Bucurii, bucurii! Vine primăvara?

Ascultând radioul azi dimineață, aud un reportaj despre Crina Coco Popescu despre care am mai scris și de care, deși nu o cunosc personal, mă bucur și mă mândresc deopotrivă de parcă eu aș fi autorul recordurilor ei. M-am bucurat de asemenea când am văzut că și alții (Cătălin Cocoș) au scris despre ea cu aceeași stimă și respect. Bravo Crina pentru recordurile de până acum dar și pentru cele viitoare!

La aceeași emisiune de la radio am ascultat în continuare vești despre Cristian Țecu, unul dintre prietenii cu care am împărțit bucuriile tinereții și amintirile din perioada în care speologia ne domina viața. Bravo Cristi! Știam noi de ce te lăsăm la Timișoara, ca să faci treabă bună în continuare! 🙂 Dacă în ultima ta ieșire tot e vorba de vehicule pe două roți, sper că ți-aduci aminte și vei aduce aminte la conferința ta de presă că te-ai antrenat împreună cu mine și cu Anca la ieșirea cu biciclete de la Herculane! 🙂 Ce mai invocam noi pe atunci babele (care urmau să vină și ele acolo, dar mai spre dimineață) în timp ce făceam baie minerală, noaptea, în ”ciorba” de sub șosea!

Nu în ultimul rând, tot în dimineața asta, mă sună un prieten să mă anunțe de apariția pe lume a unui nou suflet, cu greu plămădit de cei doi părinți încercați de greutățile vieții. Alături de ceilalți doi copii înfiați de câțiva ani, vor forma o familie minunată. Multă sănătate și fericire vă dorim!

.

httpv://www.youtube.com/watch?v=oq8g3LheSAA

.

Marcel Eremia, marți 21 februarie 2012 la 13:25

2 Comments

  • Bucurii sa aveti in fiecare zi! 🙂
    Felicitari tuturor celor care ti-au bucurat ziua.
    Cu primavara … mai vedem.

  • @Oana: Mulțam la fel și vouă. Le voi transmite cele precizate de tine celor în cauză. Inclusiv … primăverii! 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.