miercuri, 17 iunie 2015; 10:30 - Amintiri din copilărie    3 Comments

Amintiri din copilărie (27)

Amintiri din copilărie

Nu mai țin minte exact câți ani aveam atunci, cert este că ce urmează să vă povestesc se întâmpla pe undeva pe la maxim 7 ani (da, am avut și vârsta asta!), o vârstă aparent justificatoare pentru boacăna făcută (cel puțin așa mi-ar plăcea să cred).

Eram curios de felul meu, ca toți copiii, însă dincolo de curiozitate eram fascinat și de alte lucruri. De identificarea unor procese repetitive, de a găsi eventuale anomalii în aparenta ordine firească a lucrurilor pe care le percepeam, să înțeleg cum funcționează toate cele din jurul meu. Nu-mi plăcea ca la întrebările de genul ”de ce șterge guma?” să mi se răspundă cu ”așa e ea făcută!” și atunci puneam întrebări suplimentare, înlocuind ”de ce”-ul cu un ”cum” sau ”în ce fel”? Din păcate, de cele mai multe ori, abia peste mai mulți ani urma să aflu răspunsurile, într-un mod care mulțumea felul meu de a fi. Dacă aveam pe atunci Internetul la dispoziție, mulți din jurul meu scăpau de stresul complexității cerute de răspunsuri. Dar cum nu-l aveam, singurele modalități de a-mi satisface nesătula pofta de cunoaștere a funcționării unor lucruri simple, care pentru mulți doar există și asta e, de ce să ne mai batem capul cu ele, erau următoarele: să-i întreb pe oamenii mari, care trebuiau să știe, că doar de aia au crescut sau să aflu totul prin propriile mele forțe.

De multe ori apelam la a doua variantă, sătul fiind de răspunsurile seci și fără detalii pe care le primeam destul de des. Întruna din zilele de atunci, mă fascina moliciunea unor scaune, patru la număr, ce înconjurau masa din sufragerie, frumos lăcuite, impecabile în atitudinea lor, arcuite frumos într-un spătar svelt dar solid în același timp. Îmi plăcea, cum spuneam, moliciunea tapițerie verzi dar și uniformitatea acestei senzații, pe întreaga suprafață a pânzei ce îmbrăca șezutul scaunului. Oare ce material oferă o astfel de plăcere celui care stă pe el?

Cum eram singur acasă (parcă sună a film cunoscut, nu?) nu aveam cum să întreb pe cineva așa că am trecut la cea de a doua metodă de aflare, prin forțe proprii. De fapt, nici nu a fost nevoie să folosesc cine știe ce forțe, pentru că îmi alesesem un cuțit cu un vârf extrem de tăios, ca un bisturiu, iar stofa verde ce se deschidea tot mai larg spre cunoașterea dorită, așa, cum ai deschide o fereastră, ceda foarte ușor. Mi-au fost suficienți cei cinci centimetri tăiați din stofă, ca să descopăr sub ea un burete uimitor de moale, dens, gălbui și foarte omogen în structura lui. Aha, deci ăsta-i materialul? Bun, dar la celelalte scaune, tot materialul ăsta l-au folosit? Ia să vedem. Mă așez frumos lângă cel de-al doilea scaun, și tot din mijlocul lui, încep să tai delicat, cu responsabilitatea unui chirurg care operează pe creier. Mă și închipuiam înconjurat de asistente, care-mi tamponau fruntea cu aceeași delicatețe cu care eu tăiam, să nu cumva să contaminez materialul ce mi se arăta în toată splendoarea lui. O tăietură ceva mai lungă decât prima, însă tot atât de drept făcută. Eram foarte mulțumit de operația făcută. Aș putea spune chiar reușită. Deci tot burete. Par consecvenți oamenii ăștia, cel puțin la aceste două scaune. La al treilea, n-am apucat să tai prea mult, deranjat și chiar oprit fiind de cheia din ușa de la intrare, învârtindu-se mai zgomotos decât de obicei, încercând parcă să ajute să deschidă ușa mai repede, prevestind ceva de rău. Tocmai ce venise bunica de la piață, ea fiind doar în vizită pe la noi, să păzească odraslele cât sunt plecați ai mei la serviciu.

