Browsing "Diverse"
mai 20, 2010 - Diverse    10 Comments

Parental control II (pocnitori sau origami?)

În ceea ce ne priveşte, pentru a nu avea surprize, de cum băiatul nostru a început să înveţe să scrie şi mai ales de când a început să “googlească”, am instalat pe calculatorul de acasă un soft de siguranţă.

Dar cum vă spuneam, de scăpat nu scapă nimeni! Într-o zi mă reîntorc la birou după o jumătate de oră de absenţă, şi îl găsesc cocoţat pe scaun în faţa calculatorului pe copilul personal, cu ochii mari holbaţi. Avea o privire cam aşa, jumi-juma, un ochi părea ruşinat, iar celălalt lipit ventuză de monitor. Iar pe monitor defilau lasciv imaginile unor domnişoare brune, blonde , roz și violet, toate despuiate și abundent siliconate. Copilul o ia înainte cu gura:

– Mami, avem o problemă! Ştii că am fost cu tati la cursul acela de îndoit hârtiuţe? Ţi-am adus şi ţie un dinozaur mic din hârtie albastră. Ei bine, ne-au spus acolo că găsim pe internet și alte modele să facem singuri, acasă. Dar cele mai faine sunt pocnitorile, urechiuşele alea din hârtie care pocnesc când scuturi mâna, a adus un băiat la şcoală. Fetele se sperie rău când le pocneşti una la ureche. Irina a plâns toată pauza iar Alex a căzut sub bancă de râs. Doar că eu nu ştiu cum se fac, cum se împătureşte hârtia. Am căutat eu pe internet acasă, dar nu știu ce are, că nu merge. Nu găsesc nimic interesant. Am venit la calculatorul tău, mami, si am dat căutare “pocnitori”… dar nu înţeleg, uite ce găsesc!

Încurajat apoi de momentul de pauză care mi-a trebuit să mă dumiresc ce se petrece dar mai ales ros de-o cruntă curiozitate, mă întreabă şoptit, cu tonul lui admirativ:

– Dar totuşi, mami, cine sunt fetele astea?

Copilul a aflat până la urmă cum se împătureşte hârtia, dar eu am rămas cu nedumerirea: la ce bun cursul de origami dacă până la urmă tot pocnitorile sunt mai tari?

Mă gândesc însă că vărul meu a ajuns om mare şi chiar prea serios, că micuţul Baruţu cel care scotea limba și scuipa trecătorii a devenit respectabilul domn Baruţu Arghezi, probabil că şi Dl. Goe a avut în cele din urmă o frumoasă carieră (de exemplu, de politician). Aşadar am și eu speranţe mari! Şi ca mine desigur, fiecare părinte.

PS Mai am o nedumerire. Povestind acestea, am dat şi o căutare pe internet, de verificare, să nu creadă oamenii că vând gogoşi reîncălzite. Şi ce să vezi, nimic… Dar nimic, nimic.

Mă adresez pe această cale şefului de la router, să mai scoată dom’le din filtrele alea, sau ce-o fi pus acolo, să putem vedea și noi ăştia maturii care sunt tendinţele!

.

Anca Eremia – joi 20 mai 2010 la 10:45

mai 17, 2010 - Diverse    5 Comments

Hai săriți peste covată!

Și iată că s-a finalizat și acest eveniment, cu cel de-al treilea copil botezat de noi până acum. Am aflat că zicala ”câte bordeie atâtea obiceie” este mai mult decât adevărată și în acest caz. Iar lumea preferă să mai adauge câte ceva în lista de obiceiuri decât să uite vreunul. Mai ales pe la țară, lumea se întrece să respecte tradiția, deși, de-a lungul timpului și în funcție de ”consilierii” locali, aceste obiceiuri ajung  la exagerări, numite ”obiceiuri băbești” care însă sunt respectate întocmai, ca să nu ajungi subiect de bârfă în gura lumii. Nici cel mai aprig șampon nu va reuși să te spele de ”păcatele” dobândite.

Foarte interesante mi s-au părut ”ingredientele” puse în băița copilului, iar dacă le-ai pune pe toate câte se vehiculează, ți-ai pune justificat întrebarea unde mai pui și copilul sau cum să-l mai speli o dată după ce l-ai uns cu toate cele. Dintre cele mai cunoscute și necunoscute ingrediente (și motivațiile aferente),  menționez:

– busuioc – că sa fie atrăgător;

– miere – să fie dulce la vorbă;

– grâu – să fie cinstit;

– mir – unii ung în întregime copilul chiar și prin gură – ca să nu-i miroase gura; ba chiar și după ce-l spală bine, îl șterg și-l ung bine, bine, peste tot.

– mentă și romaniță – să miroase plăcut;

– măciulii de mac – ca să doarmă bine;

– nuci – ca să nu se vateme;

– aur – ca să fie iubit;

– mărar – să fie plăcut ca mărarul în bucate;

– semințe de cânepă – ca să crească repede;

– pene – ca să fie ușor ca o pană;

– sare – să fie indispensabil;

– apa sfințită – ca să fie copilul curat, pur ca aceasta;

– lapte dulce   – să fie alb și plăcut;

– bani de argint – ca să fie scump și nepătat ca argintul;

– piper – să fie iute la minte;

– ciob de marmură albă – să fie curat și frumos;

– ouă – ca să fie sănătos și fertil;

– bani – ca în viața copilul să aibă parte de avere;

– lână – să fie priceput în creșterea animalelor;

– agheasma – să fie ferit de rele;

– o pietricică – pentru a fi tare ca piatra;

etc, etc, etc.

