabă? 🙂
@Adela: Dă-mi pe e-mail răspunsul, nu aici! 🙂
Am raspuns… 🙂 pe email 😀