Browsing "Amintiri din copilărie"
aug. 20, 2012 - Amintiri din copilărie    2 Comments

Amintiri din copilărie (19)

De multe ori atunci când ceva nu ne iese, încercăm să căutăm vinovați. În propria persoană, în alte persoane implicate sau dând vina pe diverse ”conjuncturi” nefavorabile. De exemplu, pe căldura excesivă sau, dimpotrivă, pe frigul deranjant. Oboseala, plictiseala, lipsa de inspirație sau a timpului din ce în ce mai comprimat sunt unele dintre cele mai des folosite argumente pentru a ”justifica” o nereușită. Sau o întârziere a celor ce ne-am propus să facem. De-a lungul timpului, am mai descoperit un argument: sentimentul că ceea ce faci nu te (mai) reprezintă sau cel puțin modul cum ai început să faci acel ceva nu este pe ”feeling-ul” nostru personal. Și atunci te oprești, te mai odihnești, asculți o muzică bună, îți (mai) faci ordine în ideile care zburdă de capul lor  prin capul tău și reiei până când ești mulțumit de ceea ce ai făcut. Secretul reușitei ține de timpul liber avut la dispoziție, de motivația avută pentru ca ceea ce faci să te reprezinte și să nu fie doar o copie mai mult sau mai puțin reușită a creațiilor altora. Și evident este obligatoriu ca activitatea respectivă să-ți facă plăcere și să nu fie impusă de cineva sau de ceva. Sau să fie doar din obligația de a fi în pas cu timpurile.

Așa este și cu articolele de pe acest blog, că aici voiam să ajung de fapt. Pe unele le scriu din plăcere iar pe altele, din foarte multă plăcere. Evident însă sunt condiționate de toate cele enumerate mai sus, fiecare având o anumită pondere, în funcție de contextul dat. Prefer să scriu mai rar (nu am vreun plan de a atinge vreun număr de articole pe an) dar ceea ce rezultă să fie ceva ce mă reprezintă și care să-mi producă o satisfacție personală, prin împărtășirea publică a unor idei sau experiențe. Deși este un blog pe care l-am creat în primul rând pentru mine, vreau să le mulțumesc tuturor celor care mai poposesc pe aici, chiar și dacă o fac doar din când în când. Aș fi foarte încântat să știu că cele scrise creează sentimente plăcute și altor persoane. Însă acest sentiment este împlinit pe deplin doar dacă în ecuație intră și o muzică faină, scoasă și de această dată din cutiuța personală cu amintiri.

 

Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.

Politicile de confidențialitate YouTube

După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.

 

.

Marcel Eremia, luni 20 august 2012 la 11:30

Amintiri din copilărie (18)

Depeche Mode a fost, este și va rămâne formația mea preferată. Am crescut și m-am dezvoltat împreună cu ea. Este muzica ce mă reprezintă și pe care o înțeleg în totalitatea profunzimii ei. Datorită vremurilor, din fericire de mult timp apuse, nu aveam acces la videoclipul unei anumite melodii, ci doar sporadic, pe la vreun prieten cu cunoștințe pe la ”Shop” (mai țineți minte?) și care avea un video pe acasă, loc în care se mai organizau câte-o vizionare de filme sau concerte de muzică. În lipsa filmulețului original, de multe ori îmi imaginam în creierașul foarte odihnit pe atunci, diverse scene care acompaniau vizual melodia sau doar pasaje din melodie, așa cum mi le închipuiam eu potrivite cu muzica respectivă. Eram atât de obsedat de trupa asta, încât îmi scrisesem pe interiorul capacului valizei verzi de armată, toate albumele lor de până atunci (numele albumului și ale melodiilor respective). La fiecare deschidere a valizei, ochii îmi poposeau pe câte o melodie (ca atunci când învârtim un glob și oprim brusc cu un deget pe câte o țară pe care dorim să o vizităm) pornind apoi instantaneu tonomatul Hi-Fi din cap cu aceea melodie. Chiar și gărzile treceau extrem de repede, ziua, noaptea, pentru că același tonomat îmi fredona în cap albume întregi, de la un capăt la celălalt, fără greșeală!

Prin liceu, pe vremea când mă delectam realizând și testând diverse preamplificatoare, cu diverse corecții RIAA, cu tranzistori și integrate specializate cu zgomot foarte mic, melodiile formației DM au fost folosite drept materiale de probă pentru testarea întregului lanț mecanism de casetofon + preamplificatoare. Au fost redate la nesfârșit, inclusiv pe viteze de redare mai mici decât standardul de 4,76cm/s, dorind să aud efectele stereo, trecerile de pe un canal pe altul, într-un mod cât mai precis.

