.

Inevitabil, sunt aspecte la care nu te gândești, copil fiind, cum ar fi de exemplu că părinții tăi nu sunt (doar) cei care te enervează cu regulile lor și cu limitarea libertății tale, de care oricum habar nu ai la ce-ți folosește și cu ce se mănâncă. Te-a enervat felul lor de-a fi sau lipsa lor de deschidere față de nou, de înțelegere a nevoilor generației tale, de acceptare a gusturilor tale muzicale, vestimentare sau de altă natură, toate în numele grijii exagerate pe care o trăiesc părinții pentru tine.

Mă urmărește ca un blestem of-ul mamei mele, care-mi spunea mai tot timpul la deznodământul unui conflict: ”las’ că vezi tu când o să ai copii tăi, să vezi cum o să fie…”

Și pe care l-am înțeles în profunzimea lui, ani de zile mai târziu, fix la termenul prezis de ea.  Chiar dacă nu folosesc aceleași metode pedagogice de exprimare a grijii părintești, sentimentul rămâne apăsător și cu timpul, care nicicum nu stă locului, nu reușește decât să mă facă să-mi revizuiesc tot mai mult, atitudinea avută în copilărie față de cea care mi-a dat viață.

Și care nici nu-și închipuia vreodată că la peste 76 de ani va trebui să folosească un calculator, un program de e-mail ca să comunice la celălalt capăt al pământului cu una din odrasle, să umble prin meniul unui telefon mobil pentru a vedea mesajele sau apelurile pierdute și chiar să depaneze sau să seteze calculatorul, prin telefon, în urma indicațiilor prețioase ale celeilalte odrasle. Când mă sună, mă gândesc instantaneu la ce i s-a mai stricat prin calculator sau prin casă… 🙂

Mulțumiri pentru cea care mi-a dat viață, care m-a îngrijit, educat. De fapt, pentru cea care-mi este mamă.

.

.

Marcel Eremia, miercuri 16 februarie 2011 la 22:47