Depeche Mode a fost, este și va rămâne formația mea preferată. Am crescut și m-am dezvoltat împreună cu ea. Este muzica ce mă reprezintă și pe care o înțeleg în totalitatea profunzimii ei. Datorită vremurilor, din fericire de mult timp apuse, nu aveam acces la videoclipul unei anumite melodii, ci doar sporadic, pe la vreun prieten cu cunoștințe pe la ”Shop” (mai țineți minte?) și care avea un video pe acasă, loc în care se mai organizau câte-o vizionare de filme sau concerte de muzică. În lipsa filmulețului original, de multe ori îmi imaginam în creierașul foarte odihnit pe atunci, diverse scene care acompaniau vizual melodia sau doar pasaje din melodie, așa cum mi le închipuiam eu potrivite cu muzica respectivă. Eram atât de obsedat de trupa asta, încât îmi scrisesem pe interiorul capacului valizei verzi de armată, toate albumele lor de până atunci (numele albumului și ale melodiilor respective). La fiecare deschidere a valizei, ochii îmi poposeau pe câte o melodie (ca atunci când învârtim un glob și oprim brusc cu un deget pe câte o țară pe care dorim să o vizităm) pornind apoi instantaneu tonomatul Hi-Fi din cap cu aceea melodie. Chiar și gărzile treceau extrem de repede, ziua, noaptea, pentru că același tonomat îmi fredona în cap albume întregi, de la un capăt la celălalt, fără greșeală!

Prin liceu, pe vremea când mă delectam realizând și testând diverse preamplificatoare, cu diverse corecții RIAA, cu tranzistori și integrate specializate cu zgomot foarte mic, melodiile formației DM au fost folosite drept materiale de probă pentru testarea întregului lanț mecanism de casetofon + preamplificatoare. Au fost redate la nesfârșit, inclusiv pe viteze de redare mai mici decât standardul de 4,76cm/s, dorind să aud efectele stereo, trecerile de pe un canal pe altul, într-un mod cât mai precis.

Am constatat ulterior, după ani de zile, că muzica mi-a fost întotdeauna un aliat de nădejde în găsirea acelei liniști interioare și chiar a libertății atât de necesare în închisoarea în care existam atunci. Vă invit să experimentați aceleași senzații!

.

.

Someone will call
Something will fall
And smash on the floor
Without reading the text
Know what comes next
Seen it before
And it’s painful

Things must change
We must rearrange them
Or we’ll have to estrange them
All that I’m saying
The game’s not worth playing
Over and over again

You’re the one I like best
You retain my interest
You’re the only one
If it wasn’t for you
Don’t know what I’d do
Unpredictable like the sun
And the rainfall

Things must change
We must rearrange them
Or we’ll have to estrange them
All that I’m saying
The game’s not worth playing
Over and over again

.

Marcel Eremia, luni 7 mai 2012 la 10:46