A! Și să nu uit!  Moașa, după ce scoate banii din cădiță, se duce să arunce apa la rădăcina unui pom fructifer (măr, păr). După aceea se așează pe o covată întoarsă, în timp ce femeile din casă o înconjoară de trei ori, jucând și chiuind de zor. La final, moașa trebuie să sară peste covată, îndrumând și fetele tinere să facă la fel și să zică:

”Hai săriți peste covată/S-aveți și voi o fată/Și săriți mai ‘nălțișor/Să aveți și un fecior!”

.

Marcel Eremia, luni 17 mai 2010 la 00:07

mai 13, 2010 - Diverse    11 Comments

Parental control (sau nimic nou sub soare)

Indiferent de vremuri, educaţie, sau posibilităţi materiale, grija părinţilor responsabili din toate timpurile pentru buna creştere a copiilor lor a fost, este și va fi o preocupare majoră. În zilele noastre și sub ameninţarea reală sau imaginară a atâtor pericole, părinţii sunt ajutaţi, îndrumaţi, învăţaţi de o sumedenie de cursuri, programe, broşuri, compendii, enciclopedii, și soft-uri ”parental control”. Totul pentru ca odraslele noastre să poată creşte frumos și luminos departe de violenţă, trivialitate, tentaţii obscene și câte și mai câte. Eforturile părinţilor noştri, a bunicilor şi stră-străbunicilor nu au fost cu nimic mai puţin demne de laudă la vremea lor. Și este firesc să fie aşa. Cu toate acestea, sistemul de apărare ridicat în jurul copiilor nu este nici acum, aşa cum nu a fost nici în trecut și nu va fi probabil nici în viitor, unul infailibil. Copiii află oricum tot ce este de aflat şi chiar mult mai mult şi mult prea devreme. În final, opţiunea propriului lor comportament este doar decizia lor. Strădaniile părinţilor, chiar dacă imperfecte și de multe ori ineficiente, nu sunt însă nici pe departe inutile! Sunt poveşti frumoase despre cât ne iubim copiii și despre lumea pe care o visăm pentru ei.

În vacanţele copilăriei mele abia aşteptam să mergem la unchiul și mătuşa. Ne adunam acolo toţi cei cinci veri și verişoare. Mamele noastre erau surori iar noi, copiii, ne împăcam de minune. Unchiul, om dintr-o bucată, cu funcţie de răspundere, cunoscut și respectat în toată urbea. Mătuşa, drăguţa, harnică și grijulie, cum îi stă bine unei mămici tinere cu trei copii. Noi toţi cinci, copii de şcoală primară.

Cel mai tare era că verii mei aveau pick-up cu plăci cu poveşti (n.r. discuri din vinil). Preferatele noastre erau „Scufiţa Roşie” și „Capra cu trei iezi”. Doamne, ce ne mai plăcea lupul, ce rol făcea când intra el în casa caprei: „Am să vă mănânc pe toţi, unde vă ascundeţi?” Cum mai ţipau iezii înspăimântaţi şi cum mai gâfâia lupul flămând! Iar noi, vorba aia: “ Maaamă, ce m-am speriat, și ce bine a fost!!”

În dimineaţa aceea, totul părea perfect: urma să plecăm cu toţii la baltă la pescuit și bălăcit, soarele era deja sus pe cer, noi înghesuiți în jurul mesei din bucătărie iar din tigaia mătuşii venea miros leşinător de puricei (din mămăliga rămasă de cu seară) cu ouă și brânză. Simţeam că nu mai am răbdare, îmi venea să sar pe pereţi de bucurie! Cred că era ceva molipsitor, pentru că în clipa următoare, vărul meu cel mai mare, se repede la mătuşa (cu tigaia în mână) o ia în braţe şi cu vocea îngroşată şi mârâită îi spune hotărât:

– Ce bucăţică bună eşti, mămico! şi se preface c-o muşcă .

Ei bine, palma unchiului meu a atins obrazul vărului înainte ca tigaia mătuşii să atingă pământul! Ce naiba l-o fi apucat, mă întrebam? Pe unchiul! Căci vărul meu, fusese perfect!

– Nu ţi-e ţie ruşine să vorbeşti aşa cu mama ta? Neruşinat ce eşti!

– Păi, aşa îi zice lupul lu’ Scufiţa Roşie înainte s-o înghită: “Ce bucățică bună ești, Scufițo”

În fine, vărul a rămas acasă pedepsit, nouă ne-a pierit tot cheful iar plăcile cu poveşti au fost drastic cenzurate. Pe lup l-am auzit ultima oară în aceeaşi seară, din camera unchiului și a mătuşii. Şi în plus vocea revoltată a unchiului:

– Spune şi tu dragă! Ce poveşti sunt astea? Ăștia chiar îşi fac de cap, nu mai există nici o ruşine în ziua de azi!”

(va urma)

.

Anca Eremia – joi 13 mai 2010 la 11:32

Pagini:«1...42434445464748...54»

© 2009 - 2019 blogul lui Marcel Eremia. Conținutul site-ului este proprietatea Marcel Eremia sau AME design.
Preluarea lui fără menționarea sursei este strict interzisă și se pedepsește conform legilor.

AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING

VreauPrinturi.ro - magazin online de tablouri de mari dimensiuni și printuri foto