Am constatat ulterior, după ani de zile, că muzica mi-a fost întotdeauna un aliat de nădejde în găsirea acelei liniști interioare și chiar a libertății atât de necesare în închisoarea în care existam atunci. Vă invit să experimentați aceleași senzații!

.

Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.

Politicile de confidențialitate YouTube

După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.

 

.

Someone will call
Something will fall
And smash on the floor
Without reading the text
Know what comes next
Seen it before
And it’s painful

Things must change
We must rearrange them
Or we’ll have to estrange them
All that I’m saying
The game’s not worth playing
Over and over again

You’re the one I like best
You retain my interest
You’re the only one
If it wasn’t for you
Don’t know what I’d do
Unpredictable like the sun
And the rainfall

Things must change
We must rearrange them
Or we’ll have to estrange them
All that I’m saying
The game’s not worth playing
Over and over again

.

Marcel Eremia, luni 7 mai 2012 la 10:46

mart. 4, 2012 - Amintiri din copilărie    No Comments

Amintiri din copilărie (17)

În 4 martie 1977 pe la ora 9 seara eram deja în pat visând ceva ce probabil că nu voi afla niciodată. La un moment dat mă trezește mama disperată, zicându-mi rapid să iau ceva pe mine și să coborâm repede afară, că-i bai mare.  De fapt asta aflasem mai târziu, peste vreo 5 minute când am ajuns în fața blocului cu fratele meu, buimac și el pentru că în tot intervalul de timp cât mă îmbrăcam nu pricepeam ce are cu mine de nu mă lăsa să dorm și de ce trebuia să ieșim, că doar era întuneric și nu mai era nimeni pe afară. Mă înșelam însă. Afară erau toți locuitorii din bloc, speriați de zguduiala clădirii, pe care eu nici nu o simțisem. În timp ce mama mea trecea rapid când la mine când la fratele meu să ne îmbrace mai repede, din amalgamul de cuvinte pe care mintea mea adormită refuza să le asculte, răzbate ceva legat de tatăl meu (militar activ pe atunci) și ceva ceva mi s-a mai luminat atunci. Aha, probabil era o surpriză și trebuia să-l întâmpinăm la sosirea lui acasă, plecat fiind în misiune, la trageri, la Capul Midia. Ok, mergem să-l întâmpinăm, ziceam eu în gând, dar de ce trebuia să ne grăbim așa?

Abia după ce am ajuns afară, în fața blocului, văzând și pe vecini și pe ceilalți locatari ai blocurilor alăturate mi-am dat seama că este vorba de ceva mult mai serios. Tatăl meu era pentru mine o persoană importantă și merita efortul să mă trezesc noaptea să-l întâmpin, dar ceilalți? Nu se poate să aibă și ei același motiv… Trebuie să fie altceva la mijloc… Răcoarea serii m-a ajutat să mă trezesc mai repede la realitate și am aflat motivul ieșirii disperate a tuturor locuitorilor din blocuri. Un vecin cu mașină a zis că dă o tură prin oraș să vadă dacă este vreo problemă pe undeva. Am mers și eu cu el  pentru că nu mai fusesem noaptea cu mașina și eram curios. După vreo jumătate de oră de plimbare am constatat că prin oraș era liniște. Nu s-a întâmplat nimic, nu căzuse nicio clădire.

Am aflat mai târziu că la București a fost jale mare. Au căzut blocuri întregi și au murit mulți, mulți oameni. Oameni foarte cunoscuți dar și oameni mai puțin cunoscuți. Însă tot oameni… Pentru toți acei oameni, o dedicație muzicală…

Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.

Politicile de confidențialitate YouTube

După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.

 

I can wait another day until I call you
You only got my heart on a string
And everything a flutter

But another lonely night might take forever
We’ve only got each other to blame
It’s all the same to me love
‘Cause, I know what I feel to be right

No more lonely nights
No more lonely nights
You’re my guiding light
Day or night, I’m always there

May I never miss the thrill of being near you
And if it takes a couple of years
To turn your tears to laughter
I will do what I feel to be right

No more lonely nights
Never be another
No more lonely nights
You’re my guiding light
Day or night, I’m always there

And I won’t go away until you tell me so
No, I’ll never go away
Yes, I know what I feel to be right

No more lonely nights
Never be another
No more lonely nights
You’re my guiding light
Day or night, I’m always there

And I won’t go away until you tell me so
No, I’ll never go away
I won’t go away until you tell me so

No, I’ll never go away
No more lonely nights

.

Marcel Eremia, duminică 4 martie 2012 la 03:05


© 2009 - 2018 blogul lui Marcel Eremia. Conținutul site-ului este proprietatea Marcel Eremia sau AME design.
Preluarea lui fără menționarea sursei este strict interzisă și se pedepsește conform legilor.

AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING

VreauPrinturi.ro - magazin online de tablouri de mari dimensiuni și printuri foto