Până au venit ai mei de la lucru, bunica și-a încercat calitățile de cusătoareasă de scaune și pe care i le-am recunoscut pe loc, adică nu chiar pe loc ci după ce a terminat de închis plăgile din scaune. Și operația asta a reușit! De la nici măcar zece metri nu-ți dădeai seama care este scaunul ce scăpase fără nicio cicatrice pe mijlocul șezutului. Am apreciat și câteva ore mai târziu, după ce s-a reunit familia, faptul că ai mei nu au mai fost atât de intransigenți cu tehnicile lor de corectare a tehnicilor mele de învățare (sunt sigur că tot bunica poartă ”vina” pentru asta) ba chiar scăpându-le câteva zâmbete, așa, pe furiș, după ce m-au audiat în apărarea mea și au auzit motivele invocate în numele științei, la întrebarea ”de ce nu te-ai oprit după ce ai văzut ce-i în primul scaun?”.

Totuși, după atâția ani, după ce mi-am adus aminte de această întâmplare, mă tot roade ceva, ceva ce s-ar putea să nu aflu niciodată. Oare în al patrulea scaun era tot burete din ăla galben?

Pâna aflu răspunsul, vă invit la o altă melodie din cutiuța cu amintiri din copilărie, potrivită acestei întâmplări și ca să știți că atunci când ești copil, totul este posibil. Păcat că de multe doar atunci, acum este mult mai greu.

Pentru a vedea acest video, te rog acceptă Cookies-urile YouTube. Acceptându-le vei accesa conținutul YouTube, un serviciu oferit de o terță parte.

Politicile de confidențialitate YouTube

După acceptare, opțiunea va fi salvată iar pagina va fi reîmprospătată.

 

See the pretty bodies fly
Closer to the ground am I
The weight of time, heavy on my mind.

Oooh, ah, oh, Walking Low

Step by step I realize,
The sky is also mine.
All can shine, share the light.

Oooh, ah, oh, Walking Low, no more.

(Woh, oh, oh, oh etc…)

3 Comments

  • Sunt fascinante povestirile tale din copilarie!
    Curiozitatea ta de mic copil sunt sigura ca ti-au definit drumul tau in viata si ti-au implinit caracterul si dorinta de a construi si de a cladi un drum definitoriu in viata!
    Spor in toate!

  • @Adela Rusu: Hi. hi, așa se pare! 🙂 Mulțam fain, la fel!

  • Este frumos sa visezi la acea perioada in care totul era atat de simplu. Privind in urma, cred ca toti ne vom da seama cat de mult s-au schimbat generatiile. Acum nu stiu daca evolutia asta a fost benefica, insa aspectul asta tine de fiecare in parte.

Doriți să scrieți ceva? Vă mulțumesc!

Subscribe without commenting


© 2009 - 2019 blogul lui Marcel Eremia. Conținutul site-ului este proprietatea Marcel Eremia sau AME design.
Preluarea lui fără menționarea sursei este strict interzisă și se pedepsește conform legilor.

AME design - LARGE FORMAT DIGITAL PHOTO PRINTING

VreauPrinturi.ro - magazin online de tablouri de mari dimensiuni și printuri foto

Citește articolul precedent:
Vernisajul expoziției ”Bucureștiul colorat”

Asociația „Bucureștiul meu drag” împreună cu magazinul F64 și AME design vă invită la vernisajul...

Despre umanitate

Ce puncte comune pot fi între filmul CBGB și Particle Fever? Că sunt ambele lansate în 2013?...

Vrei un București mai frumos în fotografii?

Participă atunci la acest eveniment și vei avea un București mai frumos în fotografii și...

Închide