luni, 21 ianuarie 2019; 11:30 - Ştiri diverse    4 Comments

Gânduri temporare sau permanente pentru fotografi

Gânduri temporare sau permanente pentru fotografi

Procrastinarea

Ca mulți alții, sunt și eu o persoană care a experimentat și experimentează în continuare procrastinarea, adică de a lăsa pe mai târziu diverse acțiuni, fapte, proiecte. Toate provenind din, iar unele rămânând la, stadiul de gânduri temporare sau gânduri permanente. Pentru definirea corectă a termenului se includ noțiunile ”neproductivitate”, ”inutilitate”, ”întârziere”. Pe niciunde însă nu am văzut inserarea unui alt termen. Justificarea amânării. Oare justificarea o fi importantă pentru conceptul în sine? Sau este doar o împăcare de sine, o respingere subconștientă a încadrării noastre într-un astfel de comportament.

Justificări și iar justificări

Nu țin să redefinesc conceptul și nici să exagerez cu justificările. Cert este că acum exact un an am anunțat un alt proiect pentru fotografi (nu doar) dar abia acum am reușit să fiu extrem de aproape de finalizarea lui.

Era vorba de extinderea magazinului nostru online de printuri și tablouri fotografice de mari dimensiuni cu o secțiune de stoc de imagini.

De ce am amânat atât timp implementarea acestui proiect? Pentru mine, explicațiile sunt simple. 🙂

  • Timpul trece prea repede! 🙂
  • Existența GDPR-ului și implicațiile acestuia. Treaba asta cu protecția datelor, extrem de normală după părerea mea, a amânat multe proiecte. Până m-am mai pus la punct cu aceste prevederi, până le-am implementat pe site, a trecut ceva vreme
  • dificultăți tehnice de implementare a conceptului. Una este să inserezi doar o galerie de imagini și alta este să o asociezi cu un alt produs, un tip de tablou de o anumită finisare, cu un anumit tip de hârtie pe care să se printeze, cu anumite dimensiuni posibile în funcție de raportul laturilor imaginii sau cu alte opționale.

Pentru ușurința necesară dar și așteptată a unui vizitator pe site de a achiziționa o anumită imagine sub forma unui anumit tip de tablou cu anumite caracteristici, a fost necesară o îndelungată studiere a soluțiilor, de optimizat numărul de variante posibile. Pot spune acum că soluția tehnică a fost găsită. Majoritatea testelor a fost realizate cu succes, sunt extrem de aproape de finalizare. Cel puțin raportându-l la perioada trecută de la anunțare! 🙂

Spre finalizarea acestor gânduri temporare sau permanente pentru fotografi

În principiu, aș putea avansa o perioadă de 2-3 săptămâni ca fiind necesară până la lansarea și a acestei noi secțiuni de stoc de imagini.

Reiau așadar invitația către fotografi pentru cei care vor dori să pună la vânzare fotografii pe acest magazin online de printuri fotografice.

Conceptul este simplu, fotograful își va stabili singur prețul pentru licența de folosire a imaginilor. Acesta va fi afișat pe site explicit, intrând în componența prețului final al tabloului. Pe lângă aceste imagini, în această bază de imagini vor exista puse la dispoziție și imagini gratuite. Cu licență de tip Creative Commons sau fiind reproduceri de picturi din domeniul public.

Sigur că imaginile pe care fotografii vor dori să le pună în vânzare vor trebui să respecte anumite condiții. În primul rând, condițiile tehnice de calitate a fișierelor furnizate. Din punct de vedere al rezoluției dar și al gestiunii de culoare, pentru ca întreg procesul de printare de mari dimensiuni (pentru imaginile format 3/2 vom oferi chiar dimensiuni ale tabloului de 180x120cm) să fie în regulă.

Invitație la înscriere

Invit fotografii să-și exprime această intenție de a-și vinde imaginile pe magazinul nostru online, prin completarea acestui formular.

4 Comments

  • Ideea este minunata. Succes domnule Marcel Eremia.

  • Mulțumesc mult dl. Bădescu.

  • Va felicit pentru platforma si va doresc mult succes pe viitor cu aceasta!

  • Mulțumesc mult.

Doriți să scrieți ceva? Vă mulțumesc!

Subscribe without commenting


© 2009 - 2019 blogul lui Marcel Eremia. Conținutul site-ului este proprietatea Marcel Eremia sau AME design.
Preluarea lui fără menționarea sursei este strict interzisă și se pedepsește conform legilor.

AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING

VreauPrinturi.ro - magazin online de tablouri de mari dimensiuni și printuri foto

Citește articolul precedent:
Începeți să faceți fotografii pentru Salonul Fotografului Român – ediția a VI-a

Fotografii pentru Salonul Fotografului Român În sfârșit a venit vestea așteptată de mulți. Puteți să...

Ghidul (ne)votantului pentru referendumul din 6-7 octombrie 2018

Despre referendum La cât scandal este deja pe rețelele de socializare despre acest eveniment, se...

De ziua mea, contribuie și tu la construirea unui spital pentru copii!

Contribuie printr-o donație dând clic aici. Anul acesta m-am hotărât să mă implic mai mult...

Închide