Browsing "Amintiri din copilărie"
aug. 29, 2010 - Amintiri din copilărie    20 Comments

Amintiri din copilărie (7)

Muzica lui Vangelis m-a fascinat de când am cunoscut-o. De fapt muzica electronică în general. Însă Vangelis are ceva foarte deosebit, profund și cu trăiri la intensități greu de descris. Ascultând melodia inserată în timp ce eram în mașina unui prieten, i-am spus acestuia că ce ascultam noi atunci este o muzică foarte periculoasă când șofezi. Mirat, prietenul meu îmi cere justificări pentru că el a ascultat-o de multe ori, la volan fiind, negăsind-o absolut deloc periculoasă, ba chiar foarte plăcută și potrivită la drum. Am continuat să-i spun, deși era evidentă neînțelegerea, că este potrivită pentru cei care vor să se sinucidă cu mașina. Ascultând-o, poți ajunge într-o asemenea stare de deconectare și de izolare de tot ce înseamnă conexiune cu cele lumești încât evident te vei ”trezi” cu mașina într-un șanț, copac sau contrasens…
Deci, a nu se asculta în timpul condusului! 🙂

 

Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.

Politicile de confidențialitate YouTube

După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.

.
Marcel Eremia, duminică 29 august 2010 la 00:45

Amintiri din copilărie (6)

În copilăria mea, visul era un domeniu fascinant, de mare interes și studiu, evident la nivelul și capacitatea mea intelectuală de atunci. Mă fascina complexitatea și diversitatea imaginației care zburda nestingherită în scurta perioadă în care visam. Printre visele care se tot repetau, era unul cu doi cai (”doi cai frumoși!” ca în reclamă 🙂 ) și care veneau la mine, de nicăieri, la un simplu fluierat. Știam că  nu sunetul îi chema ci chiar gândul trimis către ei. Îi urmăream cum alergau pe câmp, cu coamele revărsate în vânt, nechezând și tropăind zgomotos. Urmau opriri scurte, fornăite și prăfoase, ridicări în două picioare și reluări ale goanei ca într-o joacă nebună fără sfârșit, cum numai caii știu să facă. După vreo 2 ani de întâlniri sporadice cu ei, din nu știu ce motive caii au plecat din visele mele, lăsând cuvioși și altor subiecte plăcerea de a se zbengui în locul din noapte rămas liber.

Vise plăcute vă doresc!

Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.

Politicile de confidențialitate YouTube

După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.

 

It doesn’t hurt me
Do you wanna feel how it feels?
Do you wanna know, know that it doesn’t hurt me?
Do you wanna hear about the deal that I’m making?
You
It’s you and me
And if I only could
I’d make a deal with God
And I’d get him to swap our places
Be running up that road
Be running up that hill
Be running up that building
See if I only could, oh
You don’t wanna hurt me
But see how deep the bullet lies
Unaware I’m tearing you asunder
Oh, there is thunder in our hearts
Is there so much hate for the ones we love?
Well tell me, we both matter, don’t we?
You
It’s you and me
It’s you and me won’t be unhappy
And if I only could
I’d make a deal with God
And I’d get him to swap our places
Be running up that road
Be running up that hill
Be running up that building
Say, if I only could, oh
You
It’s you and me
It’s you and me won’t be unhappy
Oh c’mon, baby, c’mon darling
Let me steal this moment from you now.
C’mon, angel, c’mon, c’mon, darling
Let’s exchange the experience, oh
And if I only could
I’d make a deal with God
And I’d get him to swap our places
I’d be running up that road
Be running up that hill
With no problems
See and if I only could
I’d make a deal with God
And I’d get him to swap our places
Be running up that road
Be running up that hill
With no problems
So if I only could
I’d make a deal with God
And I’d get him to swap our places
I’d be running up that road
Be running up that hill
With no problems
So if I only could
Be running up that hill
With no problems
If I only could, I’d be running up that hill
If I only could, I’d be running up that hill

Compozitori: Kate Bush
Versurile cântecului Running Up That Hill © Sony/ATV Music Publishing LLC

.

Marcel Eremia, vineri 6 august 2010 la 23:24

iun. 17, 2010 - Amintiri din copilărie    9 Comments

Amintiri din copilărie (5)

Deși provocarea a fost lansată cam demult, conform zicalei mai bine mai târziu decât niciodată, mă conformez și încerc o asociere de fotografie între piesa Der Raeuber und der Prinz a lui DAF și o fotografie în care niște ”personaje” dansează conform dansului pogo, specific acestei formații.

Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.

Politicile de confidențialitate YouTube

După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.

.

Marcel Eremia, joi 17 iunie 2010 la 18:39


© 2009 - 2018 blogul lui Marcel Eremia. Conținutul site-ului este proprietatea Marcel Eremia sau AME design.
Preluarea lui fără menționarea sursei este strict interzisă și se pedepsește conform legilor.

AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING

VreauPrinturi.ro - magazin online de tablouri de mari dimensiuni și printuri foto