… am fost la Universitate. Nu singur, ci cu copilul, pentru că istoria adevărată nu se face la școală ci pe stradă, în mijlocul evenimentelor. Nu se poate compara atmosfera din stradă cu cea din hârțoagele vechi și de multe ori măsluite de interesele cuiva. Am încercat prima dată să merg în zona fântânilor pentru că de acolo răzbătea puternic spiritul adevărat al protestatarilor. Nu a fost chip să intrăm în mulțime decât cu riscul strivirii celui mai de preț bun pe care-l aveam cu mine, strâns puternic cu mâna stângă. Și nu mă refer la bătrânul D3 pe care l-am luat din dulap să mai vadă și el lumina zilei. Mă rog, a reflectoarelor și a lămpilor de iluminat public. Asta după ce l-am curățat bine de pânzele de păianjen care l-au împresurat în perioada trădării cu fratele lui mai mic, D5100…

Pot zice că a fost fain. Foarte fain. Fără nicio exagerare, am rememorat spiritul Revoluției din ’89 din Timișoara, locul unde mă aflam în acele vremuri. Sigur, nu se pot compara deloc contextele de atunci cu cele de acum, însă spiritele da. Am simțit forța străzii cum nu am mai simțit-o de atunci. Este departe de orice altă manifestare la care am mai fost martor, de la Revoluția din 1989 încoace. Dacă spiritul de acolo, din stradă, s-ar putea lupta corp la corp cu actuala putere, aceștia din urmă ar fugi mâncând pământul, cu tot cu coada dintre picioare.

După tentativa eșuată de a intra prin mulțimea de la fântâni, am trecut în zona mai ”domoale” de pe partea cealaltă a străzii. O forță mai mică, slăbită de diversificarea ei. Grupuri, grupulețe, venite (conform celor scrise pe pancarte) din diverse zone ale țării. Mesaje diferite, diverse, picante, scrise, strigate la megafon sau doar cu forțe proprii și care necesitau de multe ori o scurtă traducere către pruncul ce mă tot urmărea îndeaproape pas cu pas, a contextului și conținutului lor. Dar m-am descurcat, zic eu, pentru că tânărului învățăcel chiar i-a plăcut lecția de istorie aplicată. Ba chiar mi-a indicat o pancartă care îi plăcuse mai mult, mesajul fiind perceput ca fiind adresat celor de vârsta lui: ”Eu când mă fac mare mă fac hoț! Și după aceea mă înscriu în PDL!”

Mi-au rămas în minte revendicările unuia dintre protestatari (cu care sunt total de acord) și pe care le afișez aici, pentru toată lumea.

.

.

Marcel Eremia, marți 25 ianuarie 2012 la 